Decizia CCR nr. 33 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (2) şi (3) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dănuț Gheorghe Radu în Dosarul nr. 41.665/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 728D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 4 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 41.665/301/2013, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Dănuț Gheorghe Radu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare împotriva unei încheieri prin care s-a anulat o cerere de chemare în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul nu arată în ce constă neconcordanța dintre dispozițiile legale criticate și cele constituționale.

Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că scopul introducerii de către legiuitor a procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, inclusiv posibilitatea instanței de judecată de a anula cererea de chemare în judecată atunci când nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă, este ca instanța de judecată să fie învestită cu o cerere de chemare în judecată completă, care să conțină toate elementele necesare pentru soluționarea ei, să fie depusă în suficiente exemplare și să fie însoțită de înscrisurile probatorii invocate de parte, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Totodată, având o cerere de chemare în judecată completă, pârâtul, la rândul său, va fi în măsură să formuleze întâmpinarea în condițiile art. 205 din Codul de procedură civilă, astfel că durata procesului este semnificativ redusă. Instituirea unei asemenea proceduri nu este susceptibilă, prin sine, să paralizeze accesul la justiție ori să împiedice exercițiul dreptului la apărare, în condițiile în care partea este înștiințată, în prealabil, cu privire la neregularitățile cererii sale, fiindu-i acordat un termen rezonabil pentru remedierea acestora. Totodată, în măsura în care intervine sancțiunea anulării cererii, partea are la dispoziție o cale efectivă de atac, pentru verificarea legalității aplicării acestei sancțiuni procedurale, și anume cererea de reexaminare, conform art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că procedura verificării cererii și regularizarea acesteia nu privesc fondul cauzei deduse judecății, ci numai aspecte referitoare la elementele și condițiile pe care trebuie să le cuprindă/îndeplinească cererea de chemare în judecată.

În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil având în vedere că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care țineau de buna administrare a justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile delege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, dispoziții ce au următoarea redactare: "(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii"

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituției, a supremației sale, precum și a legilor, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu arată în ce fel dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate, iar simpla enumerare în susținerea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi constituționale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere acest aspect, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, întrucât, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,"Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".