Decizia CCR nr. 84 din 26.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. 1 teza întâi şi alin. 2-(4) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Caterina Andrei în Dosarul nr. 30.471/300/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 963D/2014.

2. La apelul nominal, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 30.471/300/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Caterina Andrei într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, dat fiind faptul că, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispozițiile sale legea nouă ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, existente ca o consecință a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Se mai arată că este încălcat și principiul constituțional al egalității în drepturi, prin instituirea unui tratament juridic diferențiat față de situația persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată și în consecință a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate. Se mai susține că eșalonarea plății sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosare aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, intervine după o eșalonare anterioară, reglementată prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, precum și după o suspendare a plății, reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012. Prin urmare, în condițiile trecerii unui interval mare de timp la dispoziția autorităților competente pentru îndeplinirea voluntară a obligațiilor de plată, în materia acordării despăgubirilor nu mai există un raport de proporționalitate între motivul legitim invocat de statul român - necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, prin aplicarea unei modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite, și tergiversarea plății despăgubirilor. Se mai susține că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaște dreptul la despăgubire într-un cuantum pe care aceasta îl și stabilește reprezintă o ingerință a statului asupra dreptului de proprietate, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, persoanele îndreptățite la despăgubiri sunt titularele unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate, și dețin o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași Convenție, iar condiționarea efectuării plății de "existența disponibilităților financiare" este neconformă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Invocă cele statuate în acest sens în hotărârile din 1 decembrie 2005 și 9 decembrie 2008, pronunțate în cauzele MașiniExportlmport Industrial Group - S.A. împotriva României și, respectiv, Viașu împotriva României.

6. Tribunalul București - Secția a V-a civilă își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 se aplică numai pentru viitor, nemodificând stări legale anterioare ale unor raporturi ale căror efecte erau susceptibile a se realiza sub vechea lege. Mai mult, se subliniază faptul că o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi. Se susține că, pentru aceleași motive, nu poate fi reținută nici încălcarea prin dispozițiile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 a prevederilor art. 16 din Constituție, acestea neprevăzând un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație juridică. Se arată că textele criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție, instituirea unei noi proceduri de stabilire și acordare a despăgubirilor și plata acestora în tranșe egale, în termen de 5 ani, neafectând dreptul de proprietate asupra creanțelor în cauză. În acest sens, se observă faptul că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate este de competența exclusivă a legiuitorului, care stabilește, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.

- Art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2) - (4): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, [...] se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în motivarea acesteia sunt invocate, în principal, două aspecte, și anume aplicarea retroactivă a prevederilor legale criticate, în temeiul căreia plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Pe de altă parte, se invocă încălcarea principiilor constituționale ale egalității în drepturi și cele referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private, prin instituirea unui tratament juridic diferențiat față de situația persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată și în consecință a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate.

14. Curtea Constituțională s-a pronunțat recent asupra unor critici de constituționalitate identice, prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile și art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, paragraful 14, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că, în condițiile existenței unui titlu de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispozițiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în conformitate cu graficul de eșalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Așadar, Curtea a reținut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă.

15. În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situație juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente modalității de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speță titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Mai mult, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 4 septembrie 2012 referitoare la Cererea nr. 57.265/08, pronunțată în Cauza Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 47-52, Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 126), Curtea a reținut că modalitatea de valorificare a titlurilor de plată instituită de Legea nr. 165/2013, prin eșalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranșe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității.

16. De asemenea, prin Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 20 și 21, Curtea a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 din perspectiva încălcării art. 44 din Constituție, privind dreptul de proprietate. Cu acel prilej, Curtea a reiterat jurisprudența sa (de pildă Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010), prin care a reținut că executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare a unei obligații, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. S-a mai menționat că, prin această modalitate de executare a creanței, statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile necesității plății unor sume mari de bani de la bugetul de stat (în același sens este Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele reținute în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.