Decizia CCR nr. 175 din 19.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2 din Legea nr. 84/2012 - unele măsuri privind veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Dorel Berța în Dosarul nr. 3.349/110/2013 al Curții de Apel Bacău - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.140D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 141 din 13 martie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.349/110/2013, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariată ale personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de pârâtul Dorel Berța în cadrul soluționării unei cauze având ca obiect soluționarea apelului împotriva unei sentințe a Tribunalului Bacău, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei UAT Zemeș și obligat pârâtul la plata sumei de 1.955 lei drepturi încasate necuvenit.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează discriminări între personalul contractual și funcționarii publici care lucrează în cadrul aceleiași instituții și care au încasat, la rândul lor, drepturi salariale necuvenite. Or, potrivit dispozițiilor de lege criticate, doar funcționarii publici beneficiază de amnistia fiscală. Autorul excepției mai arată că, deși discriminarea directă poate fi permisă doar în situații excepționale, putând fi justificată în raport cu anumite criterii, Legea nr. 84/2012 nu prevede niciun astfel de criteriu.

6. Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă apreciază că, prin modalitatea de redactare a art. 2 din Legea nr. 84/2012 se produce o discriminare între persoanele care au calitatea de funcționari publici și personalul contractual, dispunându-se exonerarea de plată doar pentru funcționarii publici, respectiv pentru persoanele pentru care angajatorii au emis decizii de impunere.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012, cu următorul cuprins: "(1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

(2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie. "

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, privind egalitatea în drepturi.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției critică dispozițiile art. 2 din Legea nr. 84/2012, întrucât instituie discriminări între personalul contractual și funcționarii publici, sub aspectul aplicării Legii nr. 84/2012. Curtea reține că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012 prevăd că se exonerează de la plată - pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială - personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă; b) hotărârilor consiliilor locale și județene; c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene. Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/2012 prevede că se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

13. Analizând critica autorului excepției de neconstituționalitate cu privire la pretinsa discriminare între personalul contractual și funcționarii publici din cadrul aceleiași instituții a administrației publice locale, sub aspectul beneficierii de prevederile Legii nr. 84/2012, Curtea constată că această critică nu poate fi primită, deoarece, așa cum rezultă din actele dosarului, autorul excepției nu face parte nici din categoria personalului contractual, nici din cea a funcționarilor publici, ci este viceprimar - funcție de demnitate publică din cadrul autorității publice locale. Or, potrivit art. 57 alin. (5) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."

14. În același sens este și Decizia Curții Constituționale nr. 141 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 5 mai 2014, referitoare la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012, prin care Curtea, analizând critica referitoare la discriminarea produsă de dispozițiile de lege criticate care se aplică doar personalului bugetar, nu și celor care au deținut funcții de demnitate publică, a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece "textul de lege criticat este redactat suficient de clar, iar limitarea legală a aplicării acestuia nu încalcă prevederile constituționale ale art. 16, întrucât, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 79/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323/1999, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor. În acest fel se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui."