Decizia CCR nr. 910 din 1.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 171 alin. 3, art. 172 alin. 1 şi art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, art. 172 alin. 1 și art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Diaconu în Dosarul nr. 4/81/2012 al Curții Militare de Apel și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 832D/2012.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, deoarece dispozițiile legale criticate îi încalcă dreptul de a se apăra singur. De asemenea, depune un certificat de grefă emis de Curtea Militară de Apel.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece modul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale criticate nu este atributul Curții Constituționale, intrând în competența exclusivă a instanțelor de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4/81/2012, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3, art. 172 alin. 1 și art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Daniel Diaconu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil, deoarece impun, în cursul judecății, obligativitatea asistenței juridice în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare. Autorul arată că este licențiat în științe juridice și că a învederat instanței că dorește să își facă singur apărarea. Cu toate acestea, instanța de judecată a desemnat un avocat din oficiu stagiar, fără prea multă experiență, care mai mult l-a încurcat decât să-l ajute. În concluzie, în opinia autorului, textul criticat este neconstituțional ori de câte ori inculpatul este obligat să accepte să fie asistat de un avocat.

Prevederile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și ale art. 6 paragraful 3 lit. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul acuzatului de a se apăra singur și la dreptul de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării, deoarece în faza de urmărire penală, deși asistența juridică nu era obligatorie, i s-a desemnat un apărător din oficiu, refuzându-i-se cererea de a se apăra singur ori de către soția sa ce are calitatea de magistrat. Totodată, în cadrul aceleiași faze procesuale, procurorii au refuzat nemotivat martorii propuși de apărare și au audiat "în condiții de clandestinitate“ martorii acuzării.

Prevederile art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi și art. 24 referitor la Dreptul la apărare, deoarece dispun cu privire la reprezentarea învinuitului sau inculpatului numai în cursul judecății. Astfel, autorului excepției i-a fost refuzată, în faza de urmărire penală, reprezentarea de către soția sa (magistrat) care, potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, putea pleda în cauze personale ale soțului. De asemenea, textul instituie o discriminare între învinuit/inculpat, pe de o parte, și celelalte părți din procesul penal, pe de altă parte, deoarece primii pot fi reprezentați decât în câteva situații limitativ prevăzute de lege (art. 362 alin. 2, art. 368 alin. 3, art. 369 alin. 2 și art. 385⁴din Codul de procedură penală privind renunțarea sau retragerea apelului ori recursului), pe când ceilalți pot fi reprezentați totdeauna, pentru aceștia aplicându-se regulile generale de reprezentare reglementate de legea civilă, în ambele faze ale procesului penal.

Curtea Militară de Apel, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 3 cu denumirea marginală Asistența învinuitului sau a inculpatului, art. 172 alin. 1 cu denumirea marginală Drepturile apărătorului și art. 174 alin. 1 cu denumirea marginală Reprezentarea din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

-Art. 171 alin. 3: "În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.“;

- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului. Încunoștințarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.“;

- Art. 174 alin. 1: "În cursul judecății învinuitul și inculpatul, precum și celelalte părți pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor în care prezența învinuitului sau inculpatului este obligatorie.“

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției a relevat critici ce izvorăsc din modul în care autoritățile judiciare, fie procurorul în faza de urmărire penală, fie judecătorul în faza de judecată, au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile contestate.

Astfel, autorul este nemulțumit de faptul că nu i-a fost permis să își facă singur apărarea, desemnându-i-se un avocat din oficiu. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât nimic nu îl împiedica pe acesta să procedeze în consecință. Faptul că organele de anchetă nu i-au adus la cunoștință aspectele legate de audierea martorilor acuzării nu poate fi convertit într-un fine de neconstituționalitate, ci reprezintă o manieră discutabilă de aplicare a legii. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 6 paragraful 3 lit. c) și d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării, dreptul de a lua parte personal la dezbaterile procesului decurgând din scopul și din obiectul ansamblului dreptului la un proces echitabil. O astfel de normă este, în acord cu art. 20 din Constituție, indigenată în dreptul intern, fiind pe deplin aplicabilă, sens în care autoritățile sunt ținute de respectarea lor. Însă o aplicare neconformă cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate constitui obiect al controlului de constituționalitate, întrucât presupune un act de justiție de drept comun, care, în acord cu prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție, se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, Curții Constituționale nefiindu-i recunoscută competența de a cenzura modul de interpretare și de aplicare a normelor legale în litigiile deduse judecății, ci numai contrarietatea conținutului acestora cu Legea fundamentală ori cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În plus, nu trebuie uitat că învinuitul/inculpatul, aflat în situația ce se circumscrie speței din cauză, avea posibilitatea de a uza de instituția plângerii contra actelor procurorului pentru remedierea neajunsurilor relevate.