Decizia CCR nr. 897 din 25.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 71/2009 - plata unor sume prev.e în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Ion Postolache în Dosarul nr. 1.141/121/2012 al Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.150D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.141/121/2012, Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar.

Excepția a fost ridicată de Ion Postolache cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ prin care a solicitat recunoașterea dreptului la plata drepturilor salariale datorate și stabilite de instanța de judecată și plata de despăgubiri pentru întârziere, calculate în funcție de dobânda legală, de la data scadenței plății până la data plății efective.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că amânarea plății drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar recunoscute prin hotărâri judecătorești și devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, dar și a dobânzilor aferente acestora de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești și până la plata efectivă, încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care privesc protecția proprietății.

Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate contravin art. 15 alin. (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 41 alin. (2) și art. 47 alin. (1) din Constituție. De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. În acest sens, arată că prin amânarea la plată a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești se încalcă dreptul la un proces echitabil prin neexecutarea sau întârzierea executării unor hotărâri judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile actului normativ criticat sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011.

Dispozițiile de lege criticate au, în prezent, următoarea redactare:

Art. 1 alin. (1) și (2): "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.“

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare art. 44 din Constituție, precum și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al analizei de constituționalitate prin raportare la dispozițiile Legii fundamentale și prevederile internaționale referitoare la proprietatea privată. Astfel, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 înainte de promulgarea acesteia, reținând, între altele, conformitatea dispozițiilor referitoare la reeșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, cu dispozițiile constituționale și internaționale care consacră și garantează dreptul de proprietate privată.

În acest sens, Curtea a arătat că reglementarea criticată nu consacră o privare de proprietate, ci mai degrabă o ingerință în dreptul persoanelor fizice la respectarea bunurilor lor, care respectă însă cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție.

Astfel, Curtea a statuat că "ingerința se impune în vederea restructurării și echilibrării cheltuielilor bugetare, precum și pentru respectarea prevederilor art. 126 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C83 din 30 martie 2010, coroborate cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Tratat privind procedura aplicabilă deficitelor excesive. Acest lucru înseamnă menținerea unui raport între deficitul public prevăzut sau realizat și produsul intern brut la prețurile pieței de 3%.“

De asemenea, Curtea a constatat că "situația de criză financiară mondială afectează, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Executarea necontrolată a peste 27.700 hotărâri judecătorești executorii existente la data de 31 decembrie 2010 ce privesc numai creanțe salarialeîn valoare de peste 8.028.252 milioane lei ar duce la crearea unui dezechilibru bugetar din moment ce suma totală menționată reprezintă 1,4% din produsul intern brut estimat pe anul 2012 și 19,5% din plafonul nominal al cheltuielilor de personal aferente bugetului pe anul 2012. Astfel ar fi afectate stabilitatea economică a statului și, implicit, securitatea națională; în acest context intervine și obligația statului ca, în temeiul art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, să asigure «protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară».“ De altfel, Parlamentul trebuie să păstreze controlul asupra deciziilor fundamentale în domeniul politicii bugetare și are o marjă de apreciere în acest domeniu, trebuind să asigure sustenabilitatea bugetului și performanța economică a statului. Curtea Constituțională trebuie să respecte această marjă de apreciere, controlul său limitându-se la încălcările evidente ale textelor constituționale (a se vedea în acest sens și Hotărârea Tribunalului Constituțional Federal german 2 BvR 987/10 din 7 septembrie 2011 privind soluționarea plângerilor de neconstituționalitate formulate împotriva pachetului de măsuri privind ajutorul financiar acordat Greciei și fondul de salvare a monedei euro).

Cele de mai sus demonstrează cu prisosință faptul că măsura criticată este necesară într-o societate democratică.“

În privința proporționalității măsurii, Curtea a reținut că "atingerea adusă bunurilor persoanelor care beneficiază de hotărâri judecătorești de natura celor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat în condiții de criză economică și financiară accentuată. Prin urmare, situația invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătorești izolate, gradul mare de abatere de la obișnuit în cazul de față fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligență a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate. Astfel, cum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67, sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).

În consecință, măsura eșalonării executării hotărârilor judecătorești păstrează un astfel de echilibru, Guvernul arătând că valoarea unor astfel de titluri executorii până la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de euro), iar numărul acestora era peste 27.700 la nivelul întregii țări.

Reiese astfel că suportarea acestei sarcini nu incumbă numai anumitor persoane sau unui anumit grup defavorizat care să suporte în final o sarcină excesivă și disproporționată pentru echilibrarea situației economice a statului (neaflându-ne deci în situația reclamantului din Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2004), ci vizează totalitatea angajaților din mediul public care până la data de 31 decembrie 2010 au obținut hotărâri judecătorești ce vizează drepturi salariale.“

În fine, Curtea a reținut că măsura este aplicată nediscriminatoriu, respectiv tuturor angajaților din sfera publică în favoarea cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești prin care au fost acordate drepturi salariale.

Concluzia reținută a fost aceea că "statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, «nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate» (a se vedea Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitată). Rezultă că prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.“

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Cât privește susținerea autorului excepției, potrivit căreia prevederile de lege criticate l-ar lipsi de dobânda pe care ar putea să o obțină în situația în care ar intra în posesia sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, Curtea constată că dreptul la dobândă nu reprezintă, în situația sa, un drept concret la care titularul drepturilor salariale este îndreptățit în temeiul unei dispoziții legale sau prin interpretarea dată legii de către instanță printr-o hotărâre judecătorească. Or, Curtea reține că, prin Decizia din 17 mai 1996, pronunțată în Cauza Lupuleț contra României, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu presupune și dreptul de a deveni proprietarul unui bun. Acest articol se aplică numai cu privire la bunurile "actuale“ ale reclamantului, iar acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui.