Decizia CCR nr. 722 din 9.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 211 lit. a), art. 212 alin. (2) şi art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. a), art. 212 alin. (2) și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în Dosarul nr. 689/30/2014 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 967D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției prin consilierul-juridic Mădălin-Cristian Vasiu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește partea Cecilia Mateș, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că materia reglementată de dispozițiile de lege criticate este reglementată și de dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, dar în mod diferit. Astfel, instanța de judecată, combinând dispozițiile Legii nr. 62/2011 și pe cele ale Codului muncii, a dat naștere practic la o a treia reglementare, în temeiul căreia s-a pronunțat în favoarea părții adverse.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 689/30/2014, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211 lit. a), art. 212 alin. (2) și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

5. Excepția a fost ridicată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș cu prilejul soluționării unui litigiu de muncă.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că există o neconcordanță între dispozițiile Legii nr. 62/2011 și cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Astfel, arată că Legea dialogului social are în structura sa capitolul VI, intitulat "Conflictele individuale de muncă", plasat în titlul VII care poartă denumirea "Negocierile colective de muncă". Aceste reglementări nu își găsesc locul în cadrul dispozițiilor referitoare la negocierile colective. Mai mult, se suprapun cu reglementarea Codului muncii care conține titlul XII intitulat "Jurisdicția muncii". Reglementarea Codului muncii și a Legii dialogului social nu este corelată, iar dispozițiile Legii dialogului social referitoare la relațiile colective de muncă ar fi trebuit să fie integrate în Codul muncii. În acest sens, arată că definiția conflictului individual de muncă cuprinsă în art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 este diferită de ceea ce prevede art. 266 din Codul muncii. De asemenea, termenele în care pot fi sesizate instanțele judecătorești, termenele de judecată și caracterul hotărârilor instanței de fond sunt diferite în cele două acte normative.

7. Autorul excepției consideră că instanța de contencios constituțional este competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate, deoarece Curtea Constituțională este garantul drepturilor și libertăților cetățenești, astfel că nu poate ignora consecințele ce rezultă din necorelarea actelor normative care ar aduce atingere prevederilor art. 16 din Constituție. De asemenea, din jurisprudența Curții Constituționale reiese competența acestei instanțe de a sancționa textele de lege care pot genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituționale. Or, arată că în cauza în care a invocat excepția de neconstituționalitate nu a fost clar ce norme procedurale trebuiau aplicate, iar instanța a combinat dispozițiile din Legea dialogului social și pe cele din Codul muncii, ceea ce a avantajat partea adversă.

8. Tribunalul Timiș - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că este de competența legiuitorului stabilirea unor termene pentru formularea cererilor, a duratei unor termene de judecată ori a caracterului unor hotărâri judecătorești.

9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 211 lit. a), art. 212 alin. (2) și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările ulterioare, dispoziții care au următoarea redactare:

- Art. 211 lit. a): "Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează:

a) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă; ";

- Art. 212 alin. (2): " Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. ";

- Art. 214:"Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului. "

13. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației puterilor în stat și respectarea supremației Constituției și a legilor, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta se referă la neconcordanța dintre două acte normative, respectiv dintre dispozițiile Legii dialogului social nr. 62/2011 și cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, autorul excepției susținând că necorelarea dispozițiilor acestor acte normative determină interpretări de natură să aducă atingere prevederilor Constituției. De asemenea, consideră că textele de lege criticate ar fi trebuit incluse în cuprinsul Codului muncii.

15. Față de cele arătate, Curtea reține, în acord cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, dar și cu cele statuate prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, că examinarea constituționalității unui text de lege de către instanța de contencios constituțional "are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea, ci a unei simple contrarietăți între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare."

16. Este adevărat că în anumite cazuri Curtea Constituțională a sancționat interpretarea neconstituțională a unor dispoziții de lege, așa cum a procedat, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, ori prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, dar a avut în vedere interpretarea neconstituțională ce reieșea din însuși conținutul reglementării analizate, iar nu dintr-o problemă de corelare a mai multor acte normative între ele.

17. Totodată, Curtea amintește că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului." Prin urmare, susținerile autorului excepției referitoare la cadrul legislativ în care ar trebui să se regăsească textele de lege criticate pun în discuție aspecte de legiferare ce revin competenței exclusive a legiuitorului.