Decizia CCR Nr. 594 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 132 alin. (3) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitra Răsura în Dosarul nr. 7.106/202/2013 al Tribunalului Călărași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 425D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepției de neconstituționalitate personal și asistată prin doamna avocat Teodora Găman, din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că, deși, pe rând, legiuitorul a înțeles să suprime dreptul persoanelor de a exercita căile de atac cu scopul de a asigura judecarea cu celeritate a unei cauze, însă acest lucru nu poate fi realizat în detrimentul sau cu consecința încălcării unor drepturi. Dacă în vechea reglementare procesual civilă încă exista posibilitatea formulării recursului atunci când instanța stabilea necompetența sa în soluționarea unei cauze, în noul Cod de procedură civilă acest drept este suprimat, cu consecința încălcării principiului egalității în fața legii și a dreptului la un proces echitabil. În cauză, consecința a fost posibilitatea părții adverse de a reitera aceeași cerere de chemare în judecată și posibilitatea de a fi judecată de aceeași instanță care, inițial, a fost stabilită ca fiind o instanță părtinitoare. Mai arată că instanța de contencios constituțional, în jurisprudența sa, a reținut că, în reglementarea normelor de procedură care privesc căile de atac, legiuitorul este ținut de respectarea tuturor normelor și principiilor fundamentale de referință, iar eventualele limitări ale exercitării căilor de atac nu trebuie să aducă atingere dreptului în substanța sa. Or, în cauză, prin eliminarea controlului judiciar se aduce atingere principiului constituțional al egalității în fața legii.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește exercitarea drepturilor civile ale autoarei excepției de neconstituționalitate, acestea sunt la latitudinea sa. Referitor la hotărârile de declinare a competenței, susține că acestea nu pun în discuție fondul cauzei, ci reprezintă, mai degrabă, un act de administrare a justiției prin care se urmărește judecarea cu celeritate și în condiții de imparțialitate și obiectivitate a unei cauze.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 23 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.106/202/2013, Tribunalul Călărași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitra Răsura într-o cauză privind soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe civile prin care instanța, ca urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale, și-a declinat competența.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale deoarece, prin limitarea adusă condițiilor de exercitare a căilor de atac se aduce atingere unui drept în substanța sa, respectiv imparțialității judecătorilor. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei implică aplicabilitatea și altor instituții de drept, cea a strămutării și conexității, cu consecința operării unei prorogări legale de competență. Dacă instanța nu ține cont de dispozițiile instituțiilor care determină prorogarea de competență și este suprimată orice cale de atac împotriva acesteia, accesul liber la justiție nu mai este garantat.

7. Tribunalul Călărași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, text legal care are următorul cuprins: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent."

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 privind înfăptuirea justiției. De asemenea consideră că se încalcă și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, respectiv prin Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014, prin care a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

15. Cu acel prilej, Curtea a reținut că, în materia excepției de necompetență, legiuitorul a eliminat, calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declară necompetentă. O atare soluție era prevăzută de art. 158 alin. 3 din codul de procedură civilă din 1865 și prevedea că, în situația în care instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare. Această soluție legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată și în noul cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.

16. În continuare, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Asupra excepției de necompetență instanța se pronunță înainte de a se aborda fondul litigiului și înainte de a se soluționa alte excepții, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanța se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepției, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a două ipoteză, și anume admiterea excepției de necompetență și, implicit, declinarea competenței instanței de judecată, situație în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.

17. Curtea a mai reținut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială.

18. Curtea, prin decizia menționată, a apreciat că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Curtea a mai reținut, de asemenea, că hotărârea instanței de declinare a competenței este rezultatul unui act de administrare a justiției prin care se urmărește desfășurarea în condiții de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părțile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanța necompetentă sunt nule.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.