Decizia CCR nr. 1.021 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 193 alin. 6 şi art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 alin. 6 și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Dumitrescu în Dosarul nr. 32/310/2012 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 934D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 559 din 20 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 32/310/2012, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 alin. 6 și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Mariana Dumitrescu cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă ca nefondată o plângere formulată în temeiul art. 278¹din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală aduc atingere libertății de exprimare, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, întrucât, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, judecătorul poate obliga petentul la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat, ceea ce denotă că textul de lege criticat are caracter intimidant. Totodată, susține că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la respectarea vieții private și de familie, inviolabilitatea domiciliului și dreptul de proprietate privată, deoarece soluția pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 193 alin. 6 și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, ci, dimpotrivă, asigură accesul la justiție reglementat prin intermediul art. 21 și 129 din Constituție. Astfel, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, obligația de a suporta cheltuielile judiciare revine petentului, întrucât se află în culpă procesuală, chiar dacă această culpă nu presupune și existența relei-credințe.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 193 alin. 6 și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepției. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 242/2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 193 alin. 6 și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, cele din urmă fiind modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 193 alin. 6: "În celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părți în cursul procesului penal, instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile.“;

- Art. 278¹alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului, ale art. 30 privind libertatea de exprimare, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 193 alin. 6 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, în cazul respingerii unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, persoana care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligația de a suporta cheltuielile judiciare avansate de persoana vizată de plângere, această obligație fiind impusă de caracterul nejustificat al inițiativei sale procesuale. Într-o asemenea situație, culpa procesuală a persoanei care a formulat în mod nejustificat cererea constituie temei pentru suportarea cheltuielilor judiciare, chiar dacă aceasta nu a fost de rea-credință. Într-adevăr, pentru a exista culpă procesuală nu se cere rea-credință în activitatea judiciară. Astfel, se află în culpă procesuală partea care, deși de bună-credință, a făcut o cerere provocatoare de cheltuieli judiciare, iar aceasta a fost respinsă.

Prevederile art. 30 din Constituție și ale art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de față.

În ceea ce privește dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că între dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu are aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, și Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Referitor la invocarea, ca temei al excepției de neconstituționalitate, a art. 16 din Constituție, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reținută, întrucât principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În fine, prevederile art. 27 și ale art. 44 din Legea fundamentală și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente în cauză.