Decizia CCR nr. 52 din 17.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 31alin. 1 lit. c) şi art. 32 din OUG nr. 79/2008 - măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3¹ și art. 3² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, excepție ridicată de Regia Publică Locală - Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului - R.A. în Dosarul nr. 4.755/62/2014 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.126D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta menționează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 255 din 6 mai 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.755/62/2014, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3¹ și art. 3² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât creează o inegalitate de tratament juridic în privința salarizării directorilor de ocoale silvice în funcție de unitatea administrativ-teritorială de care aparține ocolul silvic. Astfel, se ajunge la situația ca directorul de ocol silvic aparținând unei comune să beneficieze de un salariu semnificativ mai mic față de cel al unui director de ocol silvic aparținând unui municipiu, chiar dacă sarcinile și atribuțiile sale sunt cel puțin aceleași, dacă nu mai complexe. În acest sens, autoarea excepției arată că funcționează sub autoritatea unei asociații formate din 13 unități administrativ-teritoriale și, în plus, administrează fondul forestier proprietatea privată a mai multor composesorate, mănăstiri, biserici și școli.

6. Se apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă și art. 41 din Constituție, întrucât interzic directorilor regiilor autonome de interes local să primească alte beneficii de orice formă, în afara indemnizației lunare.

7. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța menționează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 255 din 6 mai 2014.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 3¹ și 3² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. În realitate, având în vedere critica de neconstituționalitate, Curtea constată că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 3¹ alin. (1) lit. c) și art. 3² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 203/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, texte asupra cărora urmează a se pronunța prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:

- Art. 3¹ alin. (1) lit. c): "{1) Directorul general/directorul beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, după cum urmează: [...]

c) la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor de interes local aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unități administrativ-teritoriale de interes local, precum și al filialelor acestora, remunerația nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar;";

- Art. 3²: "(1) Remunerația lunară a directorului general/directorului stabilită prin contractul de mandat în condițiile art. 3¹ alin. (1) este unica formă de recompensare în bani a activității depuse de persoana respectivă.

(2) Directorului general/directorului nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice formă, în afara celor prevăzute la art. 3¹ alin. (2)."

12. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la muncă, precum și ale art. 115 alin. (6) referitor la domeniile în care nu pot fi adoptate ordonanțe de urgență. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 a fost abrogată prin art. 15 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participate majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013. Având în vedere însă Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum și faptul că dispozițiile legale criticate continuă să producă efecte juridice în cauza de față, excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 3¹ alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 stabilește limita maximă a remunerației lunare de care poate beneficia directorul general/directorul unei regii autonome, societăți sau companii de interes local aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unități administrativ-teritoriale de interes local. Această remunerație este stabilită în funcție de indemnizația aferentă unei funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv funcția de viceprimar.

15. Curtea reține că indemnizațiile aferente funcțiilor de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale variază în funcție de nivelul unității administrativ-teritoriale, de categoria acesteia și de numărul de locuitori pe care îl are. Aceste criterii după care este construit întregul sistem public de salarizare sunt obiective și raționale, astfel încât tratamentul juridic diferențiat aplicat persoanelor care dețin asemenea funcții nu poate fi calificat ca fiind discriminatoriu.

16. Raportat la susținerile potrivit cărora autoarea excepției administrează o suprafață mare de fond forestier (potrivit aprecierilor sale), ce se întinde pe teritoriul mai multor unități administrativ-teritoriale, Curtea reține că este de la sine înțeles că suprafața administrativă a unei unități administrativ-teritoriale poate cuprinde în proporții variabile vegetație forestieră sau că acest fond forestier se poate întinde pe suprafața mai multor unități administrativ-teritoriale, ceea ce nu înseamnă eo ipso că legiuitorul trebuie să conceapă un sistem de salarizare în funcție de dimensiunea suprafeței acoperite de vegetație forestieră. Din contră, ține de opțiunea legiuitorului de a concepe și de a stabili un sistem de salarizare după anumite criterii, desigur, cu condiția ca acestea să nu fie aleatorii. În consecință, întrucât legiuitorul a stabilit că entitatea, în cazul de față regia autonomă, este de interes local, rezultă că grila de salarizare concepută pentru nivelul respectiv de unitate administrativ-teritorială trebuie să se aplice în mod unitar, pentru a se asigura o unicitate a sistemului public de salarizare.

17. Astfel, în domeniul salarizării personalului din unitățile administrativ-teritoriale prevalează în optica legiuitorului chiar nivelul acestora, nivel care se constituie într-un criteriu obiectiv și rațional de natură să determine aplicarea unui tratament juridic diferențiat în privința persoanelor care intră sub incidența sa. În consecință, art. 3¹ alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 nu încalcă nici art. 16 din Constituție și nici art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. În privința criticii de neconstituționalitate care vizează art. 3² din ordonanța de urgență, Curtea a constatat că directorii generali/directorii unităților economice de interes local încheie un contract de mandat în baza căruia beneficiază de o retribuție al cărei cuantum este limitat la cel al indemnizației viceprimarului unității administrativ-teritoriale din care acestea fac parte. Contractul de mandat astfel încheiat reprezintă o varietate a contractului de mandat reglementat de art. 2.009 și următoarele din Codul civil, deosebindu-se, în mod esențial, de raportul de muncă. Întrucât art. 41 din Constituție vizează, în mod esențial, raportul de muncă, și nu drepturile și obligațiile născute în temeiul unui contract de mandat, modalitatea de configurare și cuantumul retribuției plătite în baza contractului de mandat nu pot fi cenzurate prin prisma acestui text constituțional, care nu este incident în cauză.

19. De asemenea, întrucât măsurile criticate au fost prorogate pentru perioada 2010-2011 pe calea unor ordonanțe de urgență succesive, înseamnă că o critică de neconstituționalitate raportată la art. 115 alin. (6) din Constituție poate viza, eventual, ordonanțele de urgență succesive de prorogare a acestora, și nu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008, mai ales că textele criticate au fost introduse în forma actuală (criticate în prezentul dosar) prin lege. De aceea, dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție nu sunt aplicabile în cauză (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 255 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 18 iunie 2014).