Decizia CCR nr. 45 din 17.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Alexandru Terescenco în Dosarul nr. 9.098/30/2013 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 938D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Alexandru Terescenco a depus note de ședință prin care reiterează excepția de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că autorul excepției este nemulțumit de criteriul tehnic folosit pentru determinarea impozitului, iar instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra acestui criteriu.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 1.965 din 22 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.098/30/2013, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție invocată de Alexandru Terescenco într-un dosar având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii de impunere prin care a fost stabilită în sarcina autorului excepției de neconstituționalitate obligația plății impozitului pe clădiri, în conformitate cu dispozițiile art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, pentru că permit organelor fiscale să emită decizii de impunere prin care se calculează diferit impozitele

datorate. Se arată că nu sunt tratate identic situații identice. Autorul aduce în sprijinul afirmațiilor sale situații de fapt potrivit cărora suprafața construită desfășurată a unor clădiri a fost calculată diferit.

7. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care textul legal este aplicabil tuturor proprietarilor de imobile supuse impozitării, modalitatea de calcul al impozitului fiind stabilit în mod clar de către legiuitor.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal atestă caracterul echitabil și proporțional al impozitului stabilit, care se aplică tuturor contribuabililor, fără deosebiri de tratament juridic de la o zonă la alta a țării și în baza unor criterii care să asigure aplicarea lor echidistantă. În plus, regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, iar potrivit art. 56 din Constituție, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora. Din aceste reglementări constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul de a stabili cuantumul acestora.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 251 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care au următoarea formulare: "Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20."

13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că acest text de lege aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, potrivit art. 251 alin. (4) din Codul fiscal, suprafața construită desfășurată cuprinde inclusiv logia/balconul, atunci când suprafața construită desfășurată poate fi determinată. În schimb, dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20. Într-o atare situație, în calculul de determinare a suprafeței construite nu este inclusă suprafața logiei/balconului. De altfel, potrivit anexei nr. 1 la Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, suprafața utilă a unei locuințe nu cuprinde suprafața aferentă logiei/balconului.

15. În aceste condiții, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate pretinde că există o discriminare între persoanele fizice prin modul de determinare a suprafeței construite în funcție de care se calculează impozitul pe clădiri. Astfel, pe de o parte, atunci când se cunoaște suprafața construită desfășurată, impozitul se calculează luând în considerare suprafața logiei/balconului, iar, pe de altă parte, dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii, în care nu intră suprafața aferentă logiei/balconului, cu un coeficient de transformare de 1,20.

16. Curtea reține de principiu că elemente de fapt, obiective prin natura lor, determină aplicarea unui tratament juridic diferit, acesta justificându-se tocmai prin situația de fapt reglementată, în cauza de față, Curtea observă că tratamentul juridic diferit privind determinarea cuantumului impozitului pe clădiri este dat de faptul că dimensiunile exterioare ale clădirii nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior al acestora.

17. În acest sens, legiuitorul a reglementat, în privința contribuabililor care au obligația plății impozitului pe clădiri ale căror dimensiuni exterioare nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, o metodă de calcul prin care se recurge la următoarele elemente: suprafața utilă a clădirii și un coeficient de 1,20, coeficient obiectiv care acoperă, de principiu, elementele care diferențiază suprafața construită desfășurată a clădirii și cea utilă a acesteia, inclusiv prin luarea în considerare a logiilor/balcoanelor. Suprafața construită astfel determinată reprezintă baza de calcul pentru determinarea cuantumului impozitului pe clădiri, iar prin prisma finalității urmărite - determinarea în mod echitabil și nediferențiat a impozitului pe clădiri, Curtea constată că modul de calcul al suprafeței construite în ipoteza textului de lege criticat este unul rezonabil, echitabil și obiectiv.

18. Având în vedere aceste situații de fapt obiective, legiuitorul a instituit un tratament juridic distinct acestor două categorii de persoane, fără însă a plasa vreuna dintre acestea într-o situație dezavantajoasă sau de inferioritate, apelând la ceea ce jurisprudența Curții a calificat drept egalitate materială pentru a realiza astfel o așezare justă și echitabilă a sarcinilor fiscale (a se vedea Decizia nr. 524 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 3 februarie 2014, Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, paragraful 30, Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, paragraful 17). De altfel, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, Curtea Constituțională a reținut că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Așadar, având în vedere considerentele menționate, Curtea constată că tratamentul juridic diferențiat reglementat prin textul criticat nu este de natură a contraveni dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție.