Decizia CCR nr. 139 din 13.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Magdalena Cristescu în Dosarul nr. 12.501/3/2011 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 748D/2013.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Lipsește partea Casa de Pensii a Municipiului București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că stabilirea unor condiții pentru păstrarea pensiei de urmaș aduce atingere prevederilor Legii fundamentale care consacră dreptul la învățătură și protecția copiilor și a tinerilor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând că, în realitate, aspectele învederate de autorul acesteia pun în discuție probleme de interpretare și aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 12.501/3/2011, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Excepția a fost ridicată de Magdalena Cristescu cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4.860 din 24 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 12.501/3/2011.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că art. 92 alin. (1) lit. d) contravine prevederilor art. 32 și art. 49 din Constituție. În acest sens arată că dispozițiile art. 92 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 19/2000 prevăd că pensia acordată copilului urmaș se suspendă dacă acesta nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 66 lit. b) și c) din aceeași lege. Or, în condițiile în care legea nu face alte precizări, nici autoritățile nu ar putea da o altă interpretare dispozițiilor de lege mai sus amintite, în sensul că minorului îi este aplicabilă și situația de suspendare a pensiei prevăzută de art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000.

Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că pensia de urmaș a fost instituită pentru a susține soțul supraviețuitor sau copiii celui decedat prin acoperirea cheltuielilor materiale necesare traiului, pentru a suplini astfel contribuția materială a celui decedat. Având natura unui ajutor din partea statului, pensia de urmaș nu se poate cumula cu alte venituri ce depășesc un anumit cuantum, considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru un trai decent. Ajutorul nu se mai justifică din moment ce beneficiarul pensiei de urmaș realizează venituri din activități profesionale peste un anumit cuantum ce îi permit să își asigure un trai decent independent de ajutorul primit din partea statului sub forma pensiei de urmaș.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că pensia de urmaș are natura unui ajutor acordat de stat în scopul suplinirii veniturilor de care o persoană ar fi beneficiat în cazul în care cel care îl susținea financiar nu ar fi decedat. În situația în care beneficiarul acestui ajutor realizează venituri brute lunare mai mari decât o pătrime din salariul mediu brut pe economie din activități profesionale, atunci pensia de urmaș se suspendă, întrucât nu se mai justifică rațiunea pentru care a fost acordată. În sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate invocă și cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 79/2010 și nr. 978/2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispoziții potrivit cărora "Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care: [_]

d) beneficiarul unei pensii de urmaș realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).“

Curtea constată că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Având însă în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunța asupra dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 32 referitor la dreptul la învățătură și art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al analizei de constituționalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 79 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 23 februarie 2010, Curtea Constituțională a statuat că "rațiunea instituirii pensiei de urmaș rezidă în obligația pozitivă a statului de a susține soțul supraviețuitor sau copiii celui decedat prin acoperirea cheltuielilor materiale necesare traiului și pentru a suplini astfel contribuția materială a celui decedat. Pensia de urmaș, întrucât are natura unui ajutor din partea statului, nu se poate cumula cu alte venituri dacă beneficiarul acesteia realizează venituri peste un anumit cuantum, considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru un trai decent. În acest caz, ajutorul nu se mai justifică din moment ce beneficiarul pensiei de urmaș realizează venituri din activități profesionale peste un anumit cuantum ce îi permit să își asigure un trai decent independent de ajutorul primit din partea statului sub forma pensiei de urmaș.

Prin urmare, Curtea constată că pensia de urmaș are natura juridică a unui ajutor acordat de stat persoanelor care se regăsesc în cap. IV secțiunea V din Legea nr. 19/2000, în scopul suplinirii pe cât posibil a contribuției materiale a celui decedat.

În aceste condiții, suspendarea plății pensiei de urmaș în cazul în care beneficiarul acesteia realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie nu este decât o aplicare la nivelul legii a rațiunii pentru care a fost instituită pensia de urmaș. Faptul că o persoană care se angajează va avea un salariu cel puțin la nivelul salariului minim brut pe economie, care depășește în toate situațiile o pătrime din salariul mediu brut pe economie, reprezintă chiar voința legiuitorului de a nu acorda ajutorul în cauză persoanelor angajate, care, în acest mod, își asigură resursele materiale necesare traiului. Angajarea unei persoane beneficiare a pensiei de urmaș reprezintă un act de voință al acesteia în sensul că își poate asigura traiul fără a mai apela la ajutorul acordat de stat sub forma pensiei de urmaș; în această situație, plata pensiei de urmaș se suspendă, putând fi reluată în momentul în care persoana în cauză nu mai realizează venituri.“

Curtea apreciază că cele statuate în decizia mai sus amintită răspund criticii de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză referitoare la încălcarea obligației statului de a asigura protecția copiilor și a tinerilor.

De asemenea, prin Decizia nr. 852 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a reținut că "asigurarea de către stat a dreptului la învățătură nu este afectată de acordarea pensiei de urmaș în anumite condiții, prevederile constituționale fiind aplicabile, fără nicio restricție, inclusiv persoanelor prevăzute de art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât alin. (4) al art. 32 din Constituție prevede gratuitatea învățământului de stat, precum și acordarea de burse sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate.“

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprundenței în materie a Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.