Decizia CCR nr. 20 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 278 alin. 2, 3, 31 şi 4 şi ale art. 2781alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2, 3, 31 și 4 și ale art. 2781 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Moțoi în Dosarul nr. 15.327/280/2012 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 416D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 15.327/280/2012, Judecătoria Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2, 3, 3¹ și 4 și ale art. 278¹alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Ion Moțoi cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei ordonanțe a procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, având calitatea de parte vătămată - făptuitor în Dosarul nr. 5.646/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, soluționat prin ordonanța cu același număr din 30 aprilie 2012, comunicată la 28 mai 2012, a formulat plângere împotriva acestei ordonanțe la prim-procurorul parchetului la 18 iunie 2012. Cum plângerea nu a fost soluționată de prim-procuror în termenul rezultant de 40 de zile, care reiese din coroborarea alin. 1 și 2 ale art. 278¹din Codul de procedură penală, s-a adresat cu plângere Judecătoriei Pitești, înregistrată la data de 27 iulie 2012. Cu mult peste termenul de 40 de zile mai sus arătat, prin Ordonanța nr. 1.395/11/2/2012 din 3 septembrie 2012, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a admis în parte plângerea înregistrată la 18 iunie 2012, ordonanța fiind comunicată petentului la 5 octombrie 2012. Mai arată că împotriva acestei ordonanțe nu a mai făcut plângere, considerând formale aspectele în legătură cu care prim-procurorul a dispus admiterea.

Autorul excepției susține că dispozițiile art. 278 alin. 2 și 3 și ale art. 278¹alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, astfel cum acestea trebuie interpretate conform Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - dată în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009 -, încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil în ceea ce privește componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normei juridice. Astfel, consideră că soluția de netrimitere în judecată nu poate fi infirmată de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, ci în cea prevăzută de art. 278 alin. 3¹ din Codul de procedură penală, întrucât în procedura prevăzută de art. 278 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală pot fi atacate toate celelalte acte ale procurorului, cu excepția celui de soluționare a cauzei prin netrimitere în judecată. Mai arată că, în măsura în care procurorul ierarhic superior celui care a dat soluția de netrimitere în judecată nu soluționează plângerea în termen de 40 de zile de la primirea acesteia, persoana nemulțumită este decăzută din dreptul de a se mai plânge instanței, potrivit Deciziei nr. 15 din 6 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - dată în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 29 octombrie 2009 -, fiind evident că persoana nemulțumită nu are de unde să știe ce soluție va fi dată plângerii sale de procurorul ierarhic superior. De asemenea, arată că, în situația în care plângerea adresată procurorului ierarhic superior este admisă doar în parte, persoana nemulțumită ar trebui, pe de o parte, să se adreseze superiorului acestuia pentru aspectele infirmate de procurorul ierarhic superior, dar soluționate de acesta tot prin netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, pentru aspectele menținute de procurorul ierarhic superior ar trebui să se adreseze instanței de judecată, ceea ce este cu totul nefiresc. În fine, pune întrebarea dacă în situația în care, la rândul său, procurorul ierarhic superior al procurorului ierarhic superior infirmă soluția acestuia din urmă, dar dă tot o soluție de netrimitere în judecată, trebuie oare mers la cel de-al treilea nivel de procuror ierarhic superior, în condițiile în care ideea fundamentală este aceea de a facilita accesul cât mai rapid la instanța de judecată.

De asemenea, autorul excepției consideră că dispozițiile art. 278 alin. 3, 3¹ și 4 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție și prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât persoana nemulțumită trebuie să se adreseze aceluiași procuror ierarhic superior care a verificat soluția procurorului de netrimitere în judecată și nu a infirmat-o în condițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia "Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale“. Dispozițiile de lege criticate determină așadar, pe de-o parte, o dedublare, o repetare a controlului intern, iar pe de altă parte, atacarea soluției la același procuror ierarhic superior, care însă nu este o instanță independentă și imparțială, în înțelesul dat de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, sens în care invocă Hotărârea din 22 mai 1998 pronunțată în Cauza Vasilescu împotriva României.

Judecătoria Pitești - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 278 alin. 2, 3, 31 și 4 și ale art. 2781 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Arată că dispozițiile de lege criticate, care reglementează posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiție în concordanță cu dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin stabilirea termenelor în care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor de netrimitere în judecată nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, având în vedere că autoritățile judiciare la care se referă textele atacate sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele și principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil, dispozițiile de lege criticate fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenței termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituție. Împrejurarea că prin rezoluția prim-procurorului parchetului poate fi modificat temeiul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procurorul de caz nu afectează dreptul părților la un proces echitabil, acestea beneficiind de garanții procesuale adecvate care asigură soluționarea cauzei în mod legal și temeinic de către o instanță independentă și imparțială, care are posibilitatea să cenzureze inclusiv soluția dispusă de prim-procurorul parchetului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituție invocate de autorul excepției. Astfel, arată că dispozițiile art. 278 alin. 2-4 din Codul de procedură penală reglementează procedura căii de atac ce se poate exercita în interiorul ierarhiei Ministerului Public împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de către procurorul de caz. Împrejurarea că, în temeiul art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 și în virtutea principiului subordonării ierarhice a procurorilor în cadrul Ministerului Public, soluțiile nelegale ale procurorului de caz pot fi infirmate de procurorul ierarhic superior nu determină o stare de incompatibilitate pentru acesta din urmă în soluționarea plângerii întemeiate pe art. 278 alin. 3 din Codul de procedură penală. În acest sens, precizează că art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 instituie un control facultativ, care se exercită din oficiu și vizează exclusiv infirmarea soluțiilor nelegale, iar nu verificarea tuturor soluțiilor dispuse de procurorul de caz. În plus, în ipoteza în care, în urma controlului exercitat conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, soluția procurorului de caz este infirmată și se dispune netrimiterea în judecată, persoana interesată poate formula plângere împotriva acestei soluții la procurorul ierarhic superior celui care a dispus-o. Mai arată că art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală recunoaște oricărei persoane vătămate prin soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror dreptul de a se adresa instanței, solicitând verificarea legalității și temeiniciei acestei soluții. Exercitarea dreptului de a sesiza instanța este condiționată de epuizarea căii de atac în cadrul ierarhiei Ministerului Public, prin formularea prealabilă a unei plângeri la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la procurorul ierarhic superior. De asemenea, acest drept este supus unui termen procedural de decădere, ce curge fie de la data comunicării rezoluției prim-procurorului sau, după caz, a procurorului ierarhic superior, când acesta soluționează plângerea înăuntrul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală - potrivit art. 278¹alin. 1 -, fie de la expirarea acestui din urmă termen, când procurorul ierarhic superior nu respectă termenul de soluționare a plângerii, ipoteză avută în vedere de art. 278¹alin. 2. În ceea ce privește dispozițiile art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală, acestea dau posibilitatea persoanei vătămate să se adreseze instanței de judecată chiar dacă nu a primit o soluție din partea procurorului ierarhic superior, într-un termen ce poate fi determinat obiectiv prin raportare la momentul înregistrării plângerii adresate acestuia. Face trimitere și la Decizia nr. 718/2012, prin care Curtea Constituțională a statuat că nu poate fi primită teza potrivit căreia justițiabilul nu poate cunoaște momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 a statuat univoc acest lucru. Prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluționarea cauzei, așa încât o eventuală nerespectare a dispozițiilor legii de către procuror să nu se transforme într-o sancțiune pentru justițiabil, care într-o atare situație ar trebui să aștepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 278 alin. 2, 3, 3¹ și 4 din Codul de procedură penală sunt constituționale, deoarece nu aduc atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Observă că, în fapt, autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci sugerează o completare a legii în sensul de a reglementa posibilitatea atacării în fața judecătorului a soluțiilor date de procuror fără ca acestea să poată fi supuse controlului procurorului ierarhic superior, motivat de faptul că "ideea fundamentală este aceea de a facilita accesul cât mai rapid al celui nemulțumit de soluția procurorului la instanța de judecată“. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În plus, eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală, la care face referire în motivarea excepției și care constituie cauza nemulțumirii autorului acesteia, nu pot constitui însă motive de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate și, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanța de contencios constituțional, fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În fine, face trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 568/2012.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală raportată la prevederile art. 21 din Constituție și ale art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta este întemeiată sub aspectul lipsei de previzibilitate a normei și, prin urmare, dispozițiile art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. Astfel, prin Decizia nr. XV/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretând dispozițiile art. 278 alin. 3 și ale art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală sub aspectul naturii juridice a termenelor, a stabilit ca acestea sunt termene de decădere. Așa fiind, neexercitarea dreptului procesual de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenul stabilit de art. 278¹alin. 2 din Codul de procedură penală duce la decăderea din acest drept, determinând nulitatea plângerii depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât calea de atac declarată în aceste condiții devine tardivă. Avocatul Poporului consideră că discuțiile determinate de sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării termenelor în mare măsură au fost generate și de reglementarea existentă, care nu cuprinde elemente clare de referință pentru calcularea acestora. Astfel, prevederile de lege criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate, pentru ca o persoană să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, criterii ce constituie tot atâtea garanții ale dreptului oricărui cetățean la un proces echitabil. Arată că, în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil, în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Consideră că termenul prevăzut de textul de lege criticat este imprevizibil, întrucât depinde de factori externi, independenți de voința petentului, care nu i se pot imputa. De regulă, persoana care a transmis prin poștă plângerea împotriva soluției procurorului, după primirea comunicării, nu are posibilitatea să cunoască data la care a fost înregistrată la parchet pentru a calcula momentul de la care începe să curgă termenul în care trebuie să se adreseze instanței de judecată. Acesta este și motivul pentru care, în cazul nerezolvării plângerii în cele 20 de zile și, implicit, al necomunicării soluției, pierde termenul de introducere a plângerii la instanță. În acest context, în cazul valorificării unui drept procesual într-o anumită perioadă de timp, curgerea termenului este pusă, de regulă, în legătură cu luarea la cunoștință sau cu data comunicării într-o anumită formă a actului care urmează a fi contestat; de exemplu, termenul de apel curge de la pronunțare sau de la comunicare, după caz. În cazul în care procurorul ierarhic competent nu a soluționat plângerea transmisă prin poștă în termenul stabilit de lege, este încălcat dreptul persoanei de a avea acces liber la justiție, prin faptul că, necunoscând data de la care începe să curgă termenul pentru a formula plângere la instanța de judecată, pierde dreptul de a se adresa acesteia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2 j, ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278 alin. 2, 3, 31 și 4 și ale art. 2781 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală. Cuprinsul art. 278 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, iar alin. 3¹ al aceluiași articol a fost introdus prin Legea nr. 480/2004 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004. Dispozițiile art. 2781 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 278 alin. 2, 3, 3¹ și 4: "În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

[_] În cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 și art. 249 alin. 2.

Rezoluțiile sau ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.

Dispozițiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.“;

- Art. 278¹alin. 1 și 2: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că același autor a mai ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 278¹ alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală în același dosar al aceleiași instanțe, prin raportare la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, invocate și în prezenta cauză, dar cu o motivare diferită, astfel încât decizia pronunțată de Curtea Constituțională cu acel prilej nu are autoritate de lucru judecat în cauza de față.

Dispozițiile de lege criticate în prezenta cauză au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constituție, invocate și în cauza de față, și cu motivări similare, Curtea statuând, în mod constant, că textele de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garanții constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 568 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și 278¹ din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că dispozițiile art. 278 din Codul de procedură penală privind plângerea împotriva actelor procurorului constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenței sale constituționale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, și dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituție, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susținerilor autorului excepției, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiție, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanțele judecătorești. În acest sens, art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează plângerea la instanța de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. De asemenea, Curtea a statuat că dispozițiile art. 278¹alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, faptul că legiuitorul a prevăzut că pot fi atacate la instanța de judecată toate categoriile de acte ale procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată reprezintă tocmai o garanție a dreptului părților la un proces echitabil, prin instituirea acestei modalități de verificare de către instanța de judecată a activității procurorului și a soluțiilor acestuia.

În același sens este și Decizia nr. 329 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 10 iulie 2012.

Pentru motivele arătate, nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 278 alin. 2, 3, 3¹ și 4 și ale art. 278¹alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de către organele de urmărire penală și de instanța de judecată. Eventualele abuzuri ale procurorilor sau întârzierile în soluționarea plângerilor adresate acestora, la care face referire autorul excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestuia, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.