Decizia CCR nr. 31 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (1)–(3) şi (6) din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1)-(3) și (6) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dina Ecaterina Pop în Dosarul nr. 16.208/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 670D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar apărătorul autoarei excepției de neconstituționalitate a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei, motivat de faptul că în aceeași zi trebuie să susțină o cauză la Curtea de Apel Ploiești. În acest sens a depus cererea de amânare însoțită de un extras ECRIS și o copie după împuternicirea avocațială.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.

Curtea, având în vedere dispozițiile art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În fine, susține că instanța învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată are posibilitatea de a proceda la fixarea termenului de judecată după rezolvarea cererii de regularizare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 16.208/211/2013, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1)-(3) și (6) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dina Ecaterina Pop într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii introductive.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece, potrivit alin. (1) al art. 200 din Codul de procedură civilă, se poate ajunge la anularea cererii pentru lipsa unor elemente neesențiale, externe acțiunii, cum ar fi cont bancar, înscrisuri depuse în probațiune. Face precizarea că nu se referă la elementele consacrate sub sancțiunea nulității absolute de art. 196 din Codul de procedură civilă.

Consideră că dispozițiile legale criticate încalcă principiul egalității în fața justiției prin aceea că instanța poate anula cererea și pentru lipsa unor elemente prevăzute sub sancțiunea nulității relative [prevăzute de art. 178 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă] care sunt doar la îndemâna pârâtului, instanța apărând pârâtul de unele nulități condiționate de existența unor vătămări, astfel că reclamantul este dezavantajat.

Autoarea consideră că cerința celorlalte elemente conduce la un formalism excesiv, care împiedică reclamantul de a beneficia de dreptul de acces la un tribunal și rezolvarea într-un termen rezonabil a procesului.

Introducerea regularizării pentru asemenea elemente conduce la prelungirea duratei litigiului, fiind astfel încălcat principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil. Mai arată că încălcarea acestui principiu nu este înlăturată prin posibilitatea reclamantului de a introduce din nou cererea introductivă, întrucât dreptul său este prejudiciat prin trecerea timpului.

Dreptul la rezolvarea cererii într-un termen rezonabil, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, este încălcat prin faptul că nu există un termen precis în care judecătorul să verifice cererea de chemare în judecată. Termenul "de îndată“ nu este definit nicăieri în Codul de procedură civilă.

Autoarea excepției susține că reclamantul este lipsit de apărare, având în vedere că încheierea de anulare a cererii, în baza art. 200 din Codul de procedură civilă, nu se motivează, astfel neavând nicio cale de a discuta dacă cerința este justificată, ci trebuie pur și simplu să o execute.

De asemenea, arată că în procedura reexaminării nu s-a prevăzut posibilitatea analizării legalității măsurii, ci doar verificarea îndeplinirii formale a unor cerințe.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Apreciază că textele legale criticate au fost instituite prin noua reglementare procedurală civilă, iar rolul lor este de a permite judecătorului ca, înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, să ia măsurile necesare pentru ca aceasta să aibă o formă regulată. Textele reflectă optica legiuitorului care, prin elaborarea noii reglementări, a urmărit disciplinarea părților.

Referitor la susținerile potrivit cărora complinirea acestor lipsuri conduce la prelungirea duratei litigiului, instanța arată că termenul de 10 zile în care reclamantul trebuie să acopere aceste lipsuri este un termen rezonabil față de reglementarea anterioară când lipsa unor astfel de mențiuni ducea adesea la acordarea unui nou termen de judecată, ceea ce era de natură să ducă la o prelungire mai mare a litigiului.

Instanța arată că încheierea de anulare este motivată, chiar dacă succint, autoarea excepției de neconstituționalitate părând a se referi la lipsa de motivare a rezoluției prin care reclamantului i se pune în vedere să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, rezoluție care nu se motivează.

De asemenea, arată că interesul ca cererea de chemare în judecată să fie completată depășește interesele personale ale pârâtului, iar problemele legate de această cerere țin de buna organizare a judecății.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că procedura verificării cererii și regularizarea acesteia nu privesc fondul cauzei deduse judecății, ci numai aspecte referitoare la elementele și condițiile pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată. În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil având în vedere că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care țineau de buna administrare a justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (1)-(3) și (6) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următoarea redactare:

"(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

[_]

(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).“

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziții din Legea fundamentală: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 24 privind dreptul la apărare. Invocă, de asemenea, și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării prezentei decizii.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Mai mult, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile“ și, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (pentru același raționament, a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y și Z împotriva Elveției (Cererea nr. 6.916/75).

Așadar, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituționale dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.“

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în fața legii, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor constituționale menționate.

În aceste condiții, Curtea a reținut că dispozițiile atacate sunt conforme cu prevederile art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează și o protecție a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă față de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare, din codul de procedură civilă din 1865, presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim și previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părților, cât și din partea instanței.

Procedura regularizării cererii introductive se întemeiază și pe soluția de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit căreia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

În privința criticii autoarei excepției referitoare la nemotivarea încheierii de anulare a cererii, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută.

Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării.

Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanța urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Față de vechea reglementare, unde sancțiunea consta în suspendarea judecății potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancțiunea anulării cererii introductive, cu consecința dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie.

Curtea consideră că, prin comunicarea reclamantului de către instanță a lipsurilor cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii, instanța nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanța, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

Prin urmare, Curtea consideră că încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului potrivit alin. (2) al art. 200 din Codul de procedură civilă și pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând la cunoștință de motivele de anulare în termenul legal.

Încheierea de anulare a cererii astfel pronunțată este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării.

Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit.

Curtea apreciază, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă.

Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului și există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

În privința criticii autoarei excepției referitoare la definirea termenului "de îndată“, Curtea reține că acesta urmează a fi apreciat de la caz la caz, ținând cont de respectarea principiului celerității judecării cauzei. Respectarea acestui principiu determină necesitatea depășirii procedurii de regularizare în vederea stabilirii primului termen de judecată și citarea părților.