Decizia CCR nr. 762 din 18.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (3) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Partidul Poporului - Dan Diaconescu în Dosarul nr. 137/303/2014/a1 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 340D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că în jurisprudența sa Curtea a respins excepția și că nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței. Se apreciază că aplicarea sancțiunii nulității plângerii contravenționale este o consecință firească a normei de trimitere cuprinse în art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 137/303/2014/a1 Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Partidul Poporului - Dan Diaconescu cu prilejul soluționării cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravențională, întemeiată pe art. 44 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale coroborat cu art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că instanța de judecată competentă a dispus anularea plângerii contravenționale formulate pentru două motive: nu s-a făcut dovada calității de reprezentant al președintelui Partidului și nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în contul unității administrativ-teritoriale în raza căreia autorul își are sediul.

Interpretarea în practică a art. 200 alin. (3) din codul de procedură civilă este neunitară, de natură a aduce atingere garanțiilor constituționale privitoare la drepturile și libertățile fundamentale. Prevederile textului de lege criticat pot primi o interpretare restrictivă, sancțiunea anulării impunându-se pentru motive restrânse, ori o interpretare extensivă, anularea cererii de chemare în judecată dispunându-se pentru neîndeplinirea oricăreia dintre obligațiile stabilite de Codul de procedură civilă, în aceste condiții, textul de lege ce poate primi o interpretare extensivă poate fi supus controlului de constituționalitate. Problema interpretării textului de lege criticat se pune și din perspectiva existenței art. 196 alin. (1) din Codul de procedură civilă care cuprinde prevederi exprese referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată pentru lipsa numelui, prenumelui sau denumirii părților, obiectului cererii, motivelor de fapt și semnăturii, acestea fiind elementele esențiale și indispensabile ale oricărei cereri de chemare în judecată, precum și din perspectiva art. 175-177 din Codul de procedură civilă. Aceste aspecte, de practică neunitară, au fost sesizate și în Minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile de la nivelul înaltei Curți de Casație și Justiție și președinții secțiilor civile de la nivelul curților de apel, desfășurată la Craiova în 20-21 martie 2014.

6. Aplicarea sancțiunii anulării cererii trebuie să se raporteze și la specificul cererii introductive. într-o cauză întemeiată pe o cerere în materie contravențională garanțiile procesuale specifice unei acuzații în materie penală trebuie asigurate efectiv. Aceasta deoarece, în urma unei proceduri strict administrative (sancționarea contravențională), se ajunge ca împotriva petentului să se producă efecte represive pe care legiuitorul național, deși le-a introdus în sfera dreptului administrativ, natura lor stabilită prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este una penală, iar termenul - limită de formulare a plângerii este unul scurt, de 15 zile. Or, câtă vreme în plângerile contravenționale termenul de contestare este scurt, anularea cererii de chemare în judecată are drept efect imposibilitatea părții de a mai sesiza o dată instanța, fiind depășit termenul de contestare. Atât timp cât, potrivit art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sancțiunile contravenționale sunt asimilate acuzațiilor în materie penală, autoritățile statului trebuie să asigure contravenientului dreptul la apărare în mod efectiv.

7. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 21 din Constituție care garantează accesul liber la justiție nu se opun instituirii unor condiții în ceea ce privește dreptul la acțiune atât timp cât aceste condiții se justifică în mod obiectiv și nu reprezintă sarcini disproporționate pentru titularul cererii de chemare în judecată, ci au ca obiect buna funcționare a justiției ca serviciu public. Astfel, condiția achitării prealabile a taxei judiciare de timbru este justificată în mod obiectiv din punct de vedere economic, pentru asigurarea resurselor necesare statului în vederea realizării actului de justiție, iar condiția de a se face dovada calității de reprezentant este necesară pentru a se putea verifica dacă persoana care formulează cererea de chemare în judecată reprezintă voința celui pe care susține că îl reprezintă. Aceste condiții nu reprezintă însă sarcini disproporționate pentru titularul acțiunii. În ceea ce privește încălcarea art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenție se arată că textul de lege criticat se referă strict la anularea cererilor de chemare în judecată pentru neîndeplinirea anumitor condiții, fără a aduce atingere principiului priorității normelor de drept internațional față de dreptul intern și modului de interpretare a dreptului de acces la justiție consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Verificarea cererii și regularizarea acesteia: (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. "

12. În opinia autorului excepției, textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. b) și c) privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, Curtea reține din motivarea excepției, ca normă de referință și art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar dacă autorul excepției nu a indicat-o în mod expres.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 20 și art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale s-a mai pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 400 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, reținând, în esență, că: prin adoptarea textelor de lege criticate legiuitorul a dorit asigurarea unei discipline procesuale în scopul respectării principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil; o astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzut de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă; stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiție; liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție.

14. Referitor la susținerea autorului potrivit căreia textul de lege criticat aduce atingere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sub aspectul încălcării prezumției de nevinovăție, materia contravențională fiind asimilată instituției autonome de "acuzație în materie penală", Curtea observă că respectarea dreptului la un proces echitabil, care include și respectarea principiului prezumției de nevinovăție, impune, în esență, garantarea accesului liber la justiție, astfel încât persoana vizată să își poată reclama și susține vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în fața unei instanțe judecătorești independente, imparțiale și instituite prin lege. Însă, faptul că în speță cererea autorului excepției a fost anulată în etapa de sesizare a instanței, prealabilă judecării cauzei, deoarece persoana indicată în calitate de reprezentant legal nu a făcut dovada calității sale, precum și pentru motivul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în contul autorității competente, cerințe a căror îndeplinire nu prezenta nicio dificultate pentru reclamant, nu este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Întrucât anularea cererii de chemare în judecată, care în prezenta cauză are un caracter particular, respectiv plângere în materie contravențională, pentru neîndeplinirea anumitor condiții obligatorii, reprezintă o fațetă a accesului liber la justiție și, fiind vorba de o intervenție a statului, Curtea Constituțională va analiza, prin prisma unui test de proporționalitate dezvoltat în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, și Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014), dacă limitele impuse acestui drept prin intervenția legiuitorului - respectiv anularea cererii în lipsa depunerii dovezii calității de reprezentant și a achitării taxei judiciare de timbru - sunt rezonabile în raport cu obiectivul urmărit și nu tind la transformarea dreptului de acces într-unul iluzoriu/teoretic.

16. Analizând scopul urmărit de legiuitor, astfel cum a fost menționat la paragraful 13, Curtea constată că acesta este unul legitim, respectiv asigurarea unei rigori și discipline procesuale, respectarea principiului judecării cu celeritate a cauzelor, într-un termen optim și previzibil prin fixarea cadrului procesual. Instituirea obligativității menționării calității de reprezentant [art. 194 lit. b) din Codul de procedură civilă] și atașarea dovezii achitării taxelor judiciare de timbru (art. 197 din Codul de procedură civilă) reprezintă măsuri adecvate și necesare pentru îndeplinirea scopului legitim anterior menționat. Curtea constată existența unui just echilibru între măsurile care au determinat limitarea dreptului de acces liber la justiție și scopul legitim urmărit, respectiv cerințele de interes general referitoare la buna administrare a justiției și protecția drepturilor fundamentale ale cetățeanului.