Decizia CCR nr. 1.019 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Victor Furtună și Aurica Furtună în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 898D/2012.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției Victor Furtună, personal asistat de avocatul Ion Dulgheru, iar pentru autorul excepției Aurica Furtună răspunde același apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând că eliminarea căilor de atac în materia procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.089/2/2012 (număr în format vechi 432/2012), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Victor Furtună și Aurica Furtună cu ocazia soluționării unei plângeri formulate în temeiul art. 278¹din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora soluția pronunțată de judecător, în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, egalitatea în fața legii și a autorităților publice, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorii excepției.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale, întrucât nu încalcă prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 125/2011, nr. 242/2011 și nr. 753/2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție, respectiv raportate la prevederile art. 8 referitor la dreptul la un recurs efectiv și ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 paragrafele 1 și 5 privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că între dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepției, a art. 53 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu s-a constatat.

În același sens sunt și Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, și Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate, dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 1 alin. (4) și ale art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală și nici prevederilor art. 14 paragrafele 1 și 5 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Referitor la invocarea ca temei al excepției de neconstituționalitate a art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reținută, întrucât principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În fine, prevederile constituționale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și ale art. 148, care vizează competența instanțelor de judecată de a se pronunța asupra conformității legislației naționale cu cea europeană, nu au aplicabilitate în cauza de față.