Decizia CCR nr. 47 din 4.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 26 alin. 1 din OUG nr. 190/2000 - regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe ral se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, excepție ridicată de Nicolae Petrovici în Dosarul nr. 29.090/325/2012 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 701D/2013.

La apelul nominal răspunde, pentru Banca Națională a României, doamna consilier juridic Ana-Maria Mușetescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către partea Banca Națională a României - Sucursala Regională Timiș, prin care aceasta solicită respingerea excepției ca inadmisibilă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul doamnei consilier juridic Ana-Maria Mușetescu, care, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 476/2004, solicită respingerea excepției ca inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. în acest sens, face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 16 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 29.090/325/2012, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, excepție ridicată de Nicolae Petrovici cu ocazia soluționării recursului civil formulat împotriva sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara într-o cauză având ca obiect restituire metale prețioase.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin limitarea termenului în care se poate solicita restituirea unor obiecte din aur se încalcă prevederile art. 21 privind accesul liber la justiție, iar prin decăderea din dreptul de a mai introduce o asemenea acțiune se aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1).

Tribunalul Timiș - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate apare ca neîntemeiată, în condițiile în care reglementarea modalității și a condițiilor de restituire a bunurilor preluate abuziv în perioada comunistă este opțiunea legiuitorului, acesta neavând o obligație în acest sens, iar, în concret, prin prelungirea termenului acordat inițial au fost respectate exigențele liberului acces la justiție, garanțiile cerute de acest principiu fiind de altfel asigurate de ansamblul procedurii instituite prin actul normativ cu caracter special. Din perspectiva încălcării dispoziției constituționale a art. 44 alin. (1), este de observat că reclamantul, fiind anterior deposedat de bunuri, nu este la momentul analizei decât titularul unei speranțe de a și le vedea readuse în patrimoniu, nemaiavând, cu puterea evidenței, calitatea de proprietar - aceasta fiind finalitatea demersului judiciar promovat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. În ceea ce privește susținerea că dispozițiile legale în cauză ar încălca prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție privind garantarea dreptului de proprietate, reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu numai că nu atentează la dreptul de proprietate, care a fost grav lezat în timpul regimului trecut, ci, dimpotrivă, creează posibilitatea reconstituirii sale pe calea acțiunii în justiție, introdusă cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. În acest sens sunt deciziile Curții Constituționale nr. 60/2005 și nr. 450/2004.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu următorul conținut: "(1) Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, răspunzând unei critici identice, a statuat, prin Decizia nr. 476 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 14 ianuarie 2005, că prin stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu se încalcă dispozițiile art. 21 privind dreptul la liber acces la justiție și la un proces echitabil. Sub acest aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că judecătorul "«spune dreptul» [... ], dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege".

De altfel și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975).

În ceea ce privește susținerea că dispozițiile legale în cauză ar încălca prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție privind garantarea dreptului de proprietate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Textul de lege nu numai că nu atentează la dreptul de proprietate, care a fost grav lezat în timpul regimului trecut, ci, dimpotrivă, creează posibilitatea reconstituirii sale pe calea acțiunii în justiție, introdusă cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.