Decizia CCR nr. 156 din 17.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 2.299/280/2014 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 789D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece este atributul exclusiv al legiuitorului de a dispune cu privire la politica penală pe care o adoptă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 5 august 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.299/280/2014, Judecătoria Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în ceea ce privește abrogarea art. 272¹ din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal", excepție ridicată din oficiu de instanță într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 272¹ din Codul penal din 1969.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece actualul Cod penal a abrogat vechea infracțiune de sfidare a organelor judiciare, elementele materiale ale vechii infracțiuni neregăsindu-se în noile reglementări prevăzute de art. 278 și art. 279 referitoare la Încălcarea solemnității ședinței și la Ultrajul judiciar. Se arată că prin abrogarea art. 272¹ din Codul penal din 1969 s-a creat un tratament diferențiat, având în vedere că fapta funcționarului public (judecător, procuror, organ de cercetare penală, polițist, jandarm) de a adresa cuvinte jignitoare persoanelor în exercitarea atribuțiilor de serviciu este sancționată de legea penală, constituind infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 296 din Codul penal, iar fapta persoanei care în aceleași împrejurări adresează funcționarului public (judecător, procuror, organ de cercetare penală, polițist, jandarm) cuvinte insultătoare nu reprezintă infracțiune. Totodată, scoaterea de sub incidența legii penale a acestor manifestări este de natură a acorda posibilitatea adresării de cuvinte jignitoare față de judecători, procurori, organe de cercetare penală, polițiști sau jandarmi atunci când aceștia sunt chemați să înfăptuiască justiția, ajungându-se în consecință la defăimarea statului, care este interzisă prin art. 30 alin. (7) din Constituție.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Avocatul Poporului apreciază că, dimpotrivă, dispozițiile art. 272¹ din Codul penal din 1969 se regăsesc, în funcție de modalitatea de săvârșire, fie în art. 278 referitor la Încălcarea solemnității ședinței, fie în art. 257 referitor la Ultraj sau art. 279 referitor la Ultrajul judiciar din actualul Cod penal. Prin urmare, legiuitorul nu a lăsat fără protecție penală modalitatea de exercitare a libertății de exprimare dincolo de limitele constituționale stabilite, sens în care Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Prevederile contestate au următorul conținut: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare. "

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi și art. 30 alin. (6) și (7) referitor la limitele libertății de exprimare.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției pornește de la premisa potrivit căreia valorile sociale ocrotite de legea penală prin incriminarea anterioară în art. 272¹ din Codul penal din 1969 nu mai sunt protejate de actualul Cod penal, situație care duce la afectarea principului egalității în drepturi în fața legii și la depășirea limitelor constituționale impuse libertății de exprimare.

13. Astfel, incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni, țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și existențele constituționale. În cauza de față, Curtea reține că prin reglementarea protecției penale a faptelor care produc anumite consecințe, legiuitorul s-a plasat în interiorul aceste marje, întrucât nicio dispoziție constituțională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referință care să determine în mod automat incriminarea într-o variantă identică a faptei de sfidare a organelor judiciare. În acest context, în acord cu dispozițiile art. 61 din Legea fundamentală, unica autoritate legiuitoare a țării are deplina libertate de reglementare cu privire la politica penală pe care înțelege să o implementeze.

14. Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, în mod constant, Curtea a statuat în jurisprudența sa că, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. Or, în prezenta cauză, persoanele la care se face referire nu se regăsesc în situații identice, întrucât în cazul infracțiunii prevăzute de art. 296 din Codul penal subiectul activ este circumstanțiat în persoana aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu iar în cazul infracțiunii prevăzute de art. 272¹ din Codul penal din 1969 subiect activ este orice persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței sau a organului de urmărire penală. Prin urmare, ținând seama de valorile sociale ocrotite de legea penală referitoare la fapte în legătură cu serviciul și la fapte care împiedică înfăptuirea justiției se justifică un tratament neomogen, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015 și Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014).

15. De asemenea, dispozițiile constituționale referitoare la art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție referitor la limitele libertății de exprimare, nu au incidență în cauză, întrucât în mod eronat se reține că noul Cod penal nu mai protejează relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției. Dimpotrivă, în funcție de modul de săvârșire, se poate constata că vechea infracțiune se regăsește fie în art. 278 referitor la Încălcarea solemnității ședinței, fie în art. 257 referitor la Ultraj sau art. 279 referitor la Ultrajul judiciar din actualul Cod penal. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.