ANEXĂ - PROCEDURĂ DE FINANȚARE. - Ordinul MTS nr. 167/2015 - aprobarea Procedurii de finanţare a activităţilor de promovare şi reprezentare prin sport, prev.e în HG nr. 311/2003 - aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi...

Index
Ordinul MTS nr. 167/2015 - aprobarea Procedurii de finanţare a activităţilor de promovare şi reprezentare prin sport, prev.e în HG nr. 311/2003 - aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi...
ANEXĂ - PROCEDURĂ DE FINANȚARE.
ANEXĂ

PROCEDURĂ DE FINANȚARE

a activităților de promovare și reprezentare prin sport, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, altele decât cele care nu sunt prevăzute în Metodologia-cadru referitoare la finanțarea programelor sportive de utilitate publică ale structurilor sportive de drept privat din fonduri de la bugetul de stat și din venituri proprii ale Ministerului Tineretului și Sportului, aprobată prin Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 13/2015, și în Metodologia de alocare a fondurilor pentru activitatea sportivă de excelență a federațiilor sportive naționale pentru anul 2015, aprobată prin Ordinul ministrului tineretului si sportului nr. 132/2015, si nu fac obiectul activității de excelență

Temeiul legal:

- Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;

- Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014;

- Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000;

- Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare;

- Nota de fundamentare nr. 1.151 din 20 martie 2015 a Direcției politici, strategii și performanță sportivă.

ARTICOLUL 1

Dispoziții generale

(1) Prezenta procedură se aplică următoarelor tipuri de activități:

a) activități de promovare a educației fizice și sportului și a valorilor și politicilor europene privind toleranța, fairplay-ul, prevenirea violenței pe terenurile de sport și în tribune, lupta împotriva dopajului;

b) activități de promovare și dezvoltare a relațiilor și schimburilor internaționale în domeniul sportului prin misiuni sportive internaționale;

c) activități sportive internaționale pentru persoanele cu dizabilități, prin Comitetul Național Paralimpic și federații sportive naționale.

(2) Prin prezenta procedură se stabilesc cerințele, criteriile și modul de finanțare din bugetul de venituri proprii ale Ministerului Tineretului și Sportului, pe principii de transparență și nediscriminare.

ARTICOLUL 2

Principii generale

Principiile care stau la baza finanțării sunt:

a) libera concurență - asigurarea condițiilor pentru ca o federație sportivă națională care propune organizarea unei activități sportive de excelență să aibă dreptul de a deveni beneficiar în condițiile legii;

b) eficacitatea utilizării fondurilor aprobate în baza evaluării cererii de finanțare în raport cu cerințele impuse;

c) transparența - punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii de finanțare;

d) tratamentul egal - aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor și a cerințelor pentru atribuirea contractului de finanțare, astfel încât orice solicitant care depune o cerere de finanțare să beneficieze de șanse egale;

e) anualitatea - derularea întregii proceduri de finanțare în cadrul anului calendaristic în care s-a acordat finanțarea.

ARTICOLUL 3

Criterii de finanțare

Atribuirea finanțării se face pe baza următoarelor:

a) organizarea de acțiuni și misiuni internaționale prin arborarea tricolorului;

b) organizarea/participarea în competiții internaționale prin acordare de șanse egale persoanelor cu dizabilități;

c) categorie de sportivi - seniori, tineret, juniori;

d) alte acțiuni/activități de promovare și reprezentare cu incidență în sport.

ARTICOLUL 4

Cerințe de calificare

(1) Documentele necesare în vederea finanțării sunt următoarele:

a) cererea de finanțare privind finanțarea activității de promovare și reprezentare (se precizează denumirea activității, scopul, locația, perioada de desfășurare, bugetul estimativ);

b) manualul acțiunii (unde este cazul);

c) invitație de participare (unde este cazul);

d) regulamentul competiției;

e) devizul de cheltuieli estimative;

f) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal.

(2) Devizul de cheltuieli estimative se întocmește în urma propunerii unui buget estimativ care reprezintă totalitatea surselor de finanțare (venituri proprii, alte surse) necesare realizării activității de promovare și reprezentare, detaliate pe categorii de cheltuieli, conform normelor legale în vigoare, respectiv Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare. Se întocmește având în vedere următoarele:

a) bugetul să corespundă cu limitele legale pentru fiecare categorie de cheltuieli;

b) bugetul să reflecte costurile necesare realizării proiectului;

c) bugetul să se întocmească exclusiv în lei,

d) cheltuielile să fie oportune și justificate;

e) cheltuielile să fie efectuate pe perioada de desfășurare a proiectului;

f) cheltuielile să fie identificabile și verificabile.

(3) Cererea de finanțare are caracter ferm și obligatoriu din punctul de vedere al conținutului și trebuie semnată, pe propria răspundere, de către reprezentantul legal al solicitantului sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. La completarea cererii de finanțare solicitanții au obligația de a furniza clarificări în scris pentru a asigura claritatea activității, în special cu privire la modul în care vor fi atinse obiectivele.

ARTICOLUL 5

Depunerea cererilor de finanțare

În vederea depunerii cererilor de finanțare, solicitantul trebuie să urmeze următoarea procedură:

Dosarul conținând documentele menționate la art. 4 alin. (1) se va depune la registratura Ministerului Tineretului și Sportului.

Adresa de depunere:

ADRESA

Ministerul Tineretului și Sportului Strada Vasile Conta nr. 16 Direcția politici, strategii și performanță sportivă

Evaluare de cereri de finanțare pentru activitatea sportivă de promovare și reprezentare

ARTICOLUL 6

Verificarea și evaluarea solicitărilor de finanțare

(1) Comisia de verificare a documentelor privind cerințele de calificare și evaluare a solicitărilor va fi numită prin ordin al ministrului tineretului și sportului și va fi alcătuită dintr-un număr impar de membri.

(2) Comisia are următoarele atribuții:

a) verifică dacă documentația depusă este completă și dacă îndeplinește cerințele de calificare;

b) analizează și evaluează cererile de finanțare în conformitate cu criteriile de finanțare, criterii de eligibilitate și stabilește oportunitatea finanțării activității și propune valoarea finanțării, în limita bugetului Ministerului Tineretului și Sportului cu această destinație;

c) întocmește un raport referitor la cererile evaluate și îl înaintează în vederea aprobării, conducerii Ministerului Tineretului și Sportului.

ARTICOLUL 7

Criterii de eligibilitate

Pentru a participa la evaluarea cererilor de finanțare a activității de promovare și reprezentare, federațiile sportive naționale trebuie să aibă încheiat cu Ministerul Tineretului și Sportului un contract de finanțare pentru anul 2015 în condițiile de eligibilitate stipulate în Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 13/2015 privind aprobarea Metodologiei-cadru referitoare la finanțarea programelor sportive la utilitate publică ale structurilor sportive de drept privat din fonduri de la bugetul de stat și din venituri proprii ale Ministerului Tineretului și Sportului și documentele solicitate la art. 4.

ARTICOLUL 8

Evaluarea cererilor de finanțare a activității de promovare și reprezentare

(1) Atribuirea contractelor de finanțare se face exclusiv pe baza evaluării cererilor, procedură care permite atribuirea unui contract de finanțare din venituri proprii ale Ministerului Tineretului și Sportului, efectuată de o comisie numită prin ordin al ministrului tineretului și sportului.

(2) Propunerile pentru finanțarea activității sportive de promovare și reprezentare vor fi evaluate de către comisia prevăzută la alin. (1), în limita unui fond anual aprobat de către Ministerul Tineretului și Sportului cu această destinație.

ARTICOLUL 9

Modul de finanțare

(1) Finanțarea federațiilor sportive naționale/Comitetului Național Paralimpic se va face pe bază de contract.

(2) Din contractul de finanțare a activității sportive de promovare și reprezentare face parte anexa cu devizul de cheltuieli aprobat de Ministerul Tineretului și Sportului.

(3) Nu se admite modificarea devizului de cheltuieli anexă la contract așa cum a fost el aprobat de Ministerul Tineretului și Sportului în urma evaluării și propunerii de finanțare.

ARTICOLUL 10

Modalități de decont

Decontul va fi prezentat în lei și va fi întocmit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare, pentru categoriile și tarifele de cheltuieli din aceasta.

ARTICOLUL 11

Efectuarea plăților

(1) Ministerul Tineretului și Sportului va vira beneficiarului numai sumele care corespund cheltuielilor eligibile ale activității, după verificarea documentelor justificative și a facturii emise de către beneficiar.

(2) Plata cheltuielilor se va face pe bază de decont înaintat de Federația Sportivă Națională la care se vor prezenta documente justificative.

(3) Federația va beneficia de un avans de 30% din valoarea finanțării, urmând ca la prezentarea decontului cu documente justificative să se facă plata după verificarea actelor de justificare a cheltuielilor.

(4) Cheltuielile prevăzute în contract, precum și achizițiile publice se efectuează în condițiile legii, respectiv cu respectarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare. O copie a dosarului achizițiilor realizate în cadrul proiectului va fi înaintată Ministerului Tineretului și Sportului împreună cu decontul de cheltuieli.

ARTICOLUL 12

Circuitul de decontare

(1) Decontul acțiunii de promovare și reprezentare care presupune adresa de înaintare cu decontul de cheltuieli, documentele justificative în copie conform cu originalul, raportul de imagine și raportul de evaluare se depun la registratura Ministerului Tineretului și Sportului.

(2) Documentația de decontare se transmite de la registratură la direcția de specialitate care verifică următoarele:

- activitatea corespunde scopului și obiectivelor propuse prin contractul de finanțare;

- în urma evaluării federația a respectat condițiile contractuale: loc de desfășurare, perioadă, obiective propuse și realizate;

- activitatea este înscrisă în calendarul internațional al federației internaționale de specialitate;

- devizul estimativ la contractul de finanțare corespunde cu decontul transmis de Federația Sportivă Națională.

(3) Direcția de specialitate transmite, în urma verificării, direcției economice dosarul de decont pentru viza CFP. După avizarea CFP și CFPD, direcția de specialitate va întocmi ordonanțarea de plată pentru cheltuielile eligibile și o va transmite Direcției economice și patrimoniu pentru plată.

ARTICOLUL 13

Contractul de finanțare

Contractul de finanțare a activităților de promovare și reprezentare prin sport este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură de finanțare.

ANEXĂ la procedura de finanțare

MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI

CONTRACT DE FINANȚARE

a activităților de promovare și reprezentare prin sport

Nr. ____/_________ 2015

În temeiul dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului tineretului și sportului nr. 167/2015 privind aprobarea procedurii de finanțare a activităților de promovare și reprezentare prin sport, prevăzute în Hotărârea

Guvernului nr. 311/2013 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, altele decât cele care nu sunt prevăzute în Metodologia-cadru de finanțare a federațiilor sportive naționale și nu fac obiectul activității de excelență, în baza Raportului comisiei de analiză și evaluare nr. ______/_______________,

între:

ARTICOLUL 1

Părțile contractante

(1) Ministerul Tineretului și Sportului, cu sediul în municipiul București, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, Cod fiscal 26604620, cont nr. ______, deschis la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, reprezentat prin Gabriela Szabo - ministru și Clara Untaru - director economic, pe de o parte, și Federația Sportivă Națională/Comitetul Național Paralimpic (2 ) ________, cu sediul în________str________județul________, codul fiscal nr________tel/fax________, având contul nr. ________ deschis la Banca ________ sucursala ________ reprezentată de ________ având funcția de ________ pe de altă parte,

ARTICOLUL 2

Obiectul contractului

(1) Obiectul prezentului contract îl constituie finanțarea din venituri proprii cu suma de ________ lei, de către Ministerul Tineretului și Sportului, a organizării ________ de către Federația/Comitetul Național Paralimpic ________ a ________ .

Federația se obligă să realizeze activitatea de promovare și reprezentare prin sport întocmai, în modul, în perioada și în condițiile prevăzute prin prezentul contract.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi acordată Federației/Comitetului Național Paralimpic ca finanțare în cuantumul și pentru categoriile de cheltuieli aprobate de către comisia de analiză și evaluare, conform anexei nr. 1 - Deviz de cheltuieli pe naturi de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea activității de promovare și reprezentare prin sport.

(3) Parametrii sportivi de realizat vor fi prevăzuți în anexa nr. 2.

(4) Obiectivele de rezultat estimate vor fi prevăzute în anexa nr. 3.

(5) Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezentul contract de finanțare.

ARTICOLUL 3

Modalități de plată

Din suma prevăzută la art. 2 alin. (1) se acordă un avans de 30% la începutul acțiunii, iar diferența se acordă la finalizarea acțiunii pe baza decontului și a documentelor justificative prezentate.

ARTICOLUL 4

Durata contractului

Prezentul contract produce efecte de la data semnării sale de către ambele părți până la data de ________ (dată care va coincide cu data finalizării acțiunii).

ARTICOLUL 5

Drepturile Ministerului Tineretului și Sportului

Ministerul Tineretului și Sportului are dreptul să solicite următoarele: decontul de cheltuieli împreună cu documentele justificative certificate cu originalul, raportul de imagine și promovare a Ministerului Tineretului și Sportului, sigla, raportul de evaluare a activității de promovare și reprezentare sau orice alte date privind derularea acesteia.

ARTICOLUL 6

Obligațiile Ministerului Tineretului și Sportului

Ministerul Tineretului și Sportului are obligația să pună la dispoziția Federației/Comitetului Național Paralimpic suma prevăzută la art. 2 alin. (1) la termenele și în condițiile stabilite în prezentul contract.

ARTICOLUL 7

Drepturile Federației

Federația are dreptul să primească suma prevăzută la art. 2 alin. (1) la termenele și în condițiile prevăzute în prezentul contract.

ARTICOLUL 8

Obligațiile Federației

1. Să utilizeze finanțarea numai în scopul realizării activității de promovare și reprezentare prin sport ________ și pentru categoriile de cheltuieli aprobate de către comisia de analiză și evaluare conform anexei nr. 1.

2. Să implementeze activitatea de promovare și reprezentare prin sport pe propria răspundere cu scopul de a atinge obiectivele de rezultat estimate: ________

3. Să întocmească și să prezinte Ministerului Tineretului și Sportului rapoartele solicitate și orice alte date privitoare la derularea activității.

4. Să depună la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, în termen de cel mult 15 zile de la finalizarea activității, decontul de cheltuieli împreună cu documentele justificative pentru suma alocată de Ministerul Tineretului și Sportului.

5. Să menționeze în toate materialele de promovare a activității de promovare și reprezentare prin sport: afișe, cataloage, programe, invitații, anunțuri, bannere publicitare, coperte de CD-uri, cărți sau orice alte tipărituri cu sintagma: "Acțiune finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului" împreună cu sigla Ministerului Tineretului și Sportului.

ARTICOLUL 9

Modificarea contractului

Federația/Comitetul Național Paralimpic are obligația de a informa de îndată Ministerul Tineretului și Sportului - cel mai târziu în termen de 48 de ore de la producere - cu privire la orice eveniment sau Împrejurare de natură a cauza o modificare a activității de promovare și reprezentare prin sport.

ARTICOLUL 10

Rezilierea contractului

(1) Prezentul contract poate fi reziliat de plin drept în cazul în care Federația/Comitetul Național Paralimpic nu își îndeplinește ori își îndeplinește în mod necorespunzător obligațiile contractuale asumate prin prezentul contract, notificarea putând fi comunicată în termen de 3 zile de la data constatării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a uneia ori a mai multor obligații contractuale.

(2) Utilizarea finanțărilor în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul contract este interzisă și atrage rezilierea acestuia fără intervenția instanței judecătorești.

(3) Nerespectarea contractului de finanțare pentru activitatea de promovare și reprezentare prin sport atrage sistarea oricăror altor finanțări pentru acțiuni viitoare.

ARTICOLUL 11

Forța majoră

(1) Este exonerată de răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ce îi revin partea care a fost împiedicată de intervenția unui caz de forță majoră.

(2) Este forță majoră evenimentul absolut imprevizibil, imposibil de împiedicat și independent de voința părților, care le oprește să își execute obligațiile ce le revin potrivit prezentului contract.

(3) Intervenția forței majore trebuie comunicată prin grija părții care o invocă, de îndată, după producerea acesteia, dar cel târziu în termen de 24 de ore de la data apariției acesteia.

ARTICOLUL 12

Soluționarea litigiilor

(1) Eventualele litigii dintre părți urmează a fi soluționate pe cale amiabilă.

(2) În cazul nerezolvării pe cale amiabilă, litigiile urmează a fi soluționate de instanțele judecătorești competente din România.

ARTICOLUL 13

Dispoziții finale

(1) Orice comunicare oficială ori cu caracter obligatoriu sau care derivă din clauzele prezentului contract ori este în strânsă legătură cu acesta trebuie să fie făcută în scris, indicându-se numărul contractului și titlul activității de promovare și reprezentare prin sport.

(2) În toate cazurile, rapoartele, comunicările oficiale și orice alte situații ce presupun semnătura și ștampila originală ale instituției emitente se transmit numai în condițiile precizate la alin. (1).

Prezentul contract intră în vigoare la data semnării și este redactat în 3 exemplare având aceeași forță juridică, dintre care două exemplare pentru Ministerul Tineretului și Sportului și unul pentru Federație.

MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI

Beneficiar,

__________________________

Ministru,

__________________________

FEDERAȚIE

Reprezentant legal,

ANEXA Nr. 1 la contractul de finanțare

DEVIZ DE CHELTUIELI

pentru organizarea și desfășurarea activității de promovare și reprezentare a României prin sport

Nr.

crt.

Denumirea cheltuielilor

Nr. pers./ buc.

Nr.

zile

Tarif zi/pers./ buc.

Sumă alocată

Total

alocat

Observații

Bugetul de stat

VP

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

ANEXA Nr. 2 la contractul de finanțare

Federația

PARAMETRII SPORTIVI DE REALIZAT

Parametrii de audiență și vizibilitate

Program 2015

A. Indicatori de eficiență

1. Cost mediu acțiune de participare/organizare de acțiuni sportive internaționale/persoană (lei)

2. Cost mediu zilnic participare/organizare de acțiuni internaționale/persoană

B. Indicatori fizici

1. Numărul acțiunilor de promovare și reprezentare

2. Număr de acțiuni sportive internaționale pentru persoanele cu dizabilități

C. Indicatori de rezultat

1. Gradul de finanțare a acțiunilor sportive internaționale/naționale din suma repartizată de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) (%)

2. Numărul de acțiuni finanțate x 100

Surse de finanțare

A. Bugetul MTS,

din care:

Venituri proprii MTS

B. Venituri proprii ale federației, total

TOTAL SURSE DE FINANȚARE (A+ B)

ANEXA Nr. 3 la contractul de finanțare

Federația

OBIECTIVELE DE REZULTAT ESTIMATE

Acțiunea/activitate

Activități de promovare

Promovarea unui comportament etic Promovarea valorilor europene

Activități de promovare și dezvoltare a relațiilor și schimburilor internaționale

Promovarea imaginii României Reprezentarea prin sport a României

Activități sportive internaționale pentru persoane cu dizabilități

Depășirea limitelor personale Integrare socială Atribuirea de șanse egale

Reprezentanți legali:

Ministerul Tineretului și Sportului Direcția politici, strategii și performanță sportivă

(numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila)

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MTS nr. 167/2015 - aprobarea Procedurii de finanţare a activităţilor de promovare şi reprezentare prin sport, prev.e în HG nr. 311/2003 - aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi...