Decizia CCR nr. 727 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1391–1398 din Codul civil din 1864

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Vasile Marican și Ioana Marican în Dosarul nr. 37.016/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 173D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției Vasile Marican, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că partea Societatea Comercială "Suport Colect“ - S.R.L. din București a transmis prin poștă electronică o cerere de amânare a cauzei și solicitarea de a i se comunica concluziile formulate de autorii excepției.

4. Autorul prezent și reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.

5. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare în temeiul art. 222 din Codul de procedură civilă.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului prezent, care arată, în esență că în temeiul textelor de lege criticate, a fost cesionată creanța de la bancă la o societate comercială. Ca urmare a cesiunii, autorii nu mai beneficiază de normele de protecție a consumatorilor, fiind lipsiți de drepturile de care au beneficiat la contractarea creditului. În sprijinul celor afirmate depune concluzii scrise la dosar.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că, urmare a cesiunii de creanță, se cedează atât creanța, cât și accesoriile sale, iar cedentul are obligația de notificare a debitorului cedat. Nu poate fi reținută încălcarea dreptului la informare, deoarece acesta are un alt conținut decât cel invocat de autorul excepției, și anume dreptul la informațiile de interes public. Nu sunt încălcate nici dreptul de acces la justiție sau dreptul la apărare, deoarece debitorul poate opune cesionarului toate apărările pe care le putea opune cedentului.

8. Având cuvântul în replică, autorul prezent arată că, deși teoretic beneficiază de drepturile anterior menționate, în practică situația este diferită, textele de lege criticate fiind neconstituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 37.016/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864. Excepția a fost invocată de reclamanții Vasile Marican și Ioana Marican într-o cauză având ca obiect constatarea existenței clauzelor abuzive dintr-un contract de credit bancar, precum și din condițiile generale ale băncii, obligarea băncii la eliminarea din contract a clauzelor abuzive, precum și anularea contractului de cesiune de creanță încheiat între bancă, în calitate de cedent, și o societate comercială, în calitate de cesionar al creanței.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată că, prin cesionare, se încalcă dreptul la informație, dreptul la opinie, dreptul la integritate, egalitatea în drepturi, dreptul de acces la justiție, prevăzute de Constituție, de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de alte tratate și legi. Ca parte în contractul de credit, debitorul cedat nu este înștiințat despre cesiune, despre conținutul contractului de cesiune, încălcându-se astfel dreptul de a se exprima liber și de a se opune. Dreptul la echitate în fața instanței este pus sub semnul întrebării, în jurisprudență se dă dreptate cedentului și cesionarului, încălcându-se principiile constituționale invocate. Cesionarii sunt societăți comerciale care nu oferă aceleași facilități ca și băncile cedente, respectiv eșalonarea plăților. Ca efect al cesiunii, creanța cedentului asupra debitorului cedat se transferă către cesionar, cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile, debitorul cedat devine terț în raport cu cesionarul, fără să-și dea consimțământul, ceea ce este neconstituțional.

11. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, cesiunea de creanță este o convenție prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță a sa împotriva altei persoane. Contractul de cesiune de creanță are caracter consensual. Deși cesiunea de creanță intervine fără a se cere consimțământul debitorului cedat, aceasta nu poate dăuna debitorului care poate opune cesionarului toate excepțiile pe care le putea opune și cedentului: nulitățile, rezilierea, prescripția, sau autoritatea de lucru judecat. Textele de lege criticate conțin dispoziții clare în ceea ce privește contractul de cesiune, care nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituționale și convenționale invocate de autorii excepției. Totodată, acestea se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare și fără ca exercițiul drepturilor sau libertăților fundamentale să fie restrâns în vreun fel. Faptul că autorii excepției sunt nemulțumiți de modul în care prevederile legale criticate au fost interpretate și aplicate în practică nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii, care excedează competenței Curții Constituționale.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului prezent al excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1391-1398 din Codul civil din 1864, care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv 1 octombrie 2011, au fost abrogate prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. În temeiul textelor de lege criticate s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între bancă, în calitate de cedent, și o societate comercială, în calitate de cesionar al creanței, contract a cărui anulare este cerută de autorii excepției în calitate de debitori cedați. Textele de lege criticate își produc efecte juridice în cauza dedusă judecății, constituind temeiul juridic al actului atacat, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1391-1398 din Codul civil din 1864 ce reglementează cesiunea de creanță.

17. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 31 privind dreptul la informație, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 47 referitor la dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, referitor la cesiunea de creanță, că aceasta reprezintă o convenție prin care un creditor, denumit cedent, transmite creanța sa unei alte persoane, denumite cesionar. Cu anumite excepții, prevăzute expres de lege, orice creanță poate forma obiectul unei cesiuni. Pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat, el fiind terț față de convenția dintre cedent și cesionar. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă terților - inclusiv debitorului cedat, este necesară notificarea ori acceptarea cesiunii de către debitorul cedat (art. 1393 din Codul civil din 1864). Prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat i se face cunoscut acestuia faptul schimbării creditorului. Acceptarea din partea debitorului cedat are semnificația faptului că acesta a luat cunoștință despre cesiune, adică despre schimbarea creditorului său inițial, iar acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terți.

19. Curtea observă, referitor la critica autorilor excepției, că aceasta privește, în esență, faptul că în calitate de debitori cedați nu au posibilitatea de a-și exprima acordul cu privire la cesiunea de creanță, că nu li se aduce la cunoștință contractul de cesiune, încălcându-se astfel drepturile lor constituționale la informație, la opinie, la integritate, precum și principiul egalității în drepturi, dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție. Din analiza acestei critici, Curtea constată că autorii excepției critică modul de reglementare a unui contract consensual - cesiunea de creanță, considerând că prin acesta le sunt încălcate anumite drepturi constituționale, al căror conținut, astfel cum este reglementat de Legea fundamentală și conturat în jurisprudența Curții, nu are legătură cu înțelesul pe care autorii li-l atribuie. Astfel, dreptul la informație, reglementat de art. 31 din Constituție, consacră dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informație de interes public, și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal (a se vedea în acest sens Decizia nr. 158 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004). Din această perspectivă, dreptul debitorilor cedați de a fi informați cu privire la cesiunea creanței are un conținut diferit de acela al dreptului la informație garantat de art. 31 din Legea fundamentală.

20. Curtea constată, din examinarea textelor de lege supuse controlului, că acestea nu reglementează cu privire la interzicerea introducerii unei acțiuni în justiție de către debitorii cedați. Astfel, însăși cauza în care excepția a fost invocată are ca obiect, printre altele, și constatarea nulității contractului de cesiune de creanță, cesiune care, potrivit art. 1393 din Codul civil din 1864, a fost notificată debitorilor. Din această perspectivă, nu poate fi primită susținerea privind încălcarea accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil sau dreptului la folosirea căilor de atac.

21. Cât privește încălcarea art. 16 referitor la principiului egalității din Legea fundamentală, Curtea constată că motivarea autorilor se referă la faptul că, în practică, au câștig de cauză cedentul și cesionarul, iar nu debitorul cedat. Acestea sunt însă aspecte ce excedează controlului exercitat de Curtea Constituțională. De asemenea, art. 53 și art. 129 din Constituție nu au incidență în cauză.

22. În final, Curtea observă că, în realitate, critica autorilor privește posibilitatea ca cesionarul să preia creanța fără a prelua însă obligațiile pe care cedentul și le-a asumat inițial, obligații impuse de actele normative ce reglementează în domeniul protecției consumatorului. Această critică nu poate face însă obiectul controlului exercitat de Curtea Constituțională, instanțele de judecată învestite cu soluționarea fondului litigiului având competența de a analiza existența unei eventuale încălcări a drepturilor autorilor - în calitate de consumatori.