Decizia CCR nr. 745 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 11 alin. 1, (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 - Codul de procedură penală şi pt. modificarea şi completarea...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Eugen Brădean în Dosarul nr. 3.810/3/2014 (număr în format vechi 986/2014) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 649D/2014.

2. La apelul nominal, pentru autorul excepției, răspunde apărătorul ales Alice Drăghici, cu împuternicire avocațială la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în fața Curții de Apel București - Secția I penală.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile de lege criticate reprezintă norme de procedură, care sunt de imediată aplicare. Impunerea legii noi de procedură este justificată de un interes general, fiind asigurată și proporționalitatea ingerinței. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume la decizia pronunțată în Cauza Martelli împotriva Italiei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 145/C din 16 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.810/3/2014 (număr în format vechi 986/2014), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de Eugen Brădean cu ocazia soluționării unei contestații la executare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei, precum și condițiile și limitele privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât înlătură calea ordinară de atac a recursului, astfel cum era reglementată prin art. 385¹și următoarele din vechiul Cod de procedură penală, noul Cod prevăzând o singură cale ordinară de atac, cea a apelului, și trei căi extraordinare de atac, contestația în anulare, recursul în casație și revizuirea. Consideră că soluția adoptată de legiuitor prin dispozițiile de lege criticate nu este echitabilă și conformă cu principiul previzibilității legii penale, deoarece, în speță, ar trebui să fie incidență, în materia căilor de atac, legea în vigoare la data soluționării apelului. Arată că recursul declarat la 31 ianuarie 2014 a fost, în mod greșit, considerat, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, ca fiind un recurs în casație, și nu un recurs ca și cale ordinară de atac - prevăzută de art. 385¹din Codul de procedură penală din 1968 -, care era suspensiv de executare, conform art. 385⁵din Codul de procedură penală din 1968.

7. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că dispozițiile art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât nu este vorba de o discriminare, de o situare pe poziții de inegalitate între participații la procesul penal în funcție de data declarării căii de atac a recursului.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 sunt constituționale. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, arată că situația prezentată de autorul excepției nu poate fi echivalată cu transformarea recursului în casație într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele, cum este apelul. Potrivit art. 433 din Codul de procedură penală,"Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile“. Recursul în casație are caracterul de jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate - definite lato sensu ca încălcări ale legii - ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalității hotărârii anterior pronunțate, legalitate care va fi validată doar ca urmare a aprecierii probelor deja existente la dosar. Mai mult decât atât, recursul în casație, ca și cale de atac, implică eo ipso posibilitatea de a repara ilegalitățile strecurate în apel, neavând drept consecință rezolvarea unei cauze penale. Cu alte cuvinte, cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii, și nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. În acest context, consideră că instituirea unor reguli speciale, în ceea ce privește deciziile pronunțate în apel și cererile de recurs (supuse căii extraordinare de atac a recursului în casație/considerate recurs în casație), nu este contrară principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituție, atât timp cât acestea asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. În speță, normele legale criticate se aplică deciziilor pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, precum și cererilor de recurs formulate împotriva deciziilor prevăzute mai sus, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, care, potrivit textului legal criticat, se vor considera cereri de recurs în casație. Față de cele prezentate mai sus, apreciază că dispozițiile criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție. Pe de altă parte, așa cum a mai statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 460/2004, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Față de cele de mai sus, consideră că prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție, referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins:

"(1) Deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

[..........] (3) Cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casație.

[..........] (5) Deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.“

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate constituie norme de drept procesual penal, supuse regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură. Situația reglementată de dispozițiile art. 11 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 255/2013 este una tranzitorie și privește cauzele penale aflate la 1 februarie 2014 - data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală - în termenul de declarare a recursului, drept cale ordinară de atac reglementată de Codul de procedură penală din 1968. Deciziile pronunțate în apel în aceste cauze devin definitive la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, legiuitorul instituind posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casație, motiv pentru care cererile de recurs împotriva acestor decizii, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se consideră a fi cereri de recurs în casație. Între aceste dispoziții de lege și principiile privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate fi reținută nicio contradicție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dispozițiile de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală - judecata în primă instanță și judecata în apel -, drept consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reținut cu mai multe prilejuri, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“.

16. Referitor la presupusa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, astfel cum a statuat Curtea în repetate rânduri, de exemplu prin Decizia nr. 460/2004 mai sus menționată.

17. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Decizia din 12 aprilie 2007 cu privire la Cererea nr. 20402/03 - Martelli împotriva Italiei, prin care Curtea de la Strasbourg a reținut că tratamentul diferit rezultat din aplicarea dispozițiilor în cauză are o justificare obiectivă și rezonabilă și răspunde unui criteriu de proporționalitate, diferența de tratament bazându-se pe cerința reglementării punerii în aplicare a unei noi legi procedurale în scopul de a asigura o bună administrare a justiției.

18. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu poate fi, însă, reținută.

19. În plus, autorul excepției invocă și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (1), potrivit cărora "Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile“, prevederi care nu sunt, însă, incidente în cauza de față.