Decizia CCR nr. 143 din 13.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 71 alin. 2, art. 92 alin. 2 lit. d) şi art. 94 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 - sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) și art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Bogdan Cristian Răducanu în Dosarul nr. 5.600/288/2013* al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 893D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.600/288/2013*, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) și art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Excepția a fost ridicată de Bogdan Cristian Răducanu cu prilejul soluționării contestației la executare formulate împotriva Deciziei de recuperare nr. 373 din 28 aprilie 2010 privind sumele considerate a fi plătite în mod nelegal cu titlu de pensie de urmaș în perioada 1 august 2009-31 martie 2010.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât prevăd suspendarea plății pensiei de urmaș, care este un drept câștigat și fundamental, în condițiile în care titularul acestui drept realizează alte venituri dintr-o activitate profesională într-un cuantum ce depășește o pătrime din salariul mediu brut. Astfel, arată că sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale de către contribuabilul susținător decedat îndreptățesc pe moștenitori să beneficieze de o pensie al cărei cuantum să reflecte nivelul veniturilor realizate de către susținătorul decedat. Totodată, consideră că, atât timp cât beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu veniturile dintr-o activitate profesională, și beneficiarii pensiei de urmaș ar trebui să aibă același drept, având în vedere că cele două categorii de pensii se acordă în baza aceleiași legi.

În ceea ce privește prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, arată că acestea sunt discriminatorii, deoarece instituie o diferență nejustificată sub aspectul cuantumului pensiei cuvenite urmașului în raport cu cea cuvenită susținătorului decedat. Or, consideră că toate categoriile de pensii asigurate prin sistemul public, respectiv pensia pentru imită de vârstă, de invaliditate ori de urmaș, au la bază aceleași principii - egalitatea și contributivitatea - și se alimentează din același buget, astfel că și calculul lor ar trebui să respecte aceleași principii.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 301/2004 și Decizia nr. 870/2008 în care a statuat că dispozițiile de lege criticate nu creează discriminări și nu aduc atingere dreptului la pensie. De asemenea, arată că pensia de urmaș are natura juridică a unui ajutor acordat de stat soțului supraviețuitor sau copiilor celui decedat, iar suspendarea plății acestei pensii în condițiile în care titularii realizează alte venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie nu este decât o aplicare la nivelul legii a rațiunii pentru care a fost instituită pensia de urmaș. Astfel, faptul că o persoană care se angajează va avea un salariu mai mare de o pătrime din salariul mediu brut pe economie reprezintă chiar voința legiuitorului de a nu acorda ajutorul în cauză persoanelor angajate, care, în acest mod, își asigură resursele materiale necesare traiului. Angajarea unei persoane beneficiare a pensiei de urmaș reprezintă un act de voință al acesteia în sensul că își poate asigura traiul fără a mai apela la ajutorul acordat de stat sub forma pensiei de urmaș; în această situație, plata pensiei de urmaș se suspendă, putând fi reluată în momentul în care persoana în cauză nu mai realizează venituri.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 71 alin. (2), art. 92 alin. (2) lit. d) și art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 71 alin. (2): "Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește în condițiile art. 76, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:

a) pentru un singur urmaș - 50%;

b) pentru 2 urmași - 75%;

c) pentru 3 sau mai mulți urmași - 100%.“;

- Art. 92 alin. (1) lit. d): "Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care: [_]

d) beneficiarul unei pensii de urmaș realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).“;

- Art. 94 alin. (2): "Beneficiarii pensiei de urmaș pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).“

Curtea constată că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Având însă în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunța asupra dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate.

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 46 referitor la dreptul la moștenire.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că argumentele invocate de autorul excepției pleacă de la premisa că dreptul la pensie de urmaș este un drept echivalent dreptului la pensie pentru limită de vârstă și trebuie acordat urmașilor celui decedat în aceleași condiții. Este motivul pentru care autorul excepției susține că sunt neconstituționale suspendarea plății pensiei de urmaș când titularul acestui drept realizează venituri din activități profesionale peste un anumit cuantum, imposibilitatea cumulării celor două tipuri de venituri, precum și acordarea unei pensii de urmaș al cărei cuantum reprezintă doar un procent din pensia care s-ar fi cuvenit susținătorului decedat.

Totodată, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că măsura de suspendare a plății pensiei de urmaș pe care o critică aduce atingere dreptului la muncă.

Referindu-se la natura dreptului la pensie de urmaș și, totodată, la constituționalitatea măsurii de suspendare a plății acesteia în condițiile în care titularul realizează și alte venituri din activități profesionale ce sunt mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, Curtea, prin Decizia nr. 79 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 23 februarie 2010, a statuat că "rațiunea instituirii pensiei de urmaș rezidă în obligația pozitivă a statului de a susține soțul supraviețuitor sau copiii celui decedat prin acoperirea cheltuielilor materiale necesare traiului și pentru a suplini astfel contribuția materială a celui decedat. Pensia de urmaș, întrucât are natura unui ajutor din partea statului, nu se poate cumula cu alte venituri dacă beneficiarul acesteia realizează venituri peste un anumit cuantum, considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru un trai decent. În acest caz, ajutorul nu se mai justifică din moment ce beneficiarul pensiei de urmaș realizează venituri din activități profesionale peste un anumit cuantum ce îi permit să își asigure un trai decent independent de ajutorul primit din partea statului sub forma pensiei de urmaș.“

Prin urmare, Curtea a constatat că pensia de urmaș are natura juridică a unui ajutor acordat de stat persoanelor care se regăsesc în cap. IV secțiunea V din Legea nr. 19/2000, în scopul suplinirii pe cât posibil a contribuției materiale a celui decedat.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a reținut că "suspendarea plății pensiei de urmaș în cazul în care beneficiarul acesteia realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie nu este decât o aplicare la nivelul legii a rațiunii pentru care a fost instituită pensia de urmaș. Faptul că o persoană care se angajează va avea un salariu cel puțin la nivelul salariului minim brut pe economie, care depășește în toate situațiile o pătrime din salariul mediu brut pe economie, reprezintă chiar voința legiuitorului de a nu acorda ajutorul în cauză persoanelor angajate care, în acest mod, își asigură resursele materiale necesare traiului. Angajarea unei persoane beneficiare a pensiei de urmaș reprezintă un act de voință al acesteia în sensul că își poate asigura traiul fără a mai apela la ajutorul acordat de stat sub forma pensiei de urmaș; în această situație, plata pensiei de urmaș se suspendă, putând fi reluată în momentul în care persoana în cauză nu mai realizează venituri.“

Prin urmare, Curtea, având în vedere cele statuate prin decizia mai sus amintită, conchide că nu se poate pune un semn de egalitate între pensia pentru limită de vârstă și pensia de urmaș, temeiurile acordării acestor drepturi fiind diferite, astfel că și tratamentul juridic aplicabil titularilor celor două categorii de drepturi la pensie reflectă această diferență sub aspectul cuantumului pensiei cuvenite și al posibilității de a fi cumulată cu alte venituri.

Faptul că pensia pentru limită de vârstă se acordă în temeiul unei contribuții nu reprezintă un temei pentru a considera că moștenitorii celui care a plătit această contribuție au un drept asupra pensiei care s-ar fi cuvenit celui decedat, pensie care s-ar converti, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, în pensie de urmaș. Astfel, Curtea reține, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 214 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, că "sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale“.

În consecință, obținerea dreptului la pensie de urmaș nu poate fi privită ca fiind o manifestare a dreptului de a moșteni, întrucât nu se exercită asupra elementelor din patrimoniul persoanei decedate, ci se obține în temeiul legii, având natura unui ajutor bănesc acordat de stat.

În sfârșit, Curtea constată că dispozițiile art. 92 alin. (2) lit. d) și art. 94 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu aduc atingere dreptului la muncă, întrucât nu instituie nicio piedică pentru exercitarea acestuia. Pierderea dreptului de a beneficia de un ajutor financiar din partea statului acordat în vederea susținerii persoanelor lipsite de resurse materiale ca urmare a faptului că beneficiarul acestui drept și-a asumat să-și asigure singur resursele materiale necesare traiului prin exercitarea dreptului la muncă nu poate fi privită sub niciun aspect ca o încălcare a acestui din urmă drept fundamental.