Decizia CCR nr. 767 din 18.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent,...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a dispozițiilor art. 20 din capitolul V¹ al titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Maria Anghel în Dosarul nr. 2.262/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 415D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocând în acest sens considerentele Deciziei nr. 469 din 23 septembrie 2014. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din capitolul V¹ al titlului VII din Legea nr. 247/2005 apreciază că aceasta este neîntemeiată, textul de lege criticat constituind o normă de competență adoptată de legiuitor potrivit abilitării sale prin Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 1.656 din 6 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.262/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a dispozițiilor art. 20 din capitolul V¹ al titlului VII din Legea nr. 247/2005. Excepția a fost invocată de Maria Anghel într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost obligat pârâtul - statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să transmită dosarul către evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de cel mult 2 ani de la încetarea suspendării reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Pe parcursul soluționării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că aplicarea legii noi, respectiv Legea nr. 165/2013, direct în recurs încalcă principiul neretroactivității legii. Mai mult, nu se asigură nici respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, respectiv a dreptului la un recurs efectiv și a accesului liber la justiție, deoarece reclamantul a fost privat de o judecată în fond având ca temei Legea nr. 165/2013. Aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 determină incidența art. 35 din lege, articol care stabilește căile de atac în justiție, competența materială, teritorială și funcțională a instanțelor judecătorești. Or, calea de atac și competența instanței de recurs sunt supuse reglementării dispozițiilor art. 20 din capitolul VI (indicat din eroare ca fiind capitolul V) al titlului VII din Legea nr. 247/2005. Menținerea unui sistem de control judiciar paralel conduce la aplicarea unui sistem inegal și discriminatoriu pentru cei aflați în aceeași situație cu reclamantul. Astfel, reclamantul nu mai are posibilitatea de a i se recunoaște judecătorește cuantumul despăgubirilor ce i se vor acorda și nici nu se poate adresa cu o cerere în acest sens direct în recurs. Se încalcă astfel principiul egalității în fața legii și principiul nediscriminării prevăzute de art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Art. 35 din Legea nr. 165/2013 condiționează, de asemenea, accesul la justiție de respectarea termenelor prevăzute la art. 33 și 34 din lege. Accesul la justiție s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel că acesta nu poate fi restricționat drastic doar pe calea unei interpretări care ar conduce la pierderea protecției juridice a dreptului/interesului său legitim.

7. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din capitolul VI al titlului VII din Legea nr. 247/2005 se arată că aceasta este o normă de procedură ce are ca rol asigurarea normei de drept substanțial, art. 16 din capitolul V al titlului VII din Legea nr. 247/2005. Textul de lege criticat nu e conceput pentru a asigura respectarea vreunei norme de drept substanțial din Legea nr. 165/2013, rolul său fiind acela de a garanta accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil în condițiile încălcării de către autorități a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, articol ce este în prezent abrogat. Prin urmare, art. 20 din capitolul VI al titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu mai oferă decât un acces formal și iluzoriu la justiție și nu asigură dreptul la un proces echitabil din moment ce reclamantul nu mai poate realiza pe calea justiției ceea ce a solicitat inițial prin cererea de chemare în judecată.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece nu se aduce atingere principiului egalității în fața legii, Legea nr. 165/2013 aplicându-se tuturor cauzelor aflate în aceeași situație. Nu se încalcă nici principiul neretroactivității atât timp cât legea dispune numai pentru viitor, cu privire la cauze aflate pe rolul instanțelor în care nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă. Nu este încălcat nici principiul liberului acces la justiție, acest drept nefiind unul absolut, ci putând fi limitat.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale. Referitor la prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 se arată că acestea devin incidente și aplicabile de abia după parcurgerea fazei administrative reglementate de art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2014. În aceste condiții art. 4 raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt retroactive și nu aduc atingere principiului egalității în fața legii, deoarece dispun pentru viitor și se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situații juridice în curs de derulare, în sensul celor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 720 din 1 iunie 2010. Totodată, prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situații similare, respectiv persoanele îndreptățite la despăgubiri sau la restituirea în natură nemulțumite de soluțiile dispuse în faza administrativă, în așa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări. Referitor la criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 20 din capitolul VI al titlului VII din Legea nr. 247/2005 se observă că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci se referă la modul de aplicare și interpretare a legii care intră în competența instanței de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia și reținut în dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, precum și dispozițiile art. 20 din capitolul V¹ al titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările aduse prin art. X din secțiunea a II-a a capitolului I din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2000 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013.

14. În realitate, Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea autorului excepției, raportată la circumstanțele cauzei, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, precum și dispozițiile art. 20 din capitolul VI (indicat din eroare ca fiind capitolul V¹) al titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013:"Dispozițiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [...], la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013:"În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1)în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.";

- Art. 20 din Legea nr. 247/2005:"(1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

(2) Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea."

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și supremația legii și art. 21 privind accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Subsecvent admiterii acestei excepții, prin aceeași decizie, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost respinsă ca inadmisibilă. Aceasta deoarece, prin admiterea primei excepții, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 își pierdeau incidența în cauză. Mutatis mutandis, Curtea observă că în prezenta cauză, aflată pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente, excepția urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

17. Referitor la criticile de neconstituționalitate ce privesc prevederile art. 20 din capitolul VI al titlului VII din Legea nr. 247/2005, Curtea observă că acestea nu pot fi primite, deoarece acest text de lege constituie în continuare temeiul juridic al acțiunilor introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 și pe care instanțele de contencios administrativ urmează a le soluționa, respectând cele reținute de Curtea Constituțională în paragrafele 28-30 ale Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, și Decizia nr. 499 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 24 noiembrie 2014).