Ordinul MDRAP nr. 193/2014 - extinderea desemnării S.C. „Societatea de Certificare ICECON CERT“ – S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pt. realizarea de funcţii specifice pt. evaluarea şi verificarea...

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ORDINNr. 193/2014

pentru extinderea desemnării Societății Comerciale "Societatea de Certificare ICECON CERT“ - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcții specifice pentru evaluarea și verificarea constanței performanței produselor pentru construcții

Monitorul Oficial nr. 141 din 26.02.2014

Având în vedere Procesul-verbal nr. 19 din 31 ianuarie 2014 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței și a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții,

în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, precum și cu prevederile art. 11 alin. (4) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013,

în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.

Art. 1

Se aprobă extinderea desemnării Societății Comerciale "Societatea de Certificare ICECON CERT“ - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcții specifice pentru evaluarea și verificarea constanței performanței produselor pentru construcții, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Direcția tehnică va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informații:

a) elementele de identificare a organismului;

b) perioada de valabilitate a notificării;

c) familia de produse, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței, precum și specificația tehnică aferentă pentru care organismul a fost acreditat de către Asociația de Acreditare din România - RENAR și evaluat.

Art. 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

ANEXĂ

Denumirea organismului:

Societatea Comercială - Societatea de Certificare "ICECON CERT“ - S.R.L.

Adresa:

Șos. Pantelimon nr. 266, sectorul 2, București, tel: +40(21) 202.55.01; fax: +40(21) 255.31.49

Email: gantohe@icecon.ro

Website: www.iceconcert.ro

Competența organismului a fost evaluată folosind ca referențial standardul: SR EN 45011: 2001

Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).

Domenii de competență:

Numărul deciziei CE

Familiile de produse, produsele, utilizările preconizate

Sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței

Specificațiile tehnice armonizate

Funcția organismului

98/214/CE

Produse metalice pentru structuri, inclusiv produse auxiliare (2/4):

Elemente structurale pentru construcții metalice. Produse metalice finite cum ar fi: grinzi metalice, stâlpi, scări, piloni de fundație, picioare de susținere și palplanșe, profile debitate la dimensiune și destinate unor aplicații definite, șine și traverse. Pot fi sau nu protejate împotriva coroziunii printr-o îmbrăcăminte de protecție, sudate sau nesudate (pentru utilizare în șarpante și fundații)

Sistem 2+

EN 1090-1+A1:2011

CPF

NOTĂ:

CPF = funcția de certificare a controlului producției în fabrică

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MDRAP nr. 193/2014 - extinderea desemnării S.C. „Societatea de Certificare ICECON CERT“ – S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pt. realizarea de funcţii specifice pt. evaluarea şi verificarea...