Decizia CCR Nr. 601 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. 2-(4), art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în n

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de S.C. "Piața Vitan" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 16.146/3/2012* al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 123D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 239D/2014 și nr. 491D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Adrian Boieriu în Dosarul nr. 45.645/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și, respectiv, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Ovidiu Paul Dan Demetrescu și Adrian Demetrescu în Dosarul nr. 35.259/3/2013 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

7. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 239D/2014 și nr. 491D/2014 la Dosarul nr. 123D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 și ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 si art. 35 din Legea nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin Încheierile din 22 ianuarie 2014, 18 martie 2014 și 4 martie 2014, pronunțate în dosarele nr. 16.146/3/2012*, nr. 45.645/3/2012 și respectiv, nr. 35.259/3/2013, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și Tribunalul București - Secția a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 4, respectiv ale art. 4 și art. 33 din aceeași lege, excepție ridicată de S.C. "Piața Vitan" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, de Adrian Boieriu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a municipiului București, prin primarul general, să anuleze o dispoziție prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamantul solicitând acordarea în compensare a unui alt imobil, și de Ovidiu Paul Dan Demetrescu și Adrian Demetrescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a municipiului București, prin primarul general, să emită o decizie de restituire în natură sau să stabilească măsuri reparatorii în echivalent pentru un imobil la a cărui restituire arată că sunt îndreptățiți în temeiul Legii nr. 10/2001.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, încălcând și principiul securității juridice, întrucât obligă persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată în condițiile și în termenele stabilite de Legea nr. 10/2001 să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul vechii reglementări. Textele de lege criticate contravin și principiului egalității cetățenilor în fața legii, creând inegalități între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități ale țării. Se susține că textele de lege criticate nesocotesc și dreptul de acces liber la justiție, acesta fiind permis subiectelor de drept doar după lungi perioade de timp și în mod discriminatoriu, respectiv după scurgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 și 36 de luni. În ce privește prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 se arată că transmisiunile acestor drepturi, încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-au făcut în considerarea principiului reparării și despăgubirii în integralitate, astfel că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de legea nouă. Se susține că dreptul de proprietate este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de acesta, limitându-l la procentul de 15% din dreptul de proprietate. Se arată că, de vreme ce înstrăinarea drepturilor de care beneficiază persoanele care și-au afirmat dreptul de proprietate în temeiul legilor de restituire a bunurilor preluate abuziv a fost determinată de un interes exclusiv privat, fără a aduce atingere vreunui interes social general, limitarea acestor drepturi prin dispozițiile Legii nr. 165/2013 echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire. Apreciază că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nesocotește prezumția dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa cesiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptățite, beneficiari ai acestei legi.

11. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază, în ceea ce privește prevederile art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 criticate prin raportare la art. 15 alin. (2) și art. 21 alin. (1) din Constituție, că prevederile de lege criticate au fost adoptate în conformitate cu Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, pentru a se asigura respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toate personale implicate în aplicarea legilor de restituire, asigurând un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea consideră că stabilirea compensării prin puncte ca unică măsură pentru cesionar intră în marja de apreciere de care se bucură statul în alegerea măsurilor care să reglementeze raporturile de proprietate și cântărirea avantajelor și dezavantajelor pe care le presupun diferite soluții.

12. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și cererilor introduse în fața instanțelor judecătorești anterior intrării în vigoare a legii.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Avocatul Poporului, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 239D/2014 și nr. 491D/2014, consideră că dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu contravin exigențelor impuse de art. 15 alin. (2) și art. 16 din Constituție. În ce privește dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 arată că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivările scrise ale excepției rezultă, însă, că obiect al acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3): "(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 33: "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

18. În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiție, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la convenția menționată și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocolul adițional la aceeași convenție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că obiectul cauzelor în soluționarea cărora a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate îl constituie soluționarea acțiunilor promovate împotriva municipiului București, prin primarul general, referitoare la notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, acțiuni introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

20. Față de acest cadru procesual, Curtea constată că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței care a sesizat Curtea Constituțională. Astfel, art. 34 din Legea nr. 165/2013, referitor la soluționarea dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează o etapă procesuală ulterioară în desfășurarea demersurilor legale întreprinse în vederea recunoașterii și valorificării dreptului la despăgubiri cuvenite pentru imobilele a căror restituire în natură nu mai este posibilă. De asemenea, art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din lege, așadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menționate. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013.

21. Curtea reține, în continuare, că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepției de față critică aceeași interpretare care a fost constatată ca neconstituțională, prin decizia menționată, și având în vedere că această decizie a fost pronunțată ulterior sesizării instanței constituționale cu soluționarea prezentei excepții, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

22. În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității anterior menționată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

23. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, și anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Această opțiune a legiuitorului nu reprezintă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

24. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reținut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) și art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării.

25. În acest context, Curtea a mai reținut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii. În acest sens a fost avut în vedere și faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt nici direct, nici indirect asupra cesionarilor. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia.

26. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată prezintă un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

27. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, și a reținut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

28. Curtea reține, totodată, că prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, a statuat că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

29. Curtea a constatat că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, actele normative succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea a reținut că, în privința obiectului de reglementare a legii analizate, intervenția legiuitorului nu a fost una aleatorie, ci a fost justificată și impusă firesc ca urmare a pronunțării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.