Decizia CCR nr. 27 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 454 alin. 1 din C. pr. civ. din 1865

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art, 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Marin Gruia în Dosarul nr. 18.985/302/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 600D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Venera Leontina Rădoi, domnul avocat Eugen Calomfirescu din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a formulat o cerere, solicitând Curții Constituționale să impună Tribunalului București - Secția a V-a civilă să judece un alt dosar al său aflat pe rolul acestei instanțe, împreună cu dosarul din fața Curții. Curtea, având în vedere lipsa sa de competență în această materie, a respins ca inadmisibilă această cerere.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că partea Venera Leontina Rădoi a fost victima unui accident rutier provocat de autorul excepției, care a formulat contestație la executare în urma demarării procedurii de executare silită și, în continuare, solicită Curții să își mențină jurisprudența în materie.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 22 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 18.985/302/2010, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865.

Excepția a fost invocată de Marin Gruia, într-un dosar având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva unei sentințe civile privind o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât sunt favorizați creditorii în defavoarea debitorilor, iar între executorul judecătoresc și clientul său (creditorul), pe de o parte, și debitor, pe de altă parte, apare o inechitate, prin aceea că deși printr-o hotărâre judecătorească se stabilesc anumite sume, executorul înființează poprirea fără a trimite somație.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple și rapide, în vederea recuperării creditului, aceasta având ca finalitate tocmai asigurarea celerității executării prestației la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. În considerarea acestor rațiuni și pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înființarea popririi fără obligația somării prealabile a debitorului, însă în condițiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoștință despre înființarea popririi.

Textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate reține o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, sau între executorul judecătoresc și client de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiții, expres și limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părții prezente, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziții ce au următoarea redactare: "Poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată."

Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Se mai invocă, de asemenea, prevederile art. 14 privind nediscriminarea din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 7 referitor la egalitate din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare, în sensul constituționalității acestora.

Astfel, Curtea a reținut prin Decizia nr. 1.406 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2012, că legiuitorul a prevăzut înființarea popririi fără obligația somării prealabile a debitorului, dat fiind că, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, debitorul beneficiind astfel de toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, putând supune cenzurii instanței măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii.

De asemenea, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate reține o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiții, expres și limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.