Decizia CCR nr. 254 din 7.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 56 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.292D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, consilierul Ecaterina Mirea, cu împuternicire la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susține, în esență, că dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală încalcă exigențele constituționale privind calitatea legii - sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității - și egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, în măsura în care se aplică și participanților civili la săvârșirea infracțiunilor comise de militari. Consideră că, în contextul inexistenței unei distincții clare a participanților la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, din perspectiva calității acestora, este evidentă lipsa clarității și previzibilității legii, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, ceea ce determină nesocotirea principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, efectuarea urmăririi penale de către procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor și față de participanții civili la săvârșirea infracțiunilor comise de militari este de natură să înfrângă principiul egalității în drepturi, întrucât nu se poate afirma că un participant civil se află în aceeași situație cu un participant militar. Prin urmare, se justifică, în mod obiectiv și rezonabil, un tratament juridic diferit, având în vedere că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. De altfel, din Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 a Curții Constituționale reiese că aceasta a făcut o delimitare clară între persoanele care au calitatea de civili și cele care au calitatea de militari. În fine, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul anchetării și judecării de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care, alături de militari, sunt implicați și civili - de exemplu, Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni împotriva României.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată, astfel, că noțiunile folosite de art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, printre care și cele de "urmărire penală", "participanți" și "militari", au definiții legale, noțiunile folosite de dispozițiile de lege criticate fiind explicitate în Codul de procedură penală, în Codul penal și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ca atare, nu se poate vorbi de lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, întrucât, dacă se apelează la definițiile legale ale respectivelor noțiuni, se identifică cu ușurință sfera de aplicare a textelor de lege criticate. În ceea ce privește critica potrivit căreia persoanele vizate, și anume participanții, nu se află în situații egale, unii fiind civili, iar alții militari, consideră că, din perspectiva săvârșirii unei infracțiuni, toți participanții se află în aceeași situație, respectiv ei vor fi deferiți justiției în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obișnuite. Există, desigur, și perspective din care civilii și militarii nu au un regim juridic identic, dar nu o atare perspectivă trebuie valorificată în cauza de față.

5. Referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 610 din 20 iunie 2007, invocată de autorul excepției, arată că, prin această decizie, Curtea a constatat neconstituționalitatea unor norme tranzitorii de procedură penală, având în vedere faptul că se instituiseră două tipuri de norme care se aplicau aceleiași situații juridice în funcție de momentul în care era surprinsă cauza pe rolul parchetului sau al instanței la intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006. Acele dispoziții de lege constatate ca fiind neconstituționale prin decizia mai sus menționată erau vădit discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea de către instanțele militare, ci din cauza faptului că se creaseră două norme distincte aplicabile în același moment, ceea ce nu este cazul dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, astfel că decizia menționată nu este relevantă în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate.

6. În ceea ce privește Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva României, reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de contencios al drepturilor omului a analizat cu acel prilej îndoielile pe care reclamantul - civil - le-a avut în privința independenței și imparțialității instanțelor militare care l-au judecat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, în cauza invocată de autorul excepției, că puterea justiției penale militare nu ar trebui să se extindă asupra civililor decât dacă există motive imperioase care să justifice o astfel de situație, aceasta sprijinindu-se pe o bază legală clară și previzibilă, iar existența unor astfel de motive trebuie demonstrată pentru fiecare caz în parte. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nici hotărârea mai sus menționată a instanței de contencios al drepturilor omului nu poate fi avută în vedere ca fiind relevantă în analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, deoarece se referă la problema instanțelor militare, ceea ce nu este cazul dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală. Având în vedere că, potrivit art. 44 din același cod, participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari vor fi deferiți instanțelor civile, Cauza Maszni împotriva României este perfect acoperită de dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală.

7. Reprezentantul Ministerului Public mai arată că s-ar fi putut aduce în discuție, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Bursuc împotriva României, în care s-a abordat, într-o manieră oarecum conexă, problema independenței parchetelor militare. Cu această ocazie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că independența și imparțialitatea procurorilor din cadrul parchetelor militare ar putea fi diminuate prin apartenența acestora la sistemul de justiție militar, având în vedere principiul subordonării ierarhice militare. Consideră însă că, în contextul legislației procesual penale actuale - în dreptul național și, cu precădere, în faza de urmărire penală - procurorul militar are, în prezent, același statut, obligații, mod de recrutare și promovare ca orice procuror civil. Totodată, dispozițiile privind drepturile, obligațiile și garanțiile procesului penal se aplică și în faza de urmărire penală efectuată de parchetul militar, iar toate actele importante și restrictive de drepturi, precum și soluțiile sunt cenzurate de instanța civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

8. Prin Adresa nr. 13.021 din 8 decembrie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 5.822 din 11 decembrie 2014, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție și al art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Avocatul Poporului a sesizat, direct, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate Avocatul Poporului susține, în esență, că dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului de drept și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, în măsura în care se aplică și participanților civili la săvârșirea infracțiunilor comise de militari. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu respectă exigențele constituționale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității. Astfel, destinatarul normei nu poate identifica situațiile concrete în care urmărirea penală se efectuează de procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor, din moment ce art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală stipulează că procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari. Or, legea trebuie să fie clară, precisă și previzibilă, cu atât mai mult cu cât, având în vedere importanța deosebită a fazei de urmărire în cadrul procesului penal, aceste cerințe trebuie să fie respectate cu strictețe pentru a nu determina o interpretare și aplicare diferite ale normei cu privire la participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari. Toate acestea demonstrează o lipsă de coerență a reglementărilor legale criticate.

10. De asemenea, în contextul inexistenței unei distincții clare a participanților la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, din perspectiva calității acestora, este evidentă lipsa clarității și previzibilității legii, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, ceea ce determină nesocotirea principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. Din textele de lege criticate reiese că procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari. Or, efectuarea urmăririi penale de către procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor și față de participanții civili la săvârșirea infracțiunilor comise de militari este de natură să înfrângă principiul egalității în drepturi, dat fiind faptul că nu toate persoanele vizate de norma legală - adică nu toți participanții - se află în aceeași situație juridică.

11. Astfel, nu este reglementată în mod riguros și distinct competența de urmărire penală a unor persoane care au statut diferit și se află în situații juridice diferite, și anume participanții civili față de cei militari. Din această perspectivă nu se poate afirma că un participant civil se află în aceeași situație cu un participant militar, fiind evident că aceste persoane se află în situații diferite. Referitor la principiul egalității, instanța de contencios constituțional a decis în mod constant, de exemplu prin Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, că acesta nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În cazul de față, participanții civili și cei militari nu se regăsesc în situații identice, astfel că se justifică, în mod obiectiv și rezonabil, un tratament juridic diferit, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, în speță, este de necontestat faptul că cele două categorii de participanți, pe care legiuitorul nu le diferențiază, civili, respectiv militari, nu sunt identice. Pe cale de consecință, lipsa calității de militar a unuia sau unora dintre participanți constituie o justificare rațională și rezonabilă a instituirii unui tratament juridic diferit în cazul acestuia/acestora.

12. De altfel, din jurisprudența Curții Constituționale, și anume din Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 16 iulie 2007, rezultă că instanța de contencios constituțional a făcut o delimitare clară între persoanele care au calitatea de civili și cele care au calitatea de militari. De asemenea, în sensul anchetării și judecării de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care, alături de militari, sunt implicați și civili, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mászni împotriva României.

13. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) și ale art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica referitoare la caracterul imprecis și imprevizibil al legii, opinează că autorul excepției nu arată în ce ar consta deficiența normei, ce anume ar atrage lipsa ei de claritate. Or, în condițiile în care Codul penal definește, în art. 46-48, noțiunile de autor și, respectiv, de participant la comiterea unei infracțiuni, iar norma de procedură criticată utilizează aceeași terminologie, nu se poate susține că ea ar fi imprecisă sau imprevizibilă.

15. Consideră că nici cel de-al doilea argument invocat de Avocatul Poporului nu este întemeiat, deoarece situația unui civil care comite o infracțiune împreună cu un militar nu este identică cu cea a unui civil care comite aceeași infracțiune alături de un alt civil. În acest sens, invocă Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a reținut că: "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice." Având în vedere prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege, consideră că dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, care permit procurorului militar să efectueze urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care face parte față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, sunt constituționale prin raportare la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. În acest sens, face trimitere și la jurisprudența Curții Constituționale, și anume la Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, citată anterior.

16. Arată, de asemenea, că dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, fiind deci conforme cu prevederile art. 16 din Constituție. A admite argumentele autorului excepției ar însemna nu doar ca civilii să nu poată fi anchetați de către procurorul militar, dar și ca militarii - aflați într-o situație așa-zis "diferită" față de civili - să nu poată fi cercetați de către procurorul civil, iar cauzele să nu poată fi investigate decât separat. Or, investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiași dosar și după aceeași procedură nu este, de plano, o egalizare nepermisă a "tratamentului juridic". Constituie exemple, în acest sens, judecarea inculpaților minori împreună cu cei majori, după procedura aplicabilă majorilor, potrivit art. 510 din Codul de procedură penală, în condițiile în care, dacă ar fi judecați singuri, minorii ar urma o altă procedură, respectiv urmărirea penală și judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de către parchete sau instanțe superioare în grad celei căreia i-ar reveni competența după materie, atunci când în aceeași cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competență. Normele de prorogare legală a competenței unui organ judiciar au la bază rațiuni de bună administrare a justiției. Efectuarea urmăririi penale de către același parchet, cel militar, față de toți participanții este de natură să asigure continuitate, eficiență și celeritate activității de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracțiunilor comise, evitând, astfel, soluțiile contradictorii.

17. Nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu contrazice aceste susțineri. Astfel, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Maszni împotriva României, s-a reținut că judecarea unui civil de către instanțele militare din România pentru infracțiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără ca aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar să facă obiectul analizei acestei instanțe, întrucât Convenția vorbește numai de "dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege". Or, dispozițiile de lege criticate prevăd că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 din Codul de procedură penală, care stabilește că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele revine instanței civile, dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, iar dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente. Având în vedere aceste dispoziții legale, Guvernul opinează că sunt respectate și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră, prin urmare, că aspectele semnalate de către autorul excepției și necesitatea conformării cu cerințele Curții Europene a Drepturilor Omului nu privesc modul în care este reglementată desfășurarea urmăririi penale, ci numai judecata, criterii care au fost, de altfel, preluate întocmai de către legiuitor în norma care prevede sesizarea instanței civile.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19. La dosar, Asociația "21 Decembrie 1989" a depus note scrise, înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 5672 din 11 decembrie 2014 și nr. 1.544 din 16 martie 2015, prin care menționează, în esență, că Avocatul Poporului a invocat această excepție la solicitările repetate ale Asociației "21 Decembrie 1989", având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 610 din 20 iunie 2007.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Asociația "21 Decembrie 1989", susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 și 32 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 29 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: "(4) Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar.

(5) Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44."

22. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului de drept și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 56 fac parte din secțiunea a 5-a "Organele de urmărire penală și competența acestora" a capitolului II "Competența organelor judiciare" din Codul de procedură penală și reglementează competența procurorului.

24. Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dispozițiile art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală nu respectă exigențele constituționale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității acesteia, întrucât destinatarul normei poate identifica situațiile concrete în care urmărirea penală se efectuează de procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor, apelând la definițiile legale ale noțiunilor folosite de dispozițiile de lege criticate, definiții ce se regăsesc în Codul de procedură penală, în Codul penal și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

25. În ceea ce privește critica potrivit căreia persoanele vizate, și anume participanții, nu se află în situații egale, unii fiind civili, iar alții militari, Curtea reține că, din perspectiva săvârșirii unei infracțiuni, toți participanții se află în aceeași situație, respectiv ei vor fi deferiți justiției în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obișnuite. În jurisprudența sa, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Curtea constată că dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

26. Curtea reține, totodată, că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiași dosar nu constituie, de plano, o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. Codul de procedură penală prevede, de exemplu, urmărirea penală și judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de parchete, respectiv de instanțe superioare în grad celor cărora le-ar reveni competența după materie, atunci când în aceeași cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competență. Normele de prorogare a competenței unui organ judiciar, adică acelea care, în diferite situații, extind, în mod excepțional, competența unor organe judiciare - teritorială, materială sau personală - au la bază rațiuni de bună administrare a justiției, care justifică, astfel, derogarea. Instituirea art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către același parchet, cel militar, față de toți participanții, este de natură să asigure continuitate, eficiență și celeritate activității de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracțiunilor comise, evitându-se, astfel, soluțiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competența de urmărire ar fi împărțită între un parchet militar și unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiție într-un termen rezonabil și în mod echitabil.

27. În ceea ce privește considerentele Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, precitată, Curtea reține că acestea nu au relevanță în analizarea prezentei excepții de neconstituționalitate, întrucât, prin decizia menționată, Curtea a constatat neconstituționalitatea unor norme tranzitorii de competență în materie procesual penală, ținând cont de faptul că se instituiseră două reglementări diferite care se aplicau aceleiași situații juridice, după cum cauza se afla sau nu în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele, respectiv la instanțele militare, la data intrării în vigoare a modificării Codului de procedură penală anterior în sensul trecerii în competența instanțelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari și care comiseseră infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari. Astfel, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, pronunțată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi și a constatat că aceste dispoziții contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât reglementează diferit competența de urmărire penală și de judecată a unor persoane având același statut și aflate în aceeași situație juridică, dată de acuzația de a fi săvârșit o faptă penală. Mai precis, dispozițiile de lege constatate ca fiind neconstituționale, prin decizia mai sus menționată, erau discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea lor de către instanțele militare, ci din cauza faptului că legiuitorul menținuse în mod nejustificat competența parchetelor militare și, respectiv, a instanțelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data trecerii în competența instanțelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari și care comiseseră infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari.

28. Prin urmare, în situația analizată prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 erau aplicabile concomitent două norme de competență diferite, situație care nu se regăsește în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 56 alin. (5) din noul Cod de procedură penală stabilesc că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 din același Cod. Acest din urmă text de lege prevede că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței civile - dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară -, iar dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente. Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cauzele de competența parchetelor militare și a secțiilor militare ale parchetelor, aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi, trec în competența acestora.

29. În fine, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva României, hotărâre invocată de autorul excepției de neconstituționalitate în susținerea acesteia, Curtea de la Strasbourg a statuat, la paragrafele 53-60, că judecarea unui civil de către instanțele militare din România pentru infracțiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciind că "îndoielile nutrite de reclamant în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv" (paragraful 59). Așadar, aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenție consacră "dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei [...], de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege". Prin urmare, hotărârea mai sus menționată a instanței de contencios al drepturilor omului nu este relevantă în analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, deoarece se referă la problema instanțelor militare, ceea ce nu este cazul dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, aspectele referitoare la judecată fiind preluate de către legiuitor în dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală cu privire la competența instanței civile.