Decizia CCR Nr. 600 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. 2-(4), art. 33,art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Elena Oprea în Dosarul nr. 9.879/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului nr. 77D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 244D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24,art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Rodica Elena Cleopatra Chirilă și Petru Junie în Dosarul nr. 972/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul asistent învederează Curții că, în ambele dosare, părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării celor două dosare.

7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.

8. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 244D/2014 la Dosarul nr. 77D/2014, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33,art. 34 alin. (2) și (3) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 și ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

10. Prin Decizia nr. 5.837 din 16 decembrie 2013 și prin Încheierea din 7 martie 2014, pronunțate în dosarele nr. 9.879/2/2011* și, respectiv, nr. 972/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2), (3) și (4), art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24,art. 33,art. 34 și art. 35 din aceeași lege, excepție ridicată de Elena Oprea, în calitate de cesionar de drepturi litigioase, într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei cereri întemeiate pe Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv, de Rodica Elena Cleopatra Chirilă și Petru Junie într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor] la emiterea unei decizii conținând titlu de despăgubiri pentru un imobil demolat.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv și încalcă principiul securității juridice, întrucât obligă persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată în condițiile și în termenele stabilite de Legea nr. 10/2001 să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior, anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul vechii reglementări. Textele de lege criticate contravin, în opinia autorilor excepției, și principiului egalității cetățenilor în fața legii, creând inegalități între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități ale țării, destinatarii Legii nr. 10/2001 fiind discriminați în funcție de gradul de încărcare și de numărul cererilor rămase nesoluționate de către autoritățile publice învestite. Se susține că termenele instituite de Legea nr. 165/2013 îngrădesc dreptul de acces liber la justiție al persoanelor care, deși au un interes legitim de a apela la instanțele judecătorești pentru recunoașterea dreptului lor, nu îl pot exercita decât după scurgerea acestora și diferențiat, în funcție de situația în care se află.

12. Se critică, de asemenea, și prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, arătându-se, în acest sens, că transmiterea acestor drepturi, realizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a făcut în considerarea principiului reparării și despăgubirii în integralitate, principiu de care, până la apariția acestei legi, s-a bucurat o bună parte din dobânditorii unor astfel de drepturi. În opinia unuia dintre autorii excepției, conținutul dreptului de proprietate este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la procentul de 15% din dreptul de proprietate. Se susține că textul de lege menționat nesocotește prezumția dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptățite, beneficiari ai acestei legi. Dar, pentru că aceștia au înțeles să dispună liber de dreptul lor, Legea nr. 165/2013 a instituit principiul îmbogățirii fără justă cauză a statului.

13. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 4,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu contravin principiului neretroactivității legii civile sau principiului nediscriminării și nici nu nesocotesc dreptul de acces liber la justiție.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. Arată că s-a acționat asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificându-se în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Apreciază, de asemenea, că prevederile art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalității în drepturi, întrucât impun termene diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, un asemenea criteriu de diferențiere nu poate fi considerat obiectiv și rezonabil. Totodată, incidența prevederilor art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată apare ca o ingerință a legiuitorului în procesul de realizare a justiției. În ce privește criticile referitoare la art. 1 alin. (3) și art. 24 din legea menționată, apreciază că nu pot fi reținute, normele indicate fiind în concordanță cu principiile constituționale invocate de autori.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24,art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivările scrise ale excepției rezultă că obiect al acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3): "(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 33: "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite. ";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

19. În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiție, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la convenția menționată și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la aceeași convenție.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate. Curtea observă că obiectul cauzelor în soluționarea cărora a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate îl constituie cereri de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unor decizii de acordare a titlurilor de despăgubire pentru suma ce ar fi stabilită de evaluator pentru imobile care nu mai pot fi restituite în natură. Față de acest cadru procesual, Curtea constată că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanței care a sesizat Curtea Constituțională. Art. 33 din Legea nr. 165/2013, referitor la obligația entităților învestite de lege de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, vizează o etapă procesuală depășită deja în cauză, iar art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din lege, așadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menționate.

21. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013.

22. În ceea ce privește prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceasta nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepției de față critică aceeași interpretare care a fost constatată ca neconstituțională prin decizia menționată și având în vedere că această decizie a fost pronunțată ulterior sesizării instanței constituționale cu soluționarea prezentei excepții, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

23. În aceste condiții, Curtea observă că decizia de constatare a neconstituționalității anterior menționată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauzele în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

24. În legătură cu art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorii prezentei excepții nu formulează niciun fel de critici față de dispozițiile alin. (2) și (3) din articolul precizat, ceea ce este de natură să nesocotească cerința referitoare la motivarea excepției, impuse de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate având acest obiect este inadmisibilă.

25. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a mai examinat textele de lege menționate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză și a reținut că acestea sunt în concordanță cu prevederile constituționale și convenționale invocate și de autorii excepției de față. Cu acel prilej, Curtea a statuat că singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat expres prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, o constituie situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în cazul în care titularul a înstrăinat aceste drepturi, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2), fără posibilitatea pentru cesionarul acestor drepturi de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte.

26. Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Analizând art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, și anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Curtea a apreciat că această opțiune a legiuitorului nu reprezintă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

27. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reținut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) și art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. în acest context, Curtea a reținut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis - prin intermediul unor contracte cu titlu oneros - dreptul de a obține măsurile reparatorii. Sub acest aspect s-a avut în vedere și faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt nici direct și nici indirect asupra cesionarilor drepturilor la despăgubiri. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia.

28. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

29. În ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României și a reținut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului spre a fi adoptate de statul român.

30. Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care prevederile sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, actele normative succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea a reținut că, în privința obiectului de reglementare a legii analizate, intervenția legiuitorului nu a fost una aleatorie, ci a fost justificată și impusă firesc ca urmare a pronunțării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

31. Întrucât în cauza de față nu au fost invocate argumente noi, de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, își mențin valabilitatea cele reținute de instanța de contencios constituțional prin decizia mai sus menționată.