Decizia CCR nr. 645/2021 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 280^1 din Legea societăților nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală” (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 645

din 19 octombrie 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280¹ din Legea societăților nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală”

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280¹ alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul[...] sustragerii de la urmărirea penală”, excepție ridicată de Zoltan Gyorgy în Dosarul nr. 385/309/2016 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei — Secția mixtă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.571D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, reține că infracțiunea reglementată de textul de lege criticat este comisivă sub aspectul laturii obiective, elementul material realizându-se prin transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori al îngreunării acesteia. Arată că infracțiunea, în modalitatea descrisă de legea specială, poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanță dacă urmărirea penală a început in rem sau in personam ori dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare. Susține că, relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective, este ca transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor să fie realizată efectiv. Observă că, în cauză, inculpatul, autor al excepției, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni cu executare pentru săvârșirea a două infracțiuni în concurs real, apelul și recursul formulate fiind respinse. Reține că elementul material al infracțiunii, prin care se realizează activitatea specifică a laturii obiective, constă într-o acțiune de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate, fiind alăturată însă și o cerință esențială, în sensul menținerii scopului acțiunii de transmitere, respectiv sustragerea de la urmărirea penală ori îngreunarea acesteia. Totodată, reține că, în cazul concursului real de infracțiuni cu conexitate consecvențională — ipoteza din cauză —, se precizează condiția de săvârȘire a unei infracțiuni prealabile existente și nedezincriminate, probate și confirmate de către o instanță de judecată imparțială.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 385/309/2016, Judecătoria Șimleu Silvaniei — Secția mixtă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 280¹ alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, ’cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală”. Excepția a fost ridicată de Zoltan Gyorgy în cauza penală în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de reținere și nevărsare cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, evaziune fiscală, transmitere fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia și delapidare în formă continuată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că modul echivoc în care a fost redactat art. 280¹ din Legea societăților nr. 31/1990 conduce la interpretări jurisprudențiale extensive, în defavoarea inculpatului. Astfel, susține că sintagma „în scopul sustragerii de la urmărirea penală” nu presupune ca, în momentul în care are loc cesiunea părților sociale ale unei societăți comerciale, să fi fost dispusă urmărirea penală pentru o infracțiune, iar scopul făptuitorului să vizeze ca prin respectiva cesiune să se sustragă de la urmărirea penală deja începută. Așadar, susține că norma criticată poate fi interpretată în sensul că fapta există indiferent dacă, în prealabil, a fost sau nu începută urmărirea penală în cauză. Reține că asigurarea respectării drepturilor și a libertăților persoanelor, dar și a supremației Constituției impune înlăturarea oricărui viciu de neconstituționalitate, inclusiv în situațiile în care există o „deturnare a reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege”, ceea ce „poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări” (în acest sens, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 448 din 29 octombrie 2013 și nr. 224 din 13 martie 2012). Apreciază că o asemenea deturnare există și în cazul dispozițiilor art. 280¹ din Legea societăților nr. 31/1990, în condițiile în care interpretarea și aplicarea acestora sunt contrare spiritului Constituției. Totodată, susține că textul de lege criticat aduce atingere și dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, întrucât constituie temei al acuzării și condamnării unei persoane în baza unor simple presupuneri ale organelor judiciare penale, iar nu în baza unor probe.

6. Judecătoria Șimleu Silvaniei — Secția mixtă apreciază că sintagma „în sCopul sustragerii de la urmărirea penală” încalcă cerințele de previzibilitate și principiul legalității incriminării prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu consecința încălcării și a dispozițiilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1) din Constituție, în măsura în care elementul material al infracțiunii constând în transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate se realizează înainte de începerea urmăririi penale, pentru infracțiunea scop, în vederea sustragerii de la o urmărire penală viitoare, deoarece, atât timp cât nu este încă pusă în mișcare acțiunea penală in rem pentru infracțiunea scop, este greu de stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii mijloc prevăzute de art. 280¹ alin. ’(1) din Legea nr. 31/1990,’ cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 18 din

,,

27 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiția tipicității infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale, atunci când pentru infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părților sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 363 din 7.05.2015” și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condițiile de tipicitate pentru reținerea acestei infracțiuni.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și AvOcatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 280¹ din Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la sintagma „în scopul[...] sustragerii de la urmărirea penală”, care au următorul conținut: „Transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în 'scopul îngreunării acesteia, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.”

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile criticate aduc atingere dispozițiilor art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii și ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că „fapta prevăzută de legea penală” sau „fapta tipică” (fapta care întrunește trăsătura tipicității) presupune existența unei corespondențe între fapta concretă și fapta descrisă în norma de incriminare. În acest sens, Curtea a reținut în Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015, paragraful 40, și în Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragraful 21, că „prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esențială a infracțiunii, este, în primul rând, o expresie a principiului legalității incriminării, prevăzut atât la nivel constituțional — art. 23 alin. (12), cât și la nivel convențional — art. 7 paragraful 1. Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existența unei fapte concrete, și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete și cele ale modelului legal de incriminare). Cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv «fapta nu este prevăzută de legea penală», se reține atunci când nu există concordanță (tipicitate) între fapta concretă comisă și modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală”. Așadar, potrivit considerentelor precitate, inexistența unei concordanțe între fapta concretă și modelul legal de incriminare conduce la neîntrunirea uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii și, în consecință, la inexistența infracțiunii.

13. În ceea ce privește fapta descrisă în norma de incriminare prevăzută în art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 — În modalitatea transmiterii fictive a părților sociale sau a acțiunilor, „în scopul sustragerii [...] de la urmărirea penală” —, Curtea observă că aceasta include condiția săvârșirii unei infracțiuni anterioare, condiție relevată de legiuitor prin referirea la „urmărirea penală” în cuprinsul normei menționate, transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor realizându-se în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru această infracțiune, comisăanterior.

14. În același sens este și jurisprudența instanței supreme, potrivit căreia existența infracțiunii prevăzute la art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 „presupune să existe o transmitere a părților sociale sau a acțiunilor, transmiterea să fie fictivă și persoana care a efectuat transmiterea părților sociale sau a acțiunilor să fi săvârșit anterior o infracțiune în legătură cu activitatea societății, în forma consumată sau a tentativei. Transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor trebuie să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerință care trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracțiunii, întrucât indică destinația obiectivă a actului de transmitere, și nu finalitatea subiectivă a acestuia” (Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 938 din 18 martie 2013, publicată pe site-ul www.scj.ro). Astfel, în decizia precitată, instanța supremă a reținut că „(...) Fiind o infracțiune comisivă, sub aspectul laturii obiective, elementul material se realizează prin transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau al îngreunării acesteia. Pentru a aprecia asupra existenței infracțiunii trebuie verificată îndeplinirea mai multor condiții, respectiv să existe o transmitere a părților sociale sau a acțiunilor, cesionarea să fie fictivă și persoana care a efectuat cesionarea părților sociale sau a acțiunilor să fi săvârșit anterior o infracțiune în legătură cu activitatea societății, în forma consumată sau a tentativei. Astfel, cesionarea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor trebuie făcută în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerință ce trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracțiunii, întrucât arată destinația obiectivă a actului de cesionare, și nu finalitatea subiectivă a acestuia. Această infracțiune în modalitatea descrisă în conținutul art. 280¹ din legea specială poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanță dacă urmărirea penală a început sau nu sau dacă acțiunea penală a fost sau nu pusă în mișcare împotriva acestei persoane. Apărările recurentului că în cauză nu a fost începută urmărirea penală nu sunt relevante sub aspectul realizării elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, întrucât cesionarea acțiunilor sau părților sociale poate fi realizată în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanță dacă urmărirea penală a fost începută sau nu sau dacă s-a pus sau nu în mișcare acțiunea penală împotriva acestei persoane. Ceea ce este relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este să existe o transmitere fictivă a părților sau a acțiunilor și persoana care a efectuat cesionarea părților sociale sau a acțiunilor să fi săvârșit anterior o infracțiune în legătură cu activitatea societății (...)”.

15. Așadar, Curtea reține că tipicitatea — În cazul transmiterii fictive a părților sociale sau a acțiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală — impune să existe o normă de incriminare a faptei anterioare, întrucât, dacă o astfel de normă nu există, nu poate subzista scopul sustragerii de la urmărirea penală. În ipoteza în care fapta anterioară nu este incriminată (indiferent dacă nu a fost niciodată incriminată sau a fost dezincriminată) transmiterea fictivă a părților sociale sau a acțiunilor nu întrunește trăsătura tipicității, nu este „prevăzută de legea penală” și, în consecință, nu constituie infracțiune.

16. De altfel, Curtea observă că, prin Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiția tipicității infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale, atunci când pentru infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părților sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 363 din 7.05.2015”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova — Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.968/63/2014 și a stabilit că, „în interpretarea dispozițiilor art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părților sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condițiile de tipicitate pentru reținerea acestei infracțiuni”.

17. Analizând dispozițiile art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța supremă a reținut, printre altele, că „se evidențiază că elementul material al infracțiunii prin care se realizează activitatea specifică laturii obiective constă într-o acțiune de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor deținute într-o societate, însă legiuitorul a alăturat elementului material o cerință esențială, în sensul că a menționat scopul acțiunii de transmitere fictivă, respectiv în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia. În prima situație, cazul concursului real de infracțiuni cu conexitate etiologică, scopul presupune comiterea unei infracțiuni ulterior acțiunii de transmitere fictivă. În cea de-a doua situație, cazul concursului real de infracțiuni cu conexitate consecvențională, este precizată condiția de săvârșire a unei infracțiuni prealabile. Așadar, în ambele situații normative, scopul elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, republicată, presupune fie comiterea unei infracțiuni, fie existența unei infracțiuni deja comise”.

18. Raportând cerințele normative și jurisprudențiale anterioare la condițiile pentru ca o faptă să constituie infracțiune, astfel cum prevede art. 15 din Codul penal, Curtea constată că dispozițiile criticate sunt reglementate cu suficientă claritate și precizie, interpretarea lor în ansamblul actului normativ din care fac parte relevând cu claritate voința legiuitorului.

19. În legătură cu principiul previzibilității normei legale, instanța europeană a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanța europeană a arătat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 și din 20 mai 1999, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, și Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Prin urmare, având în vedere și considerentele de principiu anterior enunțate, se constată că motivele de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 280¹ din Legea societăților nr. 31/1990, cu referire la sintagma „în scopul [...] sustragerii de la urmărirea penală”, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, sunt neîntemeiate.

20. Cât privește dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, invocat de autor, Curtea arată că acesta presupune și posibilitatea de exercitare a căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești în cuprinsul cărora se regăsesc aspecte de fapt sau de drept ori soluții pe care titularul dreptului la apărare, care are calitatea de participant în procesul penal, le consideră greșite, în cazul în care acestea îi afectează drepturile sau interesele legitime. Așadar, dreptul la apărare conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror alte drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. Or, Curtea nu poate reține că incriminarea faptelor prevăzute la art. 280¹ din Legea societăților nr. 31/1990 este de natură a aduce atingere dispozițiilor constituționale privind dreptul la apărare.

21. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituționalitate constituie norme de drept penal substanțial, iar standardele dreptului la un proces echitabil se asigură prin dispozițiile dreptului procesual penal.

← DECRET privind promulgarea Legii pentru completarea art. 94...		HG nr. 25/2022 - organizarea și funcționarea Ministerului... →

Publicate în același Monitor Oficial:

Legea nr. 9/2022 - modificarea art. 202 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 DECRET privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 202 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 Legea nr. 10/2022 - completarea art. 94 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 DECRET privind promulgarea Legii pentru completarea art. 94 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 HG nr. 25/2022 - organizarea și funcționarea Ministerului Sportului DECIZIE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, de către domnul Teodor Dulceață a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor DECIZIE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către domnul Marius Zinca a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Finanțelor DECIZIE privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Marius Zinca a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Finanțelor