Decizia CCR nr. 718 din 9.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 718

din 9 decembrie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.385/100/2013 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 698D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile Doina Speranța Angelescu și Casa Județeană de Pensii Maramureș, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 2 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.385/100/2013, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

5. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată cu prilejul soluționării contestației formulate de Doina Angelescu împotriva deciziei de pensionare emise de Casa Județeană de Pensii Maramureș.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă susține că dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care au ca efect înlăturarea persoanelor cu handicap care s-au pensionat în temeiul unor legi speciale de la beneficiul majorării punctajului de pensie potrivit art. 169 alin. (1) din aceeași lege, sunt contrare art. 16 și art. 50 din Constituție. În acest sens arată, în esență, că o persoană care a lucrat în grupele superioare de muncă și a avut handicap a cumulat o vechime în muncă și un punctaj total mai mici decât cele realizate de o persoană care a lucrat în aceleași condiții, dar nu a avut handicap. Această situație este cauzată de prevederile diferite sub aspectul condițiilor de pensionare existente în Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate față de cele ale Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială. Astfel, susține că "o femeie fără handicap trebuia, pentru a se pensiona sub auspiciile Legii nr. 3/1977, să aibă o vechime în muncă de cel puțin 25 de ani și o vârstă de 57 de ani, astfel încât, în general, femeile fără handicap au cumulat perioade de activitate mult mai mari decât cele cu handicap, chiar peste 30 de ani în activitate. Or, anii mai mulți de activitate semnifică un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate mai mare, fiecare perioadă de activitate semnificând o sumă în plus de puncte de adăugat la punctajul total realizat, astfel încât deîmpărțitul, în cazul femeilor fără handicap, este mai mare cu mult decât în cazul celor cu handicap, care nu au cumulat o perioadă de activitate atât de mare."

7. Totodată, arată că persoanelor cu handicap care au lucrat în grupe superioare de muncă nu li s-a acordat un beneficiu în temeiul activității în grupele de muncă, ci au fost pensionate mai devreme și cu un stagiu complet de cotizare mai mic doar datorită handicapului. Reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele cu handicap nu reprezintă în mod necesar un privilegiu, întrucât acesta are ca rațiune tocmai efortul sporit pe care aceste persoane îl depun pentru a munci și nu trebuie să înlăture beneficiile legale acordate persoanelor fără handicap pentru condiții mai grele de muncă. De altfel, astfel se creează o discriminare între persoanele cu handicap, întrucât cele care au lucrat în condiții de muncă mai grele nu sunt cu nimic diferențiate de cele care au lucrat în condiții de muncă normale. Totodată, sunt încălcate și dispozițiile constituționale referitoare la protecția persoanelor cu handicap.

8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului. Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale. În acest sens amintește cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2014.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora "Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. "

13. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă consideră că aceste dispoziții de lege contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 50 referitor la protecția persoanelor cu handicap.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 274 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, și Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 26 februarie 2014, Curtea a arătat că Legea nr. 263/2010 reglementează prin textul art. 169 alin. (1) faptul că pensionarii sistemului unitar de pensii publice ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă și, respectiv, cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. Potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010, categoriile de persoane care nu beneficiază de majorarea punctajului de pensie sunt, în esență, acelea care, în temeiul unor reglementări ce derogau de la condițiile de pensionare general aplicabile în sistemul public de pensii, au beneficiat de o vechime în muncă, respectiv de un stagiu de cotizare reduse.

15. În deciziile mai sus amintite, Curtea a reținut că autorilor excepției de neconstituționalitate li s-au stabilit drepturile la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizii emise în baza unui act normativ cu caracter special și prin urmare a constatat că autorii excepției de neconstituționalitate nu puteau beneficia de majorarea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

16. În prezenta cauză, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă consideră ca necesară punerea în discuție a unor aspecte care ar putea determina schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale. Astfel, arată că înlăturarea unor persoane care au lucrat în grupele I sau a II-a de muncă de la beneficiul majorării punctajului de pensie este justificată în măsura în care au beneficiat de stagii de cotizare reduse, stabilite prin legi speciale, dar în această categorie nu pot intra și persoanele care au lucrat în grupele superioare de muncă, dar au beneficiat de reducerea stagiilor și a vârstei de pensionare pentru că au avut handicap, potrivit Legii nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 iunie 1992. În acest sens arată că aceste din urmă persoane nu au avut cum să cumuleze un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate tot atât de mare ca o persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, dar nu a avut handicap. De asemenea consideră că se creează o discriminare între persoanele cu handicap, întrucât cele care au lucrat în condiții mai grele de muncă nu sunt cu nimic diferențiate de cele care au lucrat în condiții de muncă normale.

17. Analizând aceste aspecte, Curtea reține că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 57/1992 au reglementat condițiile de pensionare a persoanelor cu handicap în mod distinct față de reglementarea-cadru reprezentată la acel moment de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, publicată în Buletinul Oficial, nr. 82 din 6 august 1977, reprezentând o reglementare cu caracter special. Alineatul (1) din acest text de lege prevedea că

"(1) Persoanele handicapate beneficiază la cerere, de pensie integrală pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data dobândirii handicapului, de 15 ani bărbații și de 10 ani femeile, în cazul celor încadrabili în gradul I de invaliditate, de 20 ani pentru bărbați și 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, de 25 ani pentru bărbați și 20 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul III de invaliditate. "

18. Pe de altă parte, dispozițiile art. 11, 14 și 16 din Legea nr. 3/1977 stabileau condiții mai favorabile de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă față de cele care au lucrat în grupa a III-a de muncă, acordând atât procente mai mari din retribuția tarifară, dar și o vârstă de pensionare ori o vechime în muncă mai scăzute. Astfel, art. 14 din Legea nr. 3/1977 prevedea: "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;

b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.

(2) Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;

b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

(4) Persoanele care au vechime în muncă prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de muncă au dreptul, la cerere, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau II de muncă, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile. "

19. Examinând aceste texte de lege, Curtea observă că, spre deosebire de dispozițiile Legii nr. 3/1977, dispozițiile art. 11 din Legea nr. 57/1992 nu instituiau nicio distincție între persoanele cu handicap în funcție de grupa de muncă în care și-au desfășurat activitatea. Pe de altă parte, însă, legea nu prevedea o vârstă de pensionare obligatorie pentru persoanele cu handicap, așa cum se cerea pentru persoanele care au lucrat în grupe superioare de muncă, singura cerință fiind cea a îndeplinirii condițiilor de vechime în muncă.

20. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia persoanele cu handicap nu au beneficiat de un avantaj real datorită vârstei de pensionare, întrucât nu aveau cum să cumuleze un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate tot atât de mare ca o persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, dar nu a avut handicap și a fost obligată să muncească până la o vârstă mai înaintată, cumulând mai mulți ani de muncă, Curtea constată că beneficiul pensionării la o vârstă mai redusă de care s-au bucurat persoanele cu handicap nu înseamnă în mod automat și faptul că acestea nu au putut obține un punctaj mai mare în urma aplicării dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 1 octombrie 2004, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, prevenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, esențial fiind numărul de ani cât o persoană se consideră că a cotizat la sistemul public de pensii, respectiv vechimea în muncă efectiv realizată. Or, aceasta a variat de la caz la caz, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 57/1992 stabilind numai cerința vechimii minime în muncă dobândită în condiții de handicap fizic, necesară obținerii pensiei în regimul acestui act normativ. Astfel, asiguratul putea cumula și o vechime în muncă realizată în condiții fără handicap, care se adaugă numărului minim de ani prevăzut de acest text de lege. Mai mult, același text de lege prevedea că pensia se acorda "la cerere", astfel că persoanele cu handicap aveau un drept, dar nu și o obligație de a solicita dreptul la pensie la o vârstă și o vechime în muncă mai reduse, putându-și continua activitatea profesională și după împlinirea condițiilor de vechime în muncă prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 57/1992.

21. Prin urmare, beneficiind de dreptul de a se pensiona la o vârstă redusă, persoanele cu handicap puteau cumula totuși o vechime în muncă mai mare decât vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie, iar în vederea obținerii punctajului mediu anual - în urma recalculării acestor pensii ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 - punctajul acumulat în perioada activă a asiguratului s-a împărțit la numărul de ani reprezentând vechimea în muncă, necesar deschiderii dreptului de pensie, prevăzut de Legea nr. 57/1992. Astfel, art. 2 alin. (4) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, care constituie anexă la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, prevedeau că "Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative."

22. În egală măsură, faptul că, potrivit Legii nr. 3/1977, o persoană fără handicap care a lucrat în grupe superioare de muncă trebuia să îndeplinească condițiile unei vârste de pensionare mai avansate nu semnifică neapărat și că aceasta a realizat un stagiu de cotizare mai mare decât cel impus de lege, importantă fiind vârsta de la care a început să muncească și eventualele întreruperi ale activității pe parcurs.

23. Cât privește critica vizând faptul că persoanele cu handicap care au lucrat în grupe superioare de muncă nu sunt diferențiate sub aspectul condițiilor de pensionare de cele care au avut handicap, dar au lucrat în condiții normale, respectiv în grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare Legii nr. 19/2000, Curtea constată că această problemă privește, în realitate, dispozițiile Legii nr. 57/1992, respectiv opțiunea pe care legiuitorul a avut-o de a acorda un regim mai favorabil persoanelor cu handicap, fără a cumula în același timp aceste beneficii cu cele acordate persoanelor care au lucrat în grupe superioare de muncă, iar nu dispozițiile de lege care fac obiectul controlului prezentei excepții de neconstituționalitate.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.385/100/2013 și constată că dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII

CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 718 din 9.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice