Decizia CCR nr. 917 din 1.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3731alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din C. pr. civ., precum şi ale art. 120 din OUG nr. 99/2006 - instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹alin. 2, alin. 4 pct. 3 și alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Loredana Mihaela Simedre în Dosarul nr. 17.583/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.137D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus unele precizări prin care se arată că în momentul în care a fost încuviințată executarea silită, creanța nu era certă, lichidă și exigibilă, urmând să sesizeze din nou Curtea atunci când aceste condiții vor fi îndeplinite.

Curtea constată că se solicită, astfel, renunțarea la judecata cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită continuarea judecării prezentei cauze, având în vedere dispozițiile art. 55 din Legea nr. 47/1992.

Curtea constată că nu poate fi primită cererea de renunțare formulată, având în vedere dispozițiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității, nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (_)“.

Excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuție abaterea unor reglementări legale de la dispozițiile Constituției, iar soluția asupra excepției este de interes general. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate nu rămâne la dispoziția părții care a invocat-o și nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunțării exprese la soluționarea acesteia de către partea care a ridicat-o.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând deciziile Curții Constituționale nr. 384 din 26 aprilie 2012 și nr. 1.290 din 4 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 17.583/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹alin. 2, alin. 4 pct. 3 și alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Excepția a fost invocată de Mihaela Loredana Simedre într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri privind anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, precum și a unor acte de executare deja efectuate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât încheierea prin care se încuviințează executarea silită se dă fără citarea părților, astfel încât debitorul nu are posibilitatea de a se apăra împotriva acestei cereri a creditorului.

De asemenea, dispozițiile legale criticate permit judecătorului să admită cererea de încuviințare a executării silite, chiar dacă nu este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă. Mai mult, aceste dispoziții afectează grav echilibrul procesual dintre părți, golind astfel de conținut normele imperative prevăzute de Constituție, îngreunând în mod sistematic soluționarea legală și într-un termen rezonabil a cauzelor, întrucât posibilitatea debitorului de a se apăra atât pe fond, cât și în recurs, ar degreva instanțele de judecată de o multitudine de contestații la executare, bazate tocmai pe faptul că acele creanțe care sunt supuse executării silite nu au caracter cert, lichid și exigibil.

În ceea ce privește dispozițiile legale din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, autoarea excepției de neconstituționalitate arată că prin prevederea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit se încalcă dreptul de proprietate privată al persoanei, precum și principiul egalității cetățenilor în fața legii și cel al protecției consumatorilor.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și

Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile dispozițiilor art. 373¹alin. 2, alin. 4 pct. 3 și alin. 5 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, prevederi care au următorul conținut:

-Art. 373¹alin. 2 din Codul de procedură civilă:"Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.“;

-Art. 373¹alin. 4 pct. 3: "Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: [_] 3. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.“;

- Art. 373¹alin. 5: "Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.“;

- Art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.“

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (2) referitor la liberul acces la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate, art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, precum și în art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora.

Astfel, Curtea reține următoarele:

1. În ceea ce privește dispozițiile art. 373¹alin. 2, alin. 4 pct. 3 și alin. 5 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 384 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 14 iunie 2012, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil.

Or, Curtea a reținut că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanța de executare competentă verifică doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373¹din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Prevederile art. 373¹din codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate și aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziții procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviințării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestație la executare, în condițiile art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, unde își poate formula toate apărările pe care înțelege să se sprijine, astfel încât și din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat.

2. Cu privire la susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate, potrivit căreia textul de lege criticat este incorect formulat și lasă loc la interpretări, astfel încât este posibilă încuviințarea executării silite cu privire la o creanță care nu este certă, astfel cum este și în speța de față, Curtea observă că acestea sunt probleme ce țin de interpretarea și aplicarea legii, care nu intră în competența Curții Constituționale. Este atributul exclusiv al instanței de judecată să stabilească dacă, în cauza dedusă judecății, încuviințarea executării silite s-a făcut cu respectarea condițiilor cerute de lege, respectiv dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

3. Referitor la critica dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătorești și al altor înscrisuri care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Așa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale. Curtea a mai constatat că, în materia la care se referă excepția de neconstituționalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituție de credit care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă ca fiind titluri executorii a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanțe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părților. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor astfel de contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voință al părților cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părțile și le însușesc în mod liber și se obligă să le respecte.

În considerentele aceleiași decizii s-a reținut că, în măsura în care contractul de credit sau contractul de garanție reală ori personală este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, acesta poate face obiectul unei contestații la executare, asigurându-se astfel accesul la o instanță de judecată. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind faptul că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părțile raportului juridic, întrucât nu se poate reține o similitudine între situația juridică a debitorilor și cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferențiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiții expres și limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.