Decizia CCR nr. 69 din 11.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 - integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pt. modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 -...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Grigore Ciprian Pericleanu în Dosarul nr. 1.344/36/2012 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 527D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 216/CA din 12 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.344/36/2012, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Excepția a fost ridicată de Grigore Ciprian Pericleanu într-o cauză având ca obiect contestația împotriva unui raport de evajuare emis de Agenția Națională de Integritate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că Agenția Națională de Integritate, prin atribuțiile care i-au fost conferite, a fost instituită, în afara cadrului constituțional, ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicțională, subordonat Parlamentului. De asemenea, deși sunt funcționari publici și nu magistrați, inspectorii de integritate pot solicita informații necesare de la orice instituție și autoritate publică și pot dispune efectuarea de expertize, iar raportul de evaluare reprezintă un adevărat rechizitoriu. Prin raportul de evaluare, inspectorul de integritate analizează și decide, printr-un procedeu specific funcției de judecată, dacă există sau nu un caz de incompatibilitate. Drept consecință a activității de cercetare, Agenția sesizează organul de urmărire penală dacă se constată că există probe sau indicii temeinice pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Or, Agenția Națională de Integritate nu este un organ judecătoresc, iar activitățile de cercetare și constatare nu se pot încadra în modalitățile de exercitare a jurisdicțiilor speciale administrative, deoarece nu sunt facultative, ci obligatorii, contrar art. 21 alin. (4) din Constituție.

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât Agenția Națională de Integritate nu realizează o activitate jurisdicțională, ci doar una de evaluare a unor situații în care se pot afla persoanele care au obligația declarării averii sau a intereselor acestora, cuprinse în categoriile reglementate de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, nu este creat un organism jurisdicțional paralel, acesta neavând atributele conferite de lege pentru a derula o procedură jurisdicțională, fiind doar în prezența unei activități de evaluare realizate de o instituție publică aîe cărei acte administrative, producătoare de efecte juridice, sunt atacabile pe calea contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 204 din 29 aprilie 2013, și precizează că activitatea Agenției Naționale de Integritate se desfășoară pe baza unei proceduri administrative, este stabilită de lege și supusă controlului instanței judecătorești.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 și nr. 663 din 26 iunie 2012, prin care s-a statuat că prevederile din Legea nr. 176/2010 nu mai conservă viciul de neconstituționalitate constatat de Curte prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitor la art. 1-9 din Legea nr. 144/2007 referitoare la competența Agenției Naționale de Integritate de a efectua și întocmi acte de cercetare și de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților. Arată că Agenția Națională de Integritate desfășoară doar o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate fi constituie prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins: "Activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în cadrul Agenției Naționale de Integritate, înființată prin Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, denumită în continuare Agenția. Pentru președintele și vicepreședintele Agenției, precum și pentru personalul acesteia, activitatea de evaluare a averii, a intereselor și a incompatibilităților se desfășoară în cadrul Consiliului Național de Integritate.“

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 21 alin. (4) privind jurisdicțiile speciale administrative, art. 116 alin. (2) privind organizarea organelor de specialitate, art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege și art. 147 alin. (1) privind deciziile Curții Constituționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității textelor criticate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, Decizia nr. 515 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2014, și Decizia nr. 555 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 25 februarie 2014).

Astfel, Curtea a reținut că Agenția Națională de Integritate desfășoară doar o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010.

Curtea a constatat că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu autoritate de lucru judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, întrucât aceasta se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate, și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Curtea a subliniat faptul că Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice față de un cetățean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ competente.

Totodată, prin Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Curtea a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, ele aplicându-se doar începând cu data de 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, motiv pentru care nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În sfârșit, Curtea constată că, în raport cu criticile formulate, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu contravin celorlalte dispoziții din Legea fundamentală invocate.