Decizia CCR nr. 171 din 20.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 638 alin. 1, art. 642,art. 650,art. 665 alin. (3) şi alin. (4) teza a treia şi art. 669 alin. (4) din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 638 alin. (1), art. 642 și art. 669 alin. (4) din codul de procedură civilă cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, a art. 650 și art. 665 alin. (3) și alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Săvel Pamfil în Dosarul nr. 2.379/316/2013 al Judecătoriei Târgu Bujor - Secția civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 778D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 779D/2013 și nr. 810D/2013, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate identică, ridicată de Natalia Pamfil și Cristinel Tudor în dosarele nr. 2.460/316/2013 și nr. 1.904/316/2013 ale Judecătoriei Târgu Bujor - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în dosarele nr. 778D/2013 și nr. 779D/2013 autorii excepției au depus un înscris prin care își reformulează excepția de neconstituționalitate cu care Curtea Constituțională a fost sesizată, sens în care invocă neconstituționalitatea unui număr de 13 texte din Codul de procedură civilă, dintre care numai două se regăsesc în încheierea de sesizare a Curții. Totodată, solicită judecarea în lipsă și admiterea excepțiilor de neconstituționalitate.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 778D/2013, nr. 779D/2013 și nr. 810D/2013, având în vedere că acestea au obiect identic.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 779D/2013 și nr. 810D/2013 la Dosarul nr. 778D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 14 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 2.379/316/2013, nr. 2.460/316/2013 și nr. 1.904/316/2013, Judecătoria Târgu Bujor - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 638 alin. (1), art. 642 și art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, a art. 650 și art. 665 alin. (3) și alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Săvel Pamfil, Natalia Pamfil și Cristinel Tudorîn cauze având ca obiect soluționarea unei contestații la executare formulate împotriva încheierilor emise de executorul judecătoresc și a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de instanță.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 638 alin. (1), art. 642 și art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, sunt neconstituționale, deoarece sumele calculate de executorii judecătorești cu titlu de onorariu și alte cheltuieli de executare sunt exorbitante în raport cu munca efectiv prestată. Unele dintre aceste cheltuieli se înscriu în activitatea propriu-zisă a executorului, producătoare de venituri, desfășurată în condiții de liberă concurență, iar executorul, pe de o parte, își deduce fiscal din venituri cheltuielile din fiecare dosar de executare, iar, pe de altă parte, le reîncasează de la debitor.

Dispozițiile art. 665 alin. (3) din Codul de procedură civilă referitoare la încheierile executorilor judecătorești sunt neconstituționale, întrucât hotărârile denumite încheieri pronunțate de executorii judecătorești sunt pronunțate de instanțe extraordinare. Birourile executorilor judecătorești nu au caracterul unor instanțe extraordinare în înțelesul Constituției, acestea funcționând sub autoritatea Ministerului Justiției și a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Mai mult, se arată că încheierile date de executorul judecătoresc sunt pronunțate în ședință nepublică, ceea ce contravine ideii de justiție și încalcă art. 127 din Constituție care consacră caracterul public al ședințelor de judecată.

Dispozițiile art. 665 alin. (4) teza a treia din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece permit extinderea efectelor hotărârii de încuviințare a executării silite și asupra actelor viitoare ale executorilor judecătorești, inexistente la momentul pronunțării încheierii de încuviințare, situație care contravine ideii de justiție. Executorii judecătorești nu pot fi învestiți printr-o hotărâre judecătorească cu puteri care excedează situațiilor de fapt examinate de către o instanță judecătorească la momentul pronunțării.

Autorii excepției mai susțin că dispozițiile art. 650 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât creează o discriminare între debitor și executorul judecătoresc prin reglementarea competenței teritoriale a instanței de executare ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Astfel, debitorul este pus într-o situație de inferioritate, juridică și economică, față de executorul judecătoresc, având în vedere cheltuielile de executare silită, calculate de executor în timpul executării.

Judecătoria Târgu Bujor - Secția civilă nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acestea reglementează o procedură execuțională, dată în sarcina organului de executare; executorul judecătoresc nu are de soluționat un litigiu, ci de executat titluri executorii, între care și hotărârile judecătorești, iar punerea lor în executare se realizează de acesta. Dat fiind rolul executorului judecătoresc, precum și conținutul dispozițiilor legale criticate, acestea nu aduc atingere accesului liber la justiție, economiei naționale și nici sistemului financiar.

Mai arată că nu se poate considera că prin textele legale criticate executorii judecătorești ar fi dobândit atribuții de înfăptuire a justiției.

De asemenea, menționează Decizia Curții Constituționale nr. 631 din 26 iunie 2007.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie art. 638 alin. (1), art. 642 și art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, a art. 650 și art. 665 alin. (3) și alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepției Curtea constată că autorii excepției au înțeles să invoce, în susținerea neconstituționalității art. 638 alin. (1), art. 642 și art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care are următorul cuprins: "Actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.“ Astfel, în realitate, rezultă că obiect al excepției îl constituie art. 638 alin. (1), art. 642,art. 650,art. 665 alin. (3) și alin. (4) teza a treia (și nu teza a doua, astfel cum au arătat autorii excepției) și art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Astfel, textele de lege criticate din Codul de procedură civilă au următoarea redactare:

- Art. 638 alin. (1):

"(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită:

1. încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii;

2. înscrisurile autentice;

3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.“

- Art. 642. - Desființarea titlului executoriu:

"Dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la întoarcerea executării.“

- Art. 650. - Instanța de executare:

"(1) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(3) Hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.“

- Art. 665 alin. (3) și (4) teza a treia:

"(3) Încheierea va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta, și autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.

(4) [_] De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.“

- Art. 669 alin. (4):

"(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.“

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. b) privind libera inițiativă și concurență și obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, art. 137 alin. (1) potrivit căruia formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

De asemenea, din motivarea excepțiilor reiese că în susținerea acestora este invocat și art. 133 alin. (1) din Constituție potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției. Totodată, din critica adusă art. 650 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că în susținerea acestei critici este invocată și încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată următoarele:

Referitor la cererea formulată de autorii excepțiilor de neconstituționalitate în dosarele nr. 778D/2013 și nr. 779D/2013, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (_)“, iar, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (_)“. Cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat în fața instanței judecătorești în cauza în care a fost ridicată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin actul de sesizare, însoțit de notele scrise ale autorului excepției. Pentru aceste considerente, Curtea respinge cererea de extindere a obiectului excepției de neconstituționalitate și la alte texte de lege, cerere formulată direct în fața Curții Constituționale.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 638 alin. (1), art. 642 și art. 669 alin. (4) din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3), art. 137 alin. (1) și art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Constituție, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută din perspectiva susținerilor autorilor excepției de neconstituționalitate care consideră că sumele calculate de executorii judecătorești cu titlu de onorarii și alte cheltuieli de executare au caracter exorbitant și sunt fictive, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiție al părților.

Curtea reține că executorii judecătorești sunt învestiți să efectueze un serviciu de interes public, și anume executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind acte de autoritate publică, care au forța probantă specifică unui asemenea act. Potrivit art. 60, coroborat cu art. 61 din Legea nr. 188/2000, actele executorilor judecătorești sunt supuse controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Mai departe, Curtea constată că dispozițiile legale criticate reglementează o procedură execuțională, în cadrul căreia executorul judecătoresc nu are de soluționat un litigiu, ci de executat titluri executorii, iar punerea lor în executare se realizează de acesta. Operația de actualizare a obligației stabilite în bani, efectuată de executorul judecătoresc, întrunește elementele unui act juridic administrativ, împotriva căruia persoana care se consideră vătămată în drepturile sale - creditorul sau debitorul obligației de plată - are deschisă calea contestației la executare, iar instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației (în acest sens a se vedea și Decizia nr. 1.339 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 11 februarie 2009).

În legătură cu aceste aspecte, se reține Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

În ceea ce privește susținerea autorilor că dispozițiile art. 650 din Codul de procedură civilă creează o discriminare între debitor și executorul judecătoresc, ceea ce ar determina afectarea accesului liber la justiție, Curtea reține că reglementarea a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Astfel, regulile speciale instituite de legiuitor nu sunt de natură a afecta principiul unicității, imparțialității și egalității justiției, care presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite de lege.

Dispozițiile art. 650 determină judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea ca instanță de executare, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instituindu-se, astfel, atât o normă de competență materială, cât și teritorială, exclusivă.

Aceasta este voința legiuitorului, care, în noul Cod de procedură civilă, a stabilit instanța de executare în funcție de biroul executorului judecătoresc care face executarea, iar nu în funcție de domiciliul debitorului.

Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa constantă, că principiul egalității presupune existența unor situații de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speță, debitorul și biroul executorului judecătoresc nu se găsesc în situații identice, fiind așadar firesc ca drepturile și obligațiile lor să difere.

În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 665 alin. (3) din Codul de procedură civilă aceasta nu poate fi reținută, textul criticat făcând referire la încheierile instanței de executare prin care s-a soluționat cererea de încuviințare a executării silite, și nu la încheierile executorilor judecătorești.

Mai mult, executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci nu realizează o activitate jurisdicțională, ci numai execută întocmai dispozițiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanței.

Autorii excepției susțin că dispozițiile art. 665 alin. (4) teza a treia din Codul de procedură civilă care prevăd că titlurile executorii emise pe parcursul executării de către executor sunt exceptate de la încuviințare, fiind executate în baza încheierii inițiale de încuviințare sunt neconstituționale, deoarece permit extinderea efectelor hotărârii de încuviințare a executării silite și asupra actelor viitoare ale executorilor judecătorești, inexistente la momentul pronunțării încheierii de încuviințare, ceea ce contravine ideii de justiție.

Potrivit art. 638 din Codul de procedură civilă, caracterul de titlu executoriu al unei încheieri sau al unui proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc trebuie să fie expres prevăzut în lege. Astfel, spre exemplu, sunt titluri executorii: încheierile, emise de executor la cererea creditorului, de actualizare a sumelor din titlul executoriu (art. 628), încheierile executorului judecătoresc pentru sumele reprezentând cheltuielile de executare (art. 669), procesul-verbal de licitație prin care executorul stabilește suma datorată de fostul adjudecatar care nu a depus prețul în termen (art. 849).

Curtea a statuat că stabilirea cheltuielilor de executare printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementării criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Sub imperiul reglementării deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instanțelor de judecată, iar întocmirea acestuia, în condițiile prevăzute de lege, nu lezează în niciun fel accesul liber la justiție sau dreptul persoanei la apărare, câtă vreme împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, ceea ce oferă toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi (în acest sens a se vedea și Decizia nr. 206 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003).

Prin urmare, nu se poate considera că, prin textele criticate, executorii judecătorești ar fi dobândit atribuții de înfăptuire a justiției.