Decizia CCR nr. 106 din 10.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Traian Bărdăuș în Dosarul nr. 18.543/281/2007 al Judecătoriei Ploiești - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 551D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 29 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 18.543/281/2007, Judecătoria Ploiești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Traian Bărdăuș cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 încalcă prevederile constituționale referitoare la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, la egalitatea în drepturi, la prezumția de nevinovăție și la înfăptuirea justiției, deoarece redactarea lor este lapidară, nu explicitează termenii utilizați și creează posibilitatea săvârșirii unor abuzuri în aplicarea legii de către autoritățile în drept, procurori și judecători. Astfel, arată că formularea neclară a textului de lege criticat lasă loc arbitrarului, întrucât rămâne la latitudinea fiecărui complet de judecată și a fiecărui procuror să aprecieze ce presupun, în cauza respectivă, sintagmele "cu încălcarea legii“ și "conform legii“. Practic, condamnarea unei persoane este lăsată la aprecierea instanței, însă nu după principiul aplicării în mod egal și unitar a legii, ci potrivit interpretării acesteia de la caz la caz, situație care contravine în mod evident principiului egalității cetățenilor consacrat de art. 16 din Constituție și, în special, al egalității în fața legii, cu atât mai mult cu cât sistemul nostru de drept nu se ghidează după jurisprudență, aceasta neechivalând cu legea - fiind încălcate, astfel, și dispozițiile art. 124 din Legea fundamentală. Textul de lege fiind defectuos redactat, lipsa de claritate a termenilor folosiți de legiuitor determină și încălcarea prezumției de nevinovăție, în sensul că prin simpla acordare de subvenții cu încălcarea legii se prezumă obținerea unui folos necuvenit. De asemenea, sintagma "obținerea [..........] pentru altul“ nu își are rostul, în condițiile în care, dacă se acordă subvenția, în mod evident, aceasta este în interesul altuia, și anume al celui care primește subvenția. Autorul excepției consideră că, tocmai din cauza acestor exprimări neclare și ambigue, legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul art. 10 al Legii nr. 78/2000 acordarea de credite și utilizarea acestora, întrucât aceleași dispoziții care se referă la subvenții se refereau și la credite și erau evident neconstituționale. Pe cale de consecință, dacă aceste dispoziții au fost neconstituționale în ceea ce privește creditele, același regim juridic trebuie să îl aibă și subvențiile.

7. Judecătoria Ploiești - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 683/2005 și nr. 1.020/2012. Mai arată că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 sunt constituționale. În acest sens, face trimitere la deciziile nr. 104/2008 și nr. 1.020/2012 ale Curții Constituționale.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificate prin art. 79 pct. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: [_] b) acordarea de subvenții cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinației subvențiilor;“.

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 683 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 124 din Constituție și a reținut că reglementarea care incriminează fapta de a acorda subvenții cu încălcarea legii, respectiv de a nu urmări, conform legii, destinațiile subvențiilor, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, nu aduce atingere principiilor constituționale care guvernează înfăptuirea justiției, neafectând în vreun fel imparțialitatea, unicitatea, egalitatea și independența acesteia.

15. De asemenea, prin Decizia nr. 1.020 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, reținând că dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu aduc atingere nici prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai constatat că, în ceea ce privește invocarea, ca temei al excepției de neconstituționalitate, a art. 16 din Legea fundamentală, o atare încălcare nu poate fi reținută, întrucât principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit. În plus, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate de către procuror și instanța de judecată nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

16. Astfel, Curtea constată că nu poate fi reținută critica autorului excepției potrivit căreia dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 stabilesc un regim discriminatoriu între persoanele cercetate penal în funcție de modul de interpretare a organului judiciar, întrucât dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor care au săvârșit faptele incriminate prin respectiva normă penală, cu consecințele și în împrejurările stabilite de lege. Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, și Decizia nr. 1.017 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 26 iulie 2010, principiul consacrat de art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui.

17. În ceea ce privește sintagmele "cu încălcarea legii“ și "conform legii“, acestea se raportează la regimul juridic al subvențiilor, regim care este stabilit de legiuitor, atât sub aspectul acordării subvențiilor, cât și sub aspectul respectării destinației acestora, astfel că nu poate fi reținută nici critica referitoare la lipsa de claritate a dispozițiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

18. De asemenea, incriminarea faptelor de acordare de subvenții cu încălcarea legii și de neurmărire, conform legii, a respectării destinației subvențiilor nu aduce nicio atingere prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție, potrivit căruia "până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată“.

19. De altfel, criticile formulate în cauză de autorul excepției se bazează pe compararea formei actuale a textului art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu forma anterioară modificării acestuia prin Legea nr. 69/2007 [privind modificarea lit. b) și c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție], publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007, formă în care erau incriminate - pe lângă faptele de acordare de subvenții cu încălcarea legii și de neurmărire, conform legii, a respectării destinației subvențiilor - și acordarea de credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinațiilor contractate ale creditelor și neurmărirea creditelor restante. Or, simplul fapt că legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 incriminările referitoare la creditare, nu constituie, în sine, un motiv de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la subvenții din același text de lege.

20. Totodată, autorul excepției este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare de către procuror și instanța de judecată a dispozițiilor de lege criticate. Eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui însă motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.