Decizia CCR nr. 123 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 8 alin. 1 şi 2, precum şi ale art. 15 alin. (3) din OUG nr. 51/2008 - ajutorul public judiciar în materie civilă

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și art. 2 din Legea nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Vera Neamțu în Dosarul nr. 33.908/215/2013 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1D/2014.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 33.908/215/2013, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și art. 2 din Legea nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Vera Neamțu cu ocazia soluționării unei cereri privind acordarea ajutorului public judiciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt contrare art. 24 din Constituție, deoarece înfrâng principiul potrivit căruia "soluția pronunțată de o instanță poate fi atacată la o instanță superioară“, întrucât stabilește competența de soluționare a unei căi de atac în sarcina aceleiași instanțe care a pronunțat-o, iar faptul că se schimbă completul nu este de natură a satisface cerințele constituționale ale art. 21. De asemenea, consideră că prevederile art. 2 din Legea nr. 251/2011 sunt contrare dispozițiilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, deoarece scăderea pragului de venituri la care se acordă reduceri la plata taxelor judiciare vine în contradicție cu realitatea economiei românești și a veniturilor populației.

Judecătoria Craiova - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt constituționale, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 251/2011, față de art. 56 alin. (2) din Constituție, arată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece stabilirea unor condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului public judiciar, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului. De altfel, cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituției, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, precum și prevederile art. 2 din Legea nr. 251/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011.

Curtea observă că, în realitate, se are în vedere articolul unic pct. 2 din Legea nr. 251/2011 care modifică art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Așa fiind, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2), precum și ale art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 8 alin. (1) și (2): "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.“;

- Art. 15 alin. (3): "Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 referitoare la faptul că soluționarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, precum și a cererii de reexaminare se realizează de aceeași instanță de judecată, Curtea observă că aceasta nu este de natură să aducă atingere drepturilor prevăzute la art. 21 și art. 24 din Constituție. Prezumția de imparțialitate și independență a judecătorilor nu poate fi înlăturată prin faptul că aceștia își desfășoară activitatea la aceeași instanță ca și colegii lor care au soluționat cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Pe de altă parte, soluționarea cererii de reexaminare se face pe baza unor criterii obiective și presupune verificarea anumitor înscrisuri din care să rezulte starea materială a solicitantului și a familiei sale. În acest sens este și jurisprudența instanței de contencios constituțional, spre exemplu Decizia nr. 419 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012, și Decizia nr. 1.077 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 4 februarie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

II. Referitor la susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate privind încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale prin aceea că legiuitorul a modificat condițiile privind acordarea ajutorului public judiciar, Curtea observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, "Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție“. De altfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 a fost adoptată pentru îmbunătățirea accesului la justiție și pentru a se acorda sprijin din partea statului persoanelor care sunt parte într-un litigiu și se află într-o dificultate materială. Pe de altă parte, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 nu instituie taxe sau impozite, astfel că dispozițiile constituționale privind așezarea justă a sarcinilor fiscale [art. 56 alin. (2)] nu au incidență.