Decizia CCR nr. 763 din 18.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. 2-(4), art. 34 alin. 1 şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt....

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ion Banciu în Dosarul nr. 3.704/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 372D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă, iar părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au depus note prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 ca devenită inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 apreciază că se impune respingerea acesteia ca neîntemeiată, făcând referire la considerentele ce au stat la baza Deciziei nr. 468 din 23 septembrie 2014. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 consideră că aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă, deoarece textul de lege criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză nefiind definitivă și irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoareje:

5. Prin Încheierea din 6 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.704/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de intimatul-reclamant Ion Banciu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile prin care a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea intimatului-reclamant o decizie reprezentând titlu de despăgubire aferent valorii_ rezultate din raportul de expertiză.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că art. 4 din Legea nr. 165/2013 este neconstituțional prin raportare la prevederile constituționale indicate, deoarece se aplică și cauzelor care se află în căile de atac, faze procesuale în care se critică hotărâri judecătorești pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, în speță hotărârea fiind pronunțată la 3 septembrie 2012. Legea nr. 165/2013 nu conține numai norme de procedură care să fie, eventual, de imediată aplicare, ci și norme de drept substanțial care se reflectă asupra patrimoniului. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, drepturile autorului în calitate de cesionar al drepturilor litigioase urmează să fie diminuate la 15% din valoarea imobilului preluat în mod abuziv. Dispozițiile art. 34 alin. (1) și (2), precum și cele ale art. art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece stabilesc o discriminare între persoanele care au obținut până la data de 20 mai 2013 hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și persoanele care până la această dată au obținut numai hotărâri judecătorești definitive.

7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prevederile art. 4 raportate la art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu aduc atingere principiului neretroactivității legii, deoarece legea dispune pentru viitor cu privire la cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată în legătură cu care nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă. în privința termenelor instituite prin noua procedură a Legii nr. 165/2013 se observă că acestea au ca scop tocmai instituirea caracterului de previzibilitate cerut de Curtea Europeană prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Cu privire la încălcarea art. 44 din Legea fundamentală, Curtea observă că reclamantul nu deține un bun, respectiv un drept asupra unor despăgubiri într-un anumit cuantum, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. În ceea ce privește încălcarea art. 16 din Constituție se observă că situația-premisă este diferită în privința cesionarilor care au hotărâri judecătorești definitive și irevocabile considerate "bunuri" potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, față de cesionarii care au numai hotărâri definitive.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale în măsura în care termenele instituite se aplică proceselor aflate în curs de judecată în timp ce prevederile art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate. Astfel, dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 105/2013 aduc atingere art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, situația fiind similară. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 se apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Legiuitorul a înțeles să reglementeze diferit situația cesionarilor față de categoria beneficiarilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 2945-22 decembrie 1989, ceea ce nu este de natură să instituie discriminări, deoarece aceștia nu se află în situații similare. În plus, textele de lege criticate dispun numai pentru viitor și se aplică de la data intrării lor în vigoare unor situații juridice în curs de derulare. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale nr. 720 din 1 iunie 2010. Nu poate fi reținută nici critica privind nesocotirea principiului egalității în fața legii, deoarece situația generată de prevederile legale criticate nu este de natură a aduce atingere acestui principiu doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modalitatea de calcul al despăgubirilor în vederea emiterii titlului de despăgubire.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia și reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 4,art. 24 alin. (2)-(4), art. 34 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, Curtea observă, astfel cum rezultă din motivarea autorului excepției, raportată la circumstanțele cauzei că obiectul excepției îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)- (4), art. 34 alin. (1) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3): "În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care і se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).",

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică [... ] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor[... ], la data intrării în vigoare a prezentei legi.",

- Art. 24 alin. (2)-(4): "În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

- Art. 41 alin. (5): "Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21. "

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind supremația Constituției și a legii, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 126 privind instanțele judecătorești și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, aceasta a fost admisă, Curtea constatând că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât cauza se afla pe rolul instanței la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar criticile de neconstituționalitate vizează textele de lege criticate în interpretarea ce a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum și faptul că decizia menționată a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării instanței constituționale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

15. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în cauză instanța de judecată urmează să respecte Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenței Curții - de exemplu, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității pot reprezenta temeiul unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidența acestor ultime articole în speță.

16. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, sub aspectul încălcării dreptului de proprietate și a principiului egalității, Curtea reține că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, respectiv persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, persoanele anterior menționate se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) și art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Însă, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. Opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. De altfel, caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau pe moștenitorii acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014).

17. De asemenea, Curtea observă că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite - plafonarea despăgubirii în ceea ce privește cesionarii.

18. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea sunt criticate prin prisma unei omisiuni de reglementare, în sensul că nu se referă și la cesionarii de drepturi care au o hotărâre definitivă, aceștia fiind supuși unei discriminări prin comparație cu cesionarii care au obținut o hotărâre definitivă și irevocabilă. În ceea ce privește diferența de tratament între cesionarii de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată s-au soluționat definitiv și irevocabil anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și care beneficiază de prevederile art. 41 alin. (5) din actul normativ criticat, față de cesionarii care nu au obținut încă o atare hotărâre, Curtea constată că aceasta derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile, ca legea nouă să se aplice și cesionarilor de drepturi ale căror cereri de chemare în judecată au fost soluționate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În legătură cu aspectul menționat mai sus, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, în privința obiectului de reglementare a legii analizate, intervenția legiuitorului nu este una aleatorie, ci a fost justificată și impusă firesc ca urmare a pronunțării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Având în vedere cele expuse, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție cu privire la existența unei pretinse discriminări între cesionarii de drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014).

19. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată. Așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, în acord cu dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiția ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporțională cu valoarea bunului. Totodată, în sensul jurisprudenței Curții Europene, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 și din 8 iulie 1986, pronunțate în cauzele James și alții împotriva Regatului Unit și, respectiv, Lithgow și alții împotriva Regatului Unit). Prin urmare, în prezenta cauză, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum și faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care і se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter generai sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.