OUG nr. 16/2014 - modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂNr. 16/2014
privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011
Monitorul Oficial nr. 266 din 10.04.2014
Ținând seama de necesitatea sprijinirii educației, a creșterii calității sistemului de învățământ și a asigurării derulării în condiții normale a procesului de învățământ,
luând în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 106/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. a) și b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014,
întrucât în vederea asigurării funcționării în condiții optime a sistemului național de învățământ se impune, de urgență, punerea în acord a dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. a) și b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile Constituției,
având în vedere că orice amânare de modificare a prevederilor art. 253 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau neaplicarea acestora în prezent conduce la afectarea etapelor mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2014-2015 și la neîncadrarea în termenele prevăzute de lege pentru organizarea și desfășurarea acestora până la începutul anului școlar, respectiv 1 septembrie 2014,
știind că lipsa acestor reglementări are consecințe negative asupra sistemului național de învățământ preuniversitar, în sensul că nu se asigură stabilitatea personalului didactic calificat, fiind încălcat principiul continuității activității didactice de predare la aceleași clase de elevi, aspect ce afectează calitatea activității desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar de stat,
ținând cont de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată,
luând în considerare și necesitatea definirii termenului de "viabilitate“, având în vedere că această noțiune nu este reglementată,
având în vedere că învățământul constituie prioritate națională,
deoarece toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articol unic
Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.Articolul 253 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 253
(1) Cadrele didactice calificate, care au obținut nota/media de cel puțin 7 la un concurs național unic de titularizare în învățământul preuniversitar în ultimii 6 ani și care sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pot fi repartizate, în ședință publică organizată de inspectoratul școlar, pe perioadă nedeterminată în unitățile de învățământ în care sunt angajate, dacă postul didactic/catedra este vacant(ă) și are viabilitate.
(2) Procedura privind repartizarea prevăzută la alin. (1) se stabilește prin metodologie elaborată cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.“
2. La anexă, după punctul 59 se introduce un nou punct, punctul 60, cu următorul cuprins:
"60. Viabilitatea unui/unei post didactic/catedre presupune existența acestuia/acesteia pe durata unui nivel de învățământ și se stabilește de consiliul de administrație al unității de învățământ în funcție de planurile-cadru în vigoare, de proiectele planurilor de școlarizare și de evoluția demografică la nivel local.“
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul educației naționale,
Remus Pricopie
p. Ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice,
Rovana Plumb
Ministrul delegat pentru dialog social,
Aurelia Cristea
← Lista asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate... |
---|