Decizia CCR nr. 159 din 20.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 121 alin. 2 din Legea nr. 67/2004 pt. alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi ale art. 322 pct. 10 din C. pr. civ. din 1865

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, și ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.976/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului nr. 460D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul Radu Protopopescu, avocat membru al Baroului București, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, precizează, în esență, că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 a fost conceput ca un instrument de garantare a efectelor deciziilor Curții Constituționale. Dar legiuitorul a circumstanțiat prea strict exercițiul căii de atac a revizuirii întemeiate pe cazul reglementat în textul de lege menționat. Susține că orice dispoziție care suprimă posibilitatea revizuirii este neconstituțională întrucât permite supraviețuirea unei hotărâri afectate de neconstituționalitate. Precizează că sintagma "în acea cauză“ se interpretează de instanțe în sensul că excepția trebuie ridicată în acea etapă procesuală în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. De asemenea, susține că revizuirea s-ar putea promova numai împotriva acelor hotărâri care evocă fondul, celelalte rămânând intangibile, ceea ce este neconstituțional, întrucât dispoziția legală declarată de Curtea Constituțională contrară Legii fundamentale poate fi și o normă de procedură, situație în care este evident că nu se evocă fondul, dar hotărârea judecătorească este, totuși, pronunțată în baza unui text de lege neconstituțional. Așadar, art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 este neconstituțional în măsura în care nu permite revizuirea hotărârilor care nu evocă fondul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale prin care s-a arătat că este opțiunea legiuitorului limitarea, în materie electorală, a exercitării căilor de atac. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 apreciază că ar trebui pronunțată o decizie prin care Curtea Constituțională să constate că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că excepția de neconstituționalitate trebuie ridicată în acea etapă procesuală în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.976/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată, și ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Marinică Cazacu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea cererii de revizuire a unei decizii prin care a fost admis recursul introdus de Uniunea Social Liberală Ialomița și au fost respinse candidaturile acestuia depuse pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean Ialomița și de consilier în Consiliul Județean Ialomița.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituționale în măsura în care sintagma "excepția invocată în acea cauză“ este interpretată în sensul că nu este admisibilă revizuirea fondată pe acest motiv în situația în care excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o etapă procesuală ulterioară celei în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită și în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-a făcut aplicarea unor dispoziții constatate ca neconstituționale de Curtea Constituțională.

Precizează că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 instituie în mod neechivoc o garanție procedurală a respectării supremației Constituției și a obligativității erga omnes a deciziilor Curții Constituționale. Arată că, dată fiind utilizarea inconsecventă de către legiuitor a noțiunii de "cauză“ - în unele situații cu sensul larg de litigiu, proces, speță dedusă judecății, cu toate etapele procesuale ale acesteia, iar în alte situații cu un înțeles limitat, mai apropiat celui restrâns de etapă procesuală -, textul de lege menționat este susceptibil de interpretarea restrictivă potrivit căreia reformarea hotărârii judecătorești pronunțate în baza unei dispoziții declarate neconstituționale nu ar fi admisibilă decât în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată strict în "cauza“ - înțeleasă în sensul de etapă procesuală - în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Susține că, în măsura în care s-ar interpreta astfel, ar însemna ca dispoziția de lege neconstituțională să continue să producă efecte prin absența căii de retractare și, implicit, prin menținerea hotărârii judecătorești motivate prin respectiva dispoziție, ceea ce ar echivala cu lipsirea de substanță a principiilor supremației Constituției și obligativității deciziilor Curții Constituționale. În opinia sa, existența unei reglementări procedurale care să permită reformarea oricăror hotărâri judecătorești pronunțate în baza unor prevederi de lege ce contravin Constituției, indiferent de faza procesuală a litigiului în care au fost pronunțate respectivele hotărâri și, de asemenea, indiferent de etapa procesuală în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, excepție cu caracter absolut, care poate fi invocată în orice fază a litigiului, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constituie un imperativ al statului de drept și o garanție a respectării efective a Legii fundamentale. Lipsa accesului la o cale de atac de reformare ar echivala cu negarea forței juridice pe care o au deciziile Curții Constituționale și ar priva justițiabilul de efectele obligatorii ale acestor decizii.

În măsura în care revizuirea reglementată de art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 ar avea domeniul de aplicare limitat la acele decizii care evocă fondul, s-ar putea ajunge la refuzul punerii în aplicare a deciziilor Curții Constituționale, chiar pe calea unor abuzuri procedurale, ca, de pildă, respingerea, în baza unor excepții de procedură, fără a se intra în examinarea fondului, a căilor de atac extraordinare ce tind la reformarea hotărârii afectate de viciul de neconstituționalitate.

Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că textele de lege criticate nu încalcă prevederile Legii fundamentale. Arată că revizuirea hotărârilor judecătorești întemeiată pe art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 nu este reglementată de Constituție în materia efectului deciziilor Curții Constituționale, precizând că din jurisprudența instanței de contencios constituțional (deciziile nr. 223 și nr. 224 din 13 martie 2012) rezultă că, după publicarea deciziilor pronunțate de aceasta, singura interpretare posibilă a dispozițiilor legale este cea dată prin deciziile Curții Constituționale. Precizează că art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 pretinde părților să își exercite drepturile procesuale puse la dispoziție de lege în invocarea excepției de neconstituționalitate în cauza aflată în curs de judecată la prima instanță, instanța de apel sau, după caz, la o instanță de recurs, în acest ultim caz, revizuirea fiind admisibilă atunci când instanța de recurs, până la care revizuentul putea invoca excepția de neconstituționalitate, evocă fondul. Așadar, neinvocarea excepției atrage caracterul irevocabil al hotărârii judecătorești dată cu acest caracter într-o cauză în care excepția nu a fost invocată, deciziile Curții Constituționale nedeterminând desființarea tuturor hotărârilor judecătorești care s-au pronunțat în aplicarea unui text legal declarat ulterior neconstituțional, ci numai a acelora în ale căror cauze s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Consideră că nici prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 și nici cele ale art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 nu contravin accesului la justiție, procesului echitabil, supremației Constituției sau forței obligatorii a deciziilor Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate deciziile nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010 și nr. 102 din 28 februarie 2013. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 sunt constituționale, iar considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile legale care exclud posibilitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele judecătorești în condițiile Legii nr. 67/2004 nu încalcă prevederile constituționale invocate. Astfel, soluționarea întâmpinărilor, contestațiilor sau a altor cereri cu respectarea procedurii stabilite de lege pentru ordonanța președințială, precum și excluderea căilor de atac în materie electorală sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 21 și ale art. 126 alin. (2) din Constituție. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații diferite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, iar accesul liber la justiție nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție și nici posibilitatea exercitării căilor de atac - inclusiv a celor extraordinare - de către toate părțile din proces. În plus, în exercitarea rolului său de garant al supremației Legii fundamentale, instanța de contencios constituțional este competentă ca, atunci când o prevedere legală supusă controlului său este susceptibilă de mai multe variante de interpretare dintre care unele sunt neconforme cu dispozițiile Constituției, să identifice acea modalitate de interpretare care corespunde normelor și principiilor fundamentale, urmând ca prevederea legală examinată să fie aplicată numai în acea interpretare constatată de Curte ca fiind constituțională, orice altă variantă fiind exclusă. Aceasta presupune că, după publicarea deciziilor, singura interpretare posibilă a dispozițiilor legale este cea dată prin deciziile Curții Constituționale. Dar acestea determină desființarea hotărârilor judecătorești doar în acele cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Precizează că, în sensul constituționalității prevederilor legale criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 102 din 28 februarie 2013 și nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, astfel cum au fost modificate prin art. 48 pct. 5 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Împotriva hotărârilor definitive, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi, nu există cale de atac“.

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, introdus prin art. II pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, care au următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (_) 10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.“

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 1 alin. (3) care enumera caracteristicile statului de drept, art. 1 alin. (5) care instituie obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 142 alin. (1) potrivit căruia Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și art. 147 alin. (4) care statuează că, de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au efect numai pentru viitor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea pronunțându-se prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acel prilej, instanța de contencios constituțional a reținut că, în materie electorală, legiuitorul a stabilit o procedură specială de soluționare a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror altor cereri prevăzute de lege, desfășurată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanța președințială. Obiectul reglementării - valorificarea drepturilor electorale - a impus adoptarea unei proceduri de judecată prin care să fie soluționate cu celeritate toate cererile adresate instanței. Curtea a apreciat că, sub acest aspect, apare ca firească opțiunea legiuitorului de a limita exercitarea căilor de atac doar la cele ordinare, finalitatea fiind aceea de a evita situația unei prelungiri a procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive și irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac.

Curtea a observat că, în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de respectarea unei anumite proceduri, intenția sa nu a fost de a restrânge accesul liber la justiție, ci, exclusiv, de a instaura un climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Așa fiind, procedura instituită prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, întrucât, în absența ei, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfășurarea procedurilor electorale aflate în curs și ar genera o stare de incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor.

Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum și art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

De asemenea, așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013, în materie electorală, revizuirea nu își găsește rațiunea, întrucât este vorba de evenimente temporare și ireversibile, așa cum sunt alegerile locale, astfel că prin introducerea căii revizuirii nu s-ar mai atinge nicio finalitate, nu s-ar mai putea oferi nicio satisfacție revizuentului, chiar în ipoteza revizuirii hotărârii contestate. Așadar, din cauza imposibilității fizice de restabilire a situației anterioare, legiuitorul a apreciat că nu este necesar să mai reglementeze posibilitatea introducerii de căi de atac în cazul contenciosului electoral.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că prevederile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 nu contravin dispozițiilor constituționale care consacră dreptul de acces liber la justiție și nici celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

Întrucât în cauza de față nu au fost invocate elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudențe, cele statuate de Curtea Constituțională își mențin valabilitatea și în cauza de față.

II. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea observă că, în motivarea acesteia, se susține, în principal, că reformarea hotărârii judecătorești pronunțate în baza unei dispoziții declarate neconstituționale nu ar fi admisibilă decât în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată strict în "cauza“ - înțeleasă în sensul de etapă procesuală - în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Curtea reține că, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că la originea procesului în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate s-a aflat contestația formulată de Uniunea Social Liberală Ialomița împotriva admiterii candidaturii autorului excepției la alegerile locale din anul 2012 pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean Ialomița și de consilier în Consiliul Județean Ialomița, tribunalul Ialomița, învestit cu soluționarea acesteia, a respins contestația. Împotriva sentinței pronunțate de tribunal, Uniunea Social Liberală Ialomița a introdus recurs, care a fost admis de Curtea de Apel București, sentința Tribunalului Ialomița fiind casată. Domnul Marinică Cazacu a formulat contestație în anularea deciziei Curții de Apel București. În cursul judecării contestației în anulare, acesta a ridicat excepția de neconstituționalitate prevederilor art. 118 și ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004. Prin Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, potrivit cărora "Prefecții și subprefecții nu pot candida și nu pot participa la acțiunile din campania electorală, sub sancțiunea demiterii din funcție, decât în situația în care demisionează cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor“, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 50 de zile curge de la data înregistrării demisiei.

Înainte de a se pronunța Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, Curtea de Apel București a respins contestația în anulare. După pronunțarea deciziei Curții Constituționale, autorul a formulat cerere de revizuire a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel în recurs. În timpul judecării acesteia, autorul a ridicat excepția ce formează obiectul cauzei de față. Între timp, instanța i-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, în baza prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 care stabilesc că "Împotriva hotărârilor definitive, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi, nu există cale de atac“.

Curtea Constituțională reține că autorul excepției susține, în principal, că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 ar fi neconstituționale întrucât reformarea hotărârii judecătorești pronunțate în baza unei dispoziții declarate neconstituționale nu ar fi admisibilă decât în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată strict în "cauza“ - înțeleasă în sensul de etapă procesuală - în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Din contextul procesual descris mai sus rezultă că aceasta este o chestiune de interpretare și aplicare la speță a legii, care ține de competența exclusivă a instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului. Faptul că diverse instanțe dau dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă interpretări diferite nu poate fi cenzurat de Curtea Constituțională prin intermediul controlului de constituționalitate, ci poate fi remediat, eventual, de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea unui recurs în interesul legii.