Decizia ASF nr. 146/2014 - sancţionarea Societăţii NELBA BROKER DE ASIGURARE – S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii
Comentarii |
|
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
DECIZIENr. 146/2014
privind sancționarea Societății NELBA BROKER DE asigurare - S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activității
Monitorul Oficial nr. 314 din 29.04.2014
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, consemnată în extrasul procesului-verbal al ședinței din data de 10 martie 2014, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat în perioada 4 noiembrie 2013-8 noiembrie 2013 la Societatea NELBA BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Brașov, Str. 13 Decembrie nr. 96, în incinta TEO CENTER 3, județul Brașov, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu numărul J8/802/21.05.2013, cod unic de înregistrare 29797623/23.02.2012, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK-721/22.05.2012,
a constatat următoarele:
La data controlului, societatea nu are conducător executiv/persoană semnificativă, fiind astfel încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare,
precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiarădecide:
Art. 1
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) lit. a) și k) și ale art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează Societatea NELBA BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în Brașov, Str. 13 Decembrie nr. 96, în incinta TEO CENTER 3, județul Brașov, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu numărul J8/802/21.05.2013, cod unic de înregistrare 29797623/23.02.2012 și înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK-721/22.05.2012, cu interzicerea temporară a exercitării activității de asigurare până la data aprobării de către autoritatea de supraveghere a unui nou conducător executiv care să îndeplinească condițiile prevăzute în Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2
(1) Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de intermediere, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Brokerul de asigurare are obligația să aducă la cunoștința clienților săi interzicerea temporară a exercitării activității de intermediere în asigurări, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.
Art. 3
Reluarea activității Societății NELBA BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. se dispune prin decizie motivată a Autorității de Supraveghere Financiară.
Art. 4
(1) Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, și se poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, executarea măsurii sancționatoare, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Daniel Dăianu
Decizia CCR nr. 170 din 20.03.2014 privind excepţia de... → |
---|