Decizia CCR nr. 1.022 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 8 şi 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. b) și alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena-Viorica Roșca (fostă Bocan, fostă Nelega) în Dosarul nr. 240/221/2012 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 947D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.078D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Costel Drăghici în Dosarul nr. 37.314/301/2011 (număr în format vechi 351/2012) al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocatul Nicolae Stroian.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 947D/2012 și nr. 1.0780/2012, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorul autorului excepției arată că nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.078D/2012 la Dosarul nr. 947D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia și depune note scrise. Astfel, arată că dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală contravin principiilor constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și folosirea căilor de atac, întrucât conțin limitări care aduc atingere dreptului în însăși substanța lui. Face trimitere, referitor la redactarea neclară și imprecisă a dispozițiilor de lege criticate, și la deciziile nr. XVII/2007 și nr. XLVIII/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în recurs în interesul legii, potrivit cărora cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278¹alin. 8 lit. a) și b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă, iar, în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța învestită nu poate pronunța soluția prevăzută de art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 240/221/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. b) și alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Elena-Viorica Roșca (fostă Bocan, fostă Nelega) cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale prin care, în temeiul art. 278¹alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, a fost admisă plângerea împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.

Prin Decizia penală nr. 523 din 13 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 37.314/301/2011 (număr în format vechi 351/2012), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Costel Drăghici cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. a), b) și c) din Codul de procedură penală contravin principiilor constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și folosirea căilor de atac, deoarece conțin limitări care aduc atingere dreptului în însăși substanța lui. Consideră că libertatea legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este una absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate și în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. În reglementarea exercitării dreptului de acces la justiție, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Totodată, autoarea excepției Elena-Viorica Roșca (fostă Bocan, fostă Nelega) susține că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât soluția pronunțată de judecător, în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. b) și alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.

Curtea de Apel București - Secția I penală consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este întemeiată, întrucât acestea limitează dreptul justițiabilului de a exercita o cale de atac împotriva unei măsuri.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 574/2007, nr. 982/2007, nr. 1.277/2008, nr. 736/2009, nr. 721/2010 și nr. 1.608/2011, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 8 și 10 din Codul de procedură penală. Alin. 8 al art. 278¹are cuprinsul dat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, iar alin. 10 al aceluiași articol a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. [_] Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție, precum și ale art. 14 referitor la dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278¹alin. 8 și 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din actele normative internaționale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.132 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008, Decizia nr. 250 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 24 martie 2008, și Decizia nr. 777 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 4 august 2008, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate asigură accesul la justiție al persoanelor nemulțumite de soluțiile de netrimitere în judecată date de procuror, părțile având posibilitatea să își apere drepturile și interesele în cursul judecății prin mijloacele prevăzute de lege și cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale. În cadrul acestei jurisprudențe, Curtea a mai reținut că în procedura plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată nu se judecă însăși cauza, ci doar temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor probe scrise înfățișate instanței de părțile în proces. Nicio dispoziție legală nu împiedică partea interesată ca, atunci când apreciază că este posibilă administrarea altor probe pentru stabilirea adevărului, să solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecată sau procurorului superior ierarhic să dispună, în condițiile prevăzute de lege, începerea sau redeschiderea urmăririi penale.

De asemenea, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, a statuat că între dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca, de altfel, și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În ceea ce privește pretinsa încălcare prin textele de lege ce fac obiectul excepției a art. 53 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu s-a constatat.

În același sens sunt și Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, și Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele arătate mai sus, nu sunt încălcate nici prevederile art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Referitor la invocarea ca temei al excepției de neconstituționalitate a art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reținută, întrucât principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.