Decizia CCR nr. 1.025 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 278 alin. 21 şi art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 21 și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 1.876/40/2012 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.0220/2012.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.051 D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 351/39/2012 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.109D/2012, care are ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucia Prusac în Dosarul nr. 852/40/2012*/a2 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.022D/2012, nr. 1.051 D/2012 și nr. 1.109D/2012, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexare.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.051 D/2012 și nr. 1.109D/2012 la Dosarul nr. 1.022D/2012, care este primul înregistrat.

Magistratul-asistent referă asupra cauzelor și arată că autoarele excepției de neconstituționalitate au depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia. Totodată, au depus și câte o cerere de amânare a soluționării cauzei, pe motiv că au solicitat personal de la autoritățile publice prevăzute de lege transmiterea punctelor de vedere ale acestora, și anexează fotocopii de pe memoriile transmise la autoritățile în cauză. În plus, autoarea excepției Liliana Teodoriu arată că nu se poate prezenta în fața Curții, fiind internată în spital în perioada 21-29 noiembrie 2012. În acest sens, la cererea de amânare atașează fotocopie de pe documentul intitulat "Fișa pentru spitalizare de zi“, datat 21 noiembrie 2012.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererilor de acordare a unui nou termen de judecată, întrucât, pe de o parte, este obligatorie doar solicitarea punctelor de vedere de la autoritățile publice, nu și primirea lor, iar, pe de altă parte, autoarea excepției Liliana Teodoriu nu face dovada internării decât pentru data de 21 noiembrie 2012.

Curtea, deliberând asupra cererilor formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererile de amânare a soluționării cauzei. În acest sens, constată că prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu impun autorităților publice obligația de a-și exprima opinia asupra excepțiilor de neconstituționalitate, ci instituie doar o posibilitate, o vocație a acestora de a formula un punct de vedere în cauză. În plus, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică [_]“, astfel încât aceasta nu este ținută în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate de punctele de vedere exprimate de autoritățile publice în cauză. Prin urmare, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea controlului de constituționalitate. De asemenea, Curtea reține că autoarea excepției Liliana Teodoriu nu a depus dovezi în susținerea imposibilității de prezentare în fața Curții.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 482 din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.876/40/2012, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2¹ și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Liliana Teodoriu cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior.

Prin deciziile nr. 510 din 28 mai 2012 și nr. 552 din 6 iunie 2012, pronunțate în dosarele nr. 351/39/2012 și nr. 852/40/2012*/a2, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Liliana Teodoriu și Lucia Prusac cu ocazia soluționării recursurilor împotriva unor sentințe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin că dispozițiile art. 278 alin. 2¹ și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală și dreptul de proprietate privată, întrucât soluția de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în fața instanței de judecată, iar soluția pronunțată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac.

Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 1.608/2011, nr. 62/2012 și nr. 525/2012, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, introduse prin art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, și dispozițiile art. 278¹alin. 10 din același cod, modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 278 alin. 2¹: "Plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.“;

- Art. 278¹alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarele excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 44 alin. (1), (2) și (8) referitor la dreptul de proprietate privată, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 privind protecția proprietății din primul Protocol adițional la Convenție și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278 alin. 2¹ și art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 2¹, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât și pentru eliminarea unor garanții procesuale, precum cea din speță, cu condiția ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanța de judecată. Or, în cazul de față, rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părții interesante de a formula plângere, în condițiile art. 278¹alin. 1, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de clasare și nici dreptul de a beneficia de garanțiile procesuale care însoțesc faza judecății propriu-zise și de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală - potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă - prin Decizia nr. 479 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 13 iulie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, întrucât nu poate fi reținută nicio contradicție între acest text de lege și prevederile constituționale și convenționale invocate. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca, de altfel, și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Niciuna din prevederile din Legea fundamentală și din Convenție invocate în motivarea excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Prin aceeași Decizie nr. 479/2012, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, și Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În fine, prevederile art. 44 alin. (1), (2) și (8) din Constituție și ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauză.