Decizia CCR nr. 113 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 100 alin. (3) lit. c) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Florin Gabriel Schifirneț în Dosarul nr. 245/188/2013 al Judecătoriei Bicaz și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 522 D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 365 din 10 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 245/188/2013, Judecătoria Bicaz a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Florin Gabriel Schifirneț într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces - verbal de constatare și sancționare a contravenției, prevăzută de dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate, prin impunerea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pe lângă cea a amenzii, încalcă dreptul la liberă circulație, precum și dreptul de proprietate asupra autovehiculului, contravenind în acest fel dispozițiilor art. 20,art. 25 și art. 53 din Legea fundamentală și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Se susține totodată că reglementarea mai multor sancțiuni în cazul săvârșirii aceleiași fapte contravine dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Judecătoria Bicaz opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu restrâng drepturi fundamentale, necontravenind dispozițiilor constituționale și celor europene invocate de autorul excepției, ci, în deplin acord cu principiile statului de drept, sancționează fapte ce pun în pericol siguranța circulației rutiere, în realizarea scopului prevăzut la art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență criticată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că textele criticate nu restrâng drepturi fundamentale, ci prevăd sancționarea unor fapte ce pun în pericol siguranța circulației rutiere. Se susține, de asemenea, că reglementarea pe lângă sancțiunea principală, a amenzii, a unei sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziții constituționale, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, art. 100 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Din analiza dosarului Curtea reține însă că autorul excepției critică, în realitate, prevederile art. 100 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins: "Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [...] c) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;".

Se susține că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 25 cu privire la libera circulație și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârșirii unor noi fapte de natură contravențională și protejarea participanților la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor.

Totodată, Curtea constată că sancțiunea contravențională complementară criticată are un caracter absolut, fiind independentă de dreptul de folosință asupra unui anumit autovehicul, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, și se situează în afara sferei dreptului la liberă circulație, nereferindu-se la libertatea contravenientului de a se deplasa, în țară și în străinătate, sau de a-și stabili domiciliul ori reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară, potrivit normei constituționale de la art. 25. Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 25 din Legea fundamentală și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la protecția proprietății nu sunt incidente în cauză, neputând fi reținută, prin urmare, nici pretinsa încălcare prin textul supus controlului de constituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.

De altfel, asupra constituționalității prevederilor art. 100 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 287 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, și Decizia nr. 331 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 19 mai2011.