Decizia CCR nr. 63 din 24.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. II din OUG nr. 55/2013 - unele măsuri fiscal-bugetare şi pt. modificarea unor acte normative

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Costin Daniel Leolea în Dosarul nr. 8.228/118/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.069D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.241D/2014, care are ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Sindicatul Hidroelectrica HidroSind, cu sediul în București, în numele membrilor săi Ilie Roșu, Cristian Geantă, Georgeta Simona Iordănescu și Ion Nicolescu în Dosarul nr. 29.419/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, avocat Camelia Constantin, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.069D/2014 și nr. 1.241D/2014, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Avocatul autorului excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor.

7. Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.241D/2014 la Dosarul nr. 1.069D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013. Arată că aceste prevederi legale au fost abrogate prin Legea nr. 260/2013, dar preluate în cuprinsul art. 24 alin. (1¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. Susține, în esență, că neconstituționalitatea reglementării legale criticate derivă din impunerea unei cote de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate, în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administrație și consilii de conducere, prin derogare de la cota unică de 16%. Învederează faptul că această cotă de impozit de 85% a fost instituită de legiuitor exclusiv pe criteriul funcției deținute de salariat, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție. Apreciază că, deși statul are dreptul să își stabilească fiscalitatea, este totuși evidentă disproporția dintre cota de impozitare de 85% și cota unică de 16%, o asemenea măsură legislativă fiind de natură să afecteze proporționalitatea măsurii cu scopul urmărit. În acest sens, invocă Decizia nr. 3/1994 prin care Curtea Constituțională a statuat că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni.

9. Reprezentantul Ministerului Public arată, în esență, că din examinarea expunerii de motive a Legii nr. 260/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative, concluzia ar fi aceea că beneficiarii acestei ordonanțe de urgență ar fi trebuit să fie persoanele care ulterior au fost indicate, cu exactitate, în art. 24 alin. (1¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012. În acest context, apreciază că prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și altor categorii de persoane cu excepția celor prevăzute în art. 24 alin. (1¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012.

CURTEA

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

10. Prin Încheierea din 22 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.228/118/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, și Încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 29.419/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Costin Daniel Leolea și Sindicatul Hidroelectrica HidroSind, cu sediul în București, în numele membrilor săi Ilie Roșu, Cristian Geantă, Georgeta Simona Iordănescu și Ion Nicolescu, în cauze având ca obiect o contestație formulată împotriva unei decizii de concediere și, respectiv, o contestație la executare silită.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că textul de lege criticat instituie o derogare de la prevederile art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care cota de impozit pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate, în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administrație și consilii de conducere este de 85%, față de cea de 16% cât este pentru celelalte funcții.

12. În acest context, autorii excepției apreciază că "prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 s-a creat o disproporție vădită între cotele de impozitare aplicabile aceleiași categorii de venituri, diferențierea și excepția reglementată de textul legal criticat fiind dată de funcția de conducere deținută de persoana căreia îi este aplicabilă această cotă diferențiată." Arată că "discriminarea este evidentă în condițiile în care legea instituie, indirect, un tratament diferențiat în cazul unor situații analoage sau cel puțin comparabile", fiind "unanim acceptat că egalitatea de tratament este încălcată dacă distincția în discuție nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică nu urmărește un scop legitim și proporțional cu acesta". Se susține că s-a ajuns în situația în care, pe considerente ce țin de funcția exercitată, doar cei care ocupă o funcție de conducere vor fi impozitați separat, cu o cotă ce excedează cu mult cuantumul majorității de 16%. Se învederează faptul că, în cauzele de față, suntem în prezența unei diferențieri a impunerii fiscale exclusiv pe considerentul unei categorii de cetățeni, respectiv cea a salariaților cu funcții de conducere, astfel încât textul legal criticat este discriminatoriu, creând o situație dezavantajoasă, de inechitate, pentru angajații cu funcții de conducere cărora, în perioada scurtă de timp în care art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 a fost în vigoare, le-au încetat raporturile de muncă. Așa fiind, apreciază că art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 este neconstituțional, întrucât încalcă dreptul egalității cetățenilor în fața legii, fără discriminare, prin raportare la o anumită categorie de salariați, respectiv la cei care ocupă o funcție de conducere.

13. Pe cale de consecință, autorii excepției de neconstituționalitate apreciază că, atât timp cât rațiunea normativă a vizat funcția deținută de contribuabil, dispoziția legală criticată este vădit neconstituțională, încălcând art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală.

14. Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că reglementarea unei cote de impozit de 85% pentru persoanele cu funcții de conducere, în situația în care, în cazul celor cu funcții de execuție rămâne aplicabilă o cotă de 16%, se prezintă ca o soluție legislativă fundamental diferită aplicată unor situații esențial similare, fiind contrară art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție.

15. Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 sunt constituționale. În acest sens, instanța de judecată arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, "principiile egalității și al nediscriminării presupun ca la situații egale, tratamentul juridic să fie egal, după cum la situații care se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil, tratamentul juridic corespunzător să fie diferit".

16. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/199, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 6 iunie 2013. Potrivit textului de lege criticat, "Prin derogare de la prevederile art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate, în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administrație și consilii de conducere."

20. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 260/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 4 octombrie 2013, lege care, prin articolul unic pct. 5, abrogă art. II din ordonanța de urgență, criticat în prezentele cauze.

21. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma "în vigoare" din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanțiază controlul de constituționalitate numai la legile și ordonanțele în vigoare, Curtea Constituțională a reținut că acest control vizează "dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. O astfel de soluție a fost justificată prin faptul că, deși abrogată, "legea civilă poate ultraactiva în unele situații, potrivit principiului «tempus regit actum»". Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 își produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, iar în aceste condiții, Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității acestora.

22. În susținerea neconstituționalității prevederilor legale criticate, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", și art. 56 alin. (2) care prevede că "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale."

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, criticile de neconstituționalitate vizează situația discriminatorie instituită de prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 ca urmare a reglementării unei cote de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând sumele compensatorii acordate angajaților cu funcții de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă, derogatorie de la cota de impozit de 16%, prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

24. Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.

25. Potrivit art. 67 Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, așa cum este și situația autorilor excepției de neconstituționalitate, beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil. Prin acest text legal sunt prevăzute, astfel, măsurile de protecție care îi privesc pe salariații concediați pentru motive independente de persoana lor, și anume măsuri de combatere a șomajului, care sunt reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și acordarea de compensații, măsură reglementată, de regulă, în contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, contractele colective de muncă pot conține clauze obligatorii pentru ambele părți referitoare la plata unor sume compensatorii către salariații concediați, putându-se stabili, totodată, ca acestea să se plătească în funcție de vechimea în muncă.

26. Curtea subliniază faptul că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale. Astfel, instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 335 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 31 iulie 2014, a statuat că "legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor".

27. În acest context, cu privire la compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților concediați, prin Decizia nr. 941 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Curtea a reținut că "dreptul la plăți compensatorii nu este un drept constituțional, legiuitorul dispunând de o marjă de apreciere în stabilirea măsurilor de protecție socială diferențiate pe categorii de salariați."

28. Referitor la criticile formulate de autorii excepției de neconstituționalitate cu privire la situația discriminatorie instituită prin textul legal criticat, Curtea apreciază că prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2013 nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție. Astfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel că este posibilă instituirea unui tratament juridic diferit pentru situații deosebite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Or, în cauzele de față, angajații cu funcții de conducere comparativ cu personalul de execuție nu se află în aceeași situație juridică.

29. În ceea ce privește instituirea unei cote de impozitare de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate angajaților cu funcții de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă, prin derogare de la cota de 16% prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că aceste beneficii nu sunt rezultatul unei contraprestații pentru activitatea depusă ca urmare a executării unui raport de muncă, cum este în cazul salariului/indemnizației, ci o despăgubire bănească pe care statul are libertatea să o acorde, neexistând însă o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa astfel de măsuri de protecție socială.

30. Pe de altă parte, din coroborarea prevederilor art. 55 alin. (1) și alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu cele cuprinse la pct. 68 lit. I) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, Curtea reține că sunt incluse în categoria veniturilor salariale, în vederea impozitării, și veniturile asimilate salariilor, reprezentate de compensațiile bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, acestea fiind supuse impozitării pe venit în conformitate cu art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

31. Deși sunt asimilate drepturilor salariale din punct de vedere fiscal, reprezentând venituri impozabile, sumele compensatorii au totuși o natură juridică diferită de cea a salariului, ca element esențial al contractului individual de muncă și care reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. În schimb, sumele compensatorii au natura juridică a unei despăgubiri, împrejurare ce justifică, astfel, impozitarea lor diferită.

32. Codul fiscal stabilește o cotă de impozit standard de 16%, care se aplică asupra veniturilor din salarii, și cote derogatorii pentru impozitul pe venit care sunt stabilite în mod expres de prevederile legale. Dacă pentru impunerea veniturilor din salarii se utilizează cota standard prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul sumelor compensatorii legiuitorul poate deroga de la această cotă de impozitare, un atare tratament fiscal constituind o măsură cu caracter de excepție, pe care legiuitorul o poate adopta în funcție de condițiile concrete ale perioadei în care este chemat să stabilească așezarea sarcinilor fiscale.

33. În acest sens este, de altfel, și Decizia nr. 695 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 30 august 2012, prin care Curtea a reținut că stabilirea cotelor de impozitare este atributul legiuitorului, care, respectând art. 56 din Constituție privind justa așezare a sarcinilor fiscale, le poate mări sau micșora în funcție de politica fiscală promovată și de interesele generale ale societății la un moment dat.