Decizia CCR nr. 922 din 1.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II art. 18 din OUG nr. 80/2010 pt. completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 - reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pt....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepție ridicată de Gheorghe Burada în Dosarul nr. 383/30/2012 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.240D/2012.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției de neconstituționalitate, domnul Gheorghe Burada, asistat de domnul Sorin Ovidiu Drăgan, avocat în Baroul București. Se constată lipsa celeilalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.241 D-1.2430/2012 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale, excepție ridicată de Neluțu Mihai Săndulescu, Iosif Iuliu Olar și Vasile Ioan Indru în dosarele nr. 390/30/2012, nr. 393/30/2012 și nr. 925/30/2012 ale Tribunalului Timiș - Secția I civilă.

La apelul nominal se prezintă pentru părțile Neluțu Mihai Săndulescu și Iosif luliu Olar domnul Sorin Ovidiu Drăgan, avocat în Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere identitatea de obiect al excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.241 D-1.243D/2012 la Dosarul nr. 1.240D/2012.

Atât reprezentantul părților prezente, cât și cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.241 D-1.243D/2012 la Dosarul nr. 1.240D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părților prezente, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că prin dispozițiile legale criticate se încalcă art. 16 și art. 53 din Constituție. Luptătorii vizați de ipoteza normei juridice au desfășurat o activitate de rezistență împotriva regimului comunist. De aceea, trebuie să existe o anumită echitate în acordarea drepturilor lor. Ideea care a stat la baza legislației referitoare la luptătorii din decembrie 1989 a fost recunoștința, gratitudinea față de sacrificiul lor. Numai datorită acestor luptători există astăzi instituțiile democratice.

Mai arată că măsura instituită de legiuitor este discriminatorie și disproporționată față de scopul urmărit. Trebuie să se țină cont de faptul că aceste persoane au angajat anumite cheltuieli și credite în baza speranței legitime că vor primi, în continuare, aceste indemnizații.

Faptul că ele nu au mai fost acordate a dus la scăderea nivelului de trai, fapt contrar dispozițiilor constituționale și chiar jurisprudenței Curții constituționale, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să facă economii la bugetul de stat, ar fi putut să reducă, proporțional, indemnizațiile pentru toate categoriile de revoluționari și nu doar pentru unii dintre ei.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, precum și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului Felicia Mihăeș și Adrian Gavril Senteș împotriva României din 6 decembrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 10 și 31 mai 2012, pronunțate în dosarele nr. 383/30/2012, nr. 390/30/2012, nr. 393/30/2012 și nr. 925/30/2012, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Excepția a fost invocată de Gheorghe Burada, Neluțu Mihai Săndulescu, Iosif Iuliu Olar și Vasile Ioan Indru în dosare având ca obiect soluționarea unor cereri cu privire la acordarea unor drepturi bănești prevăzute de legislația României cu privire la revoluționari.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale. Indemnizația prevăzută la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 are semnificația acordării unui drept de creanță, fiind, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât prevederea legală este în vigoare, nu este suspendată aplicarea ei și nu este abrogată. Sigur că legiuitorul este în drept să acorde, să modifice sau să înceteze, prin lege, acordarea acestor indemnizații ce apar ca drepturi câștigate, dar numai dacă se impune, pentru situații strict și limitativ determinate, și numai dacă măsura restrângerii este proporțională cu situația care a determinat-o și eficientă în atare situație, dacă este aplicată în mod nediscriminatoriu și fără să aducă atingere existenței dreptului sau libertății. Or, în lipsa unor date cifrice precise care să permită concluzia că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile atrase de acordarea în continuare a indemnizației, se poate trage concluzia că Guvernul român nu a făcut dovada criteriului privind existența unor perturbări grave.

Diferențierea de tratament juridic între luptătorii remarcați prin fapte deosebite și luptătorii răniți sau reținuți este nejustificată și nerezonabilă fiind contrară art. 16 din Constituție, problema nepunându-se în termenii legitimității acordării acestei indemnizații categoriei luptătorilor răniți și reținuți, ci a legitimității constituționale a acordării acestei indemnizații numai acestei categorii de revoluționari (Luptători remarcați prin Merite Deosebite). Chiar dacă s-ar considera că aceste indemnizații nu ar reprezenta un drept fundamental și că nu ar putea fi reținută încălcarea art. 41 din Constituție, nu se poate contesta, totuși, faptul că această dispoziție legală încalcă egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 41 alin. (2) privind protecția socială, întrucât este obligatorie instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Diferențierea operată, și anume în funcție de apartenența la categoria luptătorilor remarcați, nu este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul diferențiat aplicat comparativ cu categoria luptătorilor răniți sau deținuți.

Tribunalul Timiș - Secția I civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, invocând Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 a Curții Constituționale, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2/3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. II.art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: "În anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [_]

Art. 18. - În anul 2012, indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și

completările ulterioare, nu se acordă.“

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 alin. (1) și (2), art. 45 privind libertatea economică, art. 47 privind nivelul de trai și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate și dispozițiile art. 14 privind dreptul la nediscriminare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional la aceeași Convenție, art. 7 și art. 17 alin. (2) privind dreptul oricărei persoane de a nu fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa, ca și dreptul la egalitate în fața legii din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea a constatat că acordarea diferitelor beneficii prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, se face în funcție de titlul deținut potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuția persoanelor implicate în acest eveniment, făcându-se următoarea clasificare: "a) Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta; b) Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989:

1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniți în luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta;

2. Luptător Reținut - atribuit celor care au fost reținuți de forțele de represiune ca urmare a participării la acțiunile pentru victoria Revoluției;

3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat și au condus grupuri sau mulțimi de oameni, au construit și au menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar și le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localitățile unde au luptat pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, precum și celor care au avut acțiuni dovedite împotriva regimului și însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;

c) Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.“

În lumina acestor prevederi de lege reiese că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare și contribuție diferit, precum și consecințe diferite suportate de participanții la Revoluția română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situație obiectiv diferită față de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.

Persoanele vizate de art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obținut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor.

Or, așa cum deja s-a arătat, aceste categorii de persoane se află într-o situație obiectiv diferită față de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificația încălcării principiului egalității în drepturi a cetățenilor.

Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existența unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 și beneficiarii unor indemnizații în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite.

Curtea a mai reținut că "stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății, gradul de cultură și civilizație la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieții. În concluzie, aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la acești factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil“.

Or, în lumina acestor considerente, Curtea apreciază că dispozițiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente, în funcție de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.

De asemenea, referitor la criticile de neconstituționalitate vizând încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că legiuitorul este chemat să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiție principală pentru un trai decent, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecția sănătății și altele asemenea, dar și prin drepturi care nu au o consacrare constituțională și care tind către același obiectiv. În același spirit, Constituția consacrând, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, iar prin art. 41 alin. (2) și art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaților, respectiv al cetățenilor și la alte măsuri de protecție socială și de asistență socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege.

Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.