Ordinul MDRAP Ministerului Fondurilor Europene nr. 494/2014 nr. 179/2014 - modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului afacerilor europene nr. 185/744/2012 pt. aprobarea versiunii a V-a a...
Comentarii |
|
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE
ORDINNr. 494/2014Nr. 179/2014
privind modificarea Ordinului ministrului administrației și internelor și al ministrului afacerilor europene nr. 185/744/2012 pentru aprobarea versiunii a V-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operațional "Dezvoltarea capacității administrative 2007-2013“
Monitorul Oficial nr. 306 din 25.04.2014
Având în vedere Decizia Comisiei Europene C(2007)5.748 de adoptare a Programului operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013“ de ajutor comunitar din partea Fondului Social European în conformitate cu obiectivul "Convergență“ în România, modificată prin Decizia Comisiei C(2012)1.973,
ținând cont de prevederile art. 2 și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 8 pct. 18 și al art. 17 pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările și completările ulterioare, al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare, și al art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și ministrul fondurilor europene emit următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului afacerilor europene nr. 185/744/2012 pentru aprobarea versiunii a V-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operațional "Dezvoltarea capacității administrative 2007-2013“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 și 595 bis din 20 august 2012, se modifică după cum urmează:
1. În anexă, la capitolul II.3.1 "Domeniul major de intervenție 3.1 - Sprijin pentru implementarea, managementul general și evaluarea PO DCA și pentru pregătirea următorului exercițiu de programare“, punctul II.3.1.7 "Dimensiunea finanțării acordate“, poziția "Valoarea totală a proiectelor (lei)“ va avea următorul cuprins:
Valoarea totală a proiectelor (lei) | 240.000-35.000.000“ |
2. În anexă, la capitolul II.3.2. "Domeniul major de intervenție 3.2 - Sprijin pentru activitățile de comunicare și de promovare ale PO DCA“, punctul II.3.2.7 "Dimensiunea finanțării acordate“, poziția "Valoarea totală a proiectelor (lei)“ va avea următorul cuprins:
"Valoarea totală a proiectelor (lei) | 4.000-10.000.000“ |
3. În tot cuprinsul ordinului, sintagma "Ministerul Administrației și Internelor“ se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice“, iar sintagma "Ministerul Afacerilor Europene“ se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Fondurilor Europene“.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
← Normă ASF nr. 8/2014 - modificarea şi completarea Normei nr.... | Ordinul Ministerului Culturii nr. 2193/2014 - acreditarea... → |
---|