Decizia CCR Nr. 651 din 11.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 651
din 11 noiembrie 2014
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, excepție ridicată de Leonardo Constantin în Dosarul nr. 318/105/2014 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 620D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 777D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 241/2013, excepție ridicată de Iordachi Stoian în Dosarul nr. 1.107/114/2013 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.
4. La apelul nominal răspunde Iordachi Stoian. Lipsește partea Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 831D/2014 și nr. 832D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013, excepție ridicată de Toma Mișcă în Dosarul nr. 368/105/2014 și Dumitru P. Codiță și Gheorghe V. Rusu în Dosarul nr. 216/105/2014, dosare ale tribunalului Prahova - Secția I civilă.
6. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
7. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 620D/2014, nr. 777D/2014, nr. 831D/2014 și nr. 832D/2014, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
8. Iordachi Stoian nu se opune conexării dosarelor.
9. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
10. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 777D/2014, nr. 831D/2014 și nr. 832D/2014 la Dosarul nr. 620D/2014, care este primul înregistrat.
11. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției Iordachi Stoian, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate în măsura în care se interpretează că ar anula dreptul la majorarea pensiei. În acest sens arată că restrângerea exercițiului unor drepturi nu se poate realiza decât cu respectarea condițiilor impuse de art. 53 din Constituție și a celor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Totodată, susține că o lege este previzibilă dacă se pot prevedea consecințele ce decurg din reglementarea ei. Or, consideră că dispozițiile de lege criticate nu respectă aceste condiții. De asemenea arată că anularea majorării pensiei nu este justificată în condițiile în care România a înregistrat succese economice. Astfel, dintr-o reglementare care tinde să instituie măsuri cu efect reparatoriu, Legea nr. 241/2013 a devenit o lege nedreaptă.
12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, În acest sens arată că procedura de revizuire a pensiilor se referă la pensiile stabilite anterior, dar se aplică pentru viitor, de la data intrării sale în vigoare. De asemenea, dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, fără privilegii și discriminări. Nu este afectat nici dreptul la pensie, întrucât acesta trebuie să se întemeieze pe contributivitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
13. Prin Încheierea din 12 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 318/105/2014, Încheierea din 5 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 368/105/2014, și Încheierea din 1 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 216/105/2014, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
14. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Leonardo Constantin, Toma Mișcă, Dumitru P. Codiță și Gheorghe V. Rusu cu prilejul soluționării unor acțiuni civile în care au solicitat obligarea Casei de Pensii Sectoriale din cadrul Ministerului Apărării Naționale la indexarea pensiei, începând cu luna octombrie 2013.
15. Prin Încheierea din 8 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.107/114/2013, Tribunalul Buzău - Secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
16. Excepția a fost ridicată de Iordachi Stoian cu prilejul soluționării unei cauze de asigurări sociale prin care a solicitat restituirea unei sume reprezentând indexarea pensiei, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2013 și includerea acestei indexări în cuantumul pensiei lunare, începând cu luna mai 2014.
17. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens arată că formularea textului de lege este lipsită de previzibilitate și certitudine sub aspectul stabilirii cuantumului pensiei cuvenite.
18. De asemenea, autorii excepției consideră că neindexarea/majorarea pensiei raportată la cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010 creează o discriminare a pensionarilor care se încadrează în ipoteza normei de lege criticate față de ceilalți pensionari din sistemul public de pensii, care, indiferent de cuantum, beneficiază de indexarea/majorarea anuală a pensiilor, potrivit dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 263/2010.
19. Totodată, autorii excepției susțin că dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 încalcă dreptul de proprietate și prevederile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. În acest sens, arată că majorarea pensiei potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2013 a fost anulată fără a exista o lege care să prevadă acest lucru și care să arate necesitatea care a impus această măsură. Prin urmare, a fost anulat ilegal dreptul de proprietate asupra sumei reprezentând majorarea pensiei, precum și dreptul de a primi în continuare acest drept câștigat prin lege, motiv pentru care a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile.
20. Tribunalul Prahova - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 nu este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat instituie o procedură de calcul al pensiei, în condițiile și limitele legii, ceea ce nu constituie o încălcare sau o limitare a drepturilor autorilor excepției și nici o încălcare a principiului securității juridice. Astfel, în cazul pensionarilor proveniți din sistemul de apărare, stabilirea cuantumului drepturilor de pensie este guvernată, la acest moment, de Legea nr. 241/2013 - act normativ special, distinct de Legea nr. 263/2010, incidentă pentru ceilalți beneficiari ai sistemului public de pensii. Pe cale de consecință, situațiile categoriilor de pensionari analizate nu sunt comparabile, soluția adoptată de legiuitor prin art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 nefiind discriminatorie, ci, dimpotrivă, favorabilă beneficiarilor acestei reglementări. De asemenea, trebuie avute în vedere și considerentele Deciziei din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de Constantin Abăluță si alții împotriva României, decizie prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diminuarea pensiilor militare de stat din România a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate (paragraful 16). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
21. Tribunalul Buzău - Secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, având în vedere că norma de lege a cărei neconstituționalitate s-a invocat nu limitează drepturile pensionarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, ci, dimpotrivă, pentru situația în care cuantumul rezultat din revizuirea pensiei ar fi mai mic decât cel avut în plată în luna decembrie 2010, se prevede că va fi menținut cuantumul din decembrie 2010. De asemenea, consideră că nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată și nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, pentru că norma nu vizează efecte juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi. Totodată, textul de lege criticat protejează dreptul de proprietate.
22. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
23. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că prin Legea nr. 119/2010 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011 s-a prevăzut recalcularea pensiilor stabilite anterior în scopul eliminării diferențelor inechitabile între cuantumul pensiilor stabilite pe baza legislației anterioare și cel rezultat după noua metodologie de calcul, respectiv cea stabilită de Legea nr. 263/2010. Drept urmare, între cuantumul pensiei aflat în plată la data recalculării și cel determinat prin calculul punctajului mediu anual conform dispozițiilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 au putut apărea diferențe, dar art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 a prevăzut că, în toate cazurile, se menține în plată cuantumul mai avantajos, neputându-se diminua cuantumul cuvenit sau aflat în plată și la data recalculării, acesta menținându-se până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 119/2010 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011, se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât cel aflat în plată la data recalculării. În consecință, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia indexarea sau majorarea pensiei nu mai este posibilă până când din înmulțirea punctului de pensie cu punctajul mediu nu va rezulta un cuantum mai mare decât al pensiei cuvenite sau aflate în plată, apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Dimpotrivă, constată că majorarea se aplică, fără deosebire, punctajului mediu anual determinat conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, dar este posibil ca, pentru pensiile ce se încadrează în ipoteza art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013, această majorare să nu determine și o mărire efectivă a cuantumului pensiei, în situația în care, prin majorare, nu s-ar depăși cuantumul pensiei avute până la data recalculării. Acest fapt nu creează însă o situație discriminatorie pentru pensionarii cărora li s-a aplicat art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013, întrucât legea le-a permis acestora păstrarea unui cuantum al pensiei superior celui care li s-ar fi cuvenit potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data recalculării pensiei. O soluție contrară ar crea o situație inechitabilă pentru cei cărora li s-ar aplica prevederile legale în vigoare la data pensionării, fără a se putea prevala de dispozițiile legale anterioare, care ar determina un cuantum superior al pensiei.
24. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul - raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
25. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
26. Potrivit încheierilor de sesizare pronunțate în dosarele nr. 318/105/2014, nr. 368/105/2014 și nr. 216/105/2014 ale Tribunalului Prahova - Secția civilă, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013. Potrivit încheierii de sesizare pronunțate în Dosarul nr. 1.107/114/2013 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 1 din Legea nr. 241/2013. Din examinarea motivării excepției de neconstituționalitate în acest din urmă dosar, Curtea constată că, în realitate, criticile privesc numai dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013, astfel că doar aceste dispoziții de lege vor fi supuse controlului de constituționalitate. Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010."
27. Autorii excepției consideră că aceste dispoziții de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul de proprietate, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, prevederi referitoare la interzicerea discriminării.
28. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit celor arătate în expunerea de motive a acestui act normativ, scopul Legii nr. 241/2013 este acela de a înlătura o serie de inechități suferite de pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, inechități cauzate de imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obținute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei potrivit Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, respectiv a revizuirii pensiilor potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 19 iulie 2011. Astfel, pentru cei în cazul cărora nu s-au putut prezenta acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, la stabilirea pensiei s-a luat în calcul salariul mediu brut pe economie sau cuantumul soldelor de grad și al soldelor de funcție minime, corespunzător gradului militar deținut în acea perioadă, rezultând un cuantum al pensiei semnificativ redus în raport cu cel obținut legal în baza legislației anterioare privind pensiile militare de stat. Prin urmare, pentru aceste persoane legiuitorul a prevăzut revenirea la cuantumul pensiei avut înaintea recalculării, astfel încât să fie înlăturate aceste inechități, cauzate de motive obiective, independente de voința pensionarilor.
29. Dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 prevăd menținerea în plată a cuantumului pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
30. Autorii excepției consideră că ar trebui să beneficieze de aceleași majorări de care beneficiază toți ceilalți pensionari din sistemul public de pensii.
31. Așa cum s-a reținut mai sus, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 241/2013 instituie o măsură cu caracter reparator ce face excepție de la principiul contributivității, tocmai pentru că, din motive obiective, acest principiu nu a putut fi aplicat în cazul unor pensionari provenind din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Prin urmare, situația acestor pensionari este diferită de cea a pensionarilor din sistemul public de pensii ale căror pensii au fost stabilite potrivit principiului contributivității, astfel încât instituirea unui tratament juridic diferențiat nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, a statuat că împrejurări diferite, care plasează diversele categorii de persoane în situații obiectiv diferite, justifică, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor.
32. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principului neretroactivității legii civile, a dreptului de proprietate privată și a prevederilor constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, Curtea observă că aceasta are în vedere faptul că persoanele care se încadrează în ipoteza art. 1 din Legea nr. 241/2013 nu mai pot beneficia de majorarea pensiei potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013.
33. Analizând această critică, Curtea constată că dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 reglementează menținerea în plată a cuantumului pensiei așa cum era acesta în luna decembrie 2010, până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Atingerea acestui nivel se va face ca urmare a creșterii valorii punctului de pensie până la nivelul cerut de lege, iar dacă prin majorarea valorii punctului de pensie ca efect al dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2013 nu s-a atins acest nivel, atunci majorarea nu se reflectă în cuantumul pensiei, fără a semnifica însă că aceste dispoziții de lege nu mai prezintă relevanță în stabilirea cuantumului pensiei persoanelor aflate în ipoteza normei criticate. Astfel, nu se poate reține critica referitoare la pierderea unui drept câștigat în condiții ce contravin prevederilor art. 53 din Constituție.
34. În sfârșit, examinând critica de neconstituționalitate ce privește caracterul imprevizibil al dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013, Curtea constată că acesta nu prevede cu exactitate o dată când cuantumul pensiilor va putea atinge cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011. Această soluție este însă firească, întrucât fiecare pensie are un cuantum diferit, în funcție de elementele ce au fost avute în vedere în fiecare caz cu prilejul calculării acesteia, astfel că atingerea nivelului prevăzut de textul de lege criticat diferă de la caz la caz. Mai mult, creșterea valorii punctului de pensie reprezintă o opțiune a legiuitorului care ține de o serie de factori sociali și economici, ce nu pot fi cunoscuți ori stabiliți anterior. De altfel, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, Curtea a reținut că, "deși consacră dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constituție nu oferă garanții și cu privire la algoritmul de creștere a cuantumului acesteia în viitor" și a amintit că "valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condițiile de recalculare și de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca și indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile".
35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Leonardo Constantin în Dosarul nr. 318/105/2014, de Toma Mișcă în Dosarul nr. 368/105/2014, și de Dumitru P. Codiță și Gheorghe V. Rusu în Dosarul nr. 216/105/2014, dosare ale Tribunalului Prahova - Secția I civilă, și de Iordachi Stoian în Dosarul nr. 1.107/114/2013 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția I civilă și Tribunalului Buzău - Secția I civilă - Complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2014.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
← Decizia CCR Nr. 613 din 4.11.2014 privind excepţia de... | Decizia CCR Nr. 667 din 12.11.2014 privind excepţia de... → |
---|