Decizia CCR nr. 180 din 26.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 16,art. 17 alin. 1 lit. â), art. 22,art. 24 alin. 2–(4) şi art. 41 alin. 1 şi (5) din Legea nr. 165/2013 -...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16,art. 17 alin. (1), art. 22,art. 24 alin. (2)-(4) și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Societatea Comercială Denis Group - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.523/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.117D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii. Acesta solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, având în vedere considerentele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014, dar și în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. În privința excepției referitoare la art. 17 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, solicită respingerea ei ca inadmisibilă, arătând că acest text nu este incident față de obiectul litigiului în care a fost ridicată excepția.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 6.818 din 25 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.523/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16,art. 17 alin. (1), art. 22,art. 24 alin. (2)-(4) și art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Societatea Comercială Denis Group - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs promovat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva unei sentințe civile prin care recurenta-pârâtă a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă dispoziției Primarului Municipiului București, cu precizarea că, în cursul procesului, cuantumul valoric al despăgubirilor a fost stabilit prin raportul de evaluare efectuat și verificat în dosarul de despăgubire aflat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că aplicarea textelor de lege criticate și asupra drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, emise în baza dispozițiilor legale anterioare Legii nr. 165/2013, încalcă principiul separației puterilor în stat, obligația de a respecta Constituția, supremația sa și legile, principiile neretroactivității și egalității legii, precum și dreptul de proprietate privată. Se arată că din momentul introducerii cererii de chemare în judecată (sub imperiul legii vechi) se naște în patrimoniul titularului un drept la despăgubiri, ce nu erau plafonate la acel moment. Invocând deciziile Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008, nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 și nr. 12 din 18 ianuarie 2011, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LII din 4 iunie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, dar și Hotărârea din 8 martie 2006 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Blecic împotriva Croației, se precizează că nu poate fi invocat principiul aplicării imediate a legii noi, ce reglementează situațiile juridice aflate în curs de desfășurare (nefinalizate). În acest sens, se arată că revocabilitatea hotărârilor judecătorești definitive trebuie apreciată din perspectiva căii extraordinare de atac ce putea fi exercitată și care nu permitea decât un control de legalitate asupra temeiului juridic incident la momentul pronunțării hotărârii definitive, astfel că acele hotărâri judecătorești definitive sunt obligatorii atât în privința dispozitivului, dar și a considerentelor, care menționează, în cazul autorului excepției, cuantumul valoric al despăgubirilor acordate în urma raportului de evaluare întocmit în dosarul său de despăgubire la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Așa fiind, acestea trebuie acordate integral, fără posibilitatea plafonării prevăzute de Legea nr. 165/2013 și mai ales în considerarea faptului că dreptul recunoscut astfel în instanță constituie un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și protejat de acest text. În caz contrar și prin aplicarea retroactivă a acestui act normativ, se creează și o gravă discriminare, pe de o parte, între persoanele care fie au obținut despăgubiri în bani sub imperiul legii vechi, fie au o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă favorabilă până la acest moment și, pe de altă parte, cei care, deși au introdus o cerere de chemare în judecată tot sub imperiul legii (Legea nr. 247/2005), nu au reușit să obțină hotărâri judecătorești irevocabile până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, datorită unor factori aleatorii.

6. În ce privește cesionarii de drepturi litigioase, Legea nr. 165/2013, prin plafonarea cuantumului despăgubirilor la care au dreptul, instituie o dublă discriminare: prima, față de ceilalți titulari ai dreptului, adică proprietar sau moștenitori legali sau testamentari ai acestuia, care au dreptul la despăgubiri integrale și, respectiv, a doua, față de cesionarii de drepturi litigioase care au obținut integral despăgubiri, în temeiul legii anterioare în materie.

7. Referitor la dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 22 din Legea nr. 165/2013, criticate din perspectiva atribuției Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii sau măsurile reparatorii astfel stabilite, se apreciază că asupra acestora "incidental Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 232 din 10 mai 2013 în sensul neconstituționalității lor“, întrucât ar încălca principiul neretroactivității legii în măsura în care s-ar aplica inclusiv deciziilor emise de entitățile învestite de lege ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit în concret valoarea despăgubirilor.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere normelor fundamentale invocate, sens în care face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013 și la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60 și la Decizia din 20 martie 2012 cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 16,art. 17 alin. (1), art. 22,art. 24 alin. (2)-(4) și art. 41 din Legea nr. 165/2013 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea autorului excepției, raportat la circumstanțele litigiului, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 16,art. 17 alin. (1) lit. a), art. 22,art. 24 alin. (2)-(4) și art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013, care au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (_) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (_) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“

- Art. 16:"Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).“

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;“;

- Art. 22:"Prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege.“;

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (61 și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).“

- Art. 41 alin. (1) și (5): "(1) Plata sumelor da bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în transe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(_)

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21“.

13. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat și, respectiv, obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității în fața legii și ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, autorul excepției apreciază că dispozițiile legale criticate contravin și prevederilor art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu referire la art. 20 - Egalitatea în fața legii și art. 21 - Nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, la art. 6 paragraful 1 privind dreptul la instanță și un proces echitabil și art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție și, respectiv, la art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceasta.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 22 și ale art. 41 alin. (1) și (5) din Legea nr. 165/2013, că aceste norme nu au incidență în cauză. Astfel, în speță nu este vorba nici despre "decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001“, așa cum prevede art. 22 în ipoteza sa, și nici despre sume de bani care, potrivit art. 41 alin. (1), au fost acordate cu titlu de despăgubiri, stabilite fie în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fie prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Din datele cuprinse la dosar, respectiv Decizia civilă nr. 6818 din 25 septembrie 2014 (actul de sesizare a Curții), rezultă că dosarul în cauză nu a fost aprobat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se încadra în ipoteza normei art. 41 alin. (1) teza întâi, nici nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă până la data intrării în vigoarea Legii nr. 165/2013 prin care fie să se fi stabilit anumite sume cu titlu de despăgubiri cuvenite - ipoteza art. 41 alin. (1) teza a doua -, fie să se fi stabilit obligația Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de despăgubire - ipoteza art. 41 alin. (5) din lege. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate urmează, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să fie respinsă ca inadmisibilă.

15. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 16 și art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 20 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, a analizat critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză. Respingând, ca neîntemeiată, excepția, Curtea a reținut, cu acel prilej (paragraful 18 din decizie), că diferența de tratament juridic instituită de legiuitor între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate aceste drepturi, pe de altă parte, nu este de natură a crea o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituțional și este reflectată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. Potrivit acesteia, tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea Constituțională a apreciat că opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă.

16. Curtea a mai constatat că nu se poate susține nici existența unei discriminări între cesionarii de drepturi ce și-au valorificat drepturile în condițiile legislației anterioare și cei care se supun prevederilor Legii nr. 165/2013, deoarece cele două categorii de subiecte de drept nu se află obiectiv în aceeași situație, pentru simplul fapt că fiecare dintre acestea se supune unui act normativ diferit, potrivit principiului tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi (paragraful 19 din decizie).

17. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate din perspectiva nerespectării unui "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, Curtea, prin decizia precitată, paragraful 20, a reamintit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care a statuat că normele convenționale amintite nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. Aceasta, deoarece anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 și din 8 iulie 1986, pronunțate în cauzele James și alții împotriva Regatului Unit și, respectiv, Lithgow și alții împotriva Regatului Unit).

18. Având în vedere natura asemănătoare a criticilor formulate în dosarul de față cu cele examinate prin Decizia nr. 20 din 21 ianuarie 2015, Curtea constată că, pentru identitate de rațiune, cele reținute prin această decizie își mențin mutatis mutandis valabilitatea și în prezenta cauză.

19. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, Curtea, analizând specificul litigiului, constată că în cauză își găsește aplicarea, sub aspectul considerentelor, Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, această excepție de neconstituționalitate, argumentând, în esență, că în ipoteza în care nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ci, eventual, a fost emis doar un act al entității învestite de lege prin care se propune acordarea de despăgubiri, este justificat ca o autoritate centrală - în speță Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - să efectueze un control suplimentar ulterior și să valideze/invalideze deciziile prin care entitățile învestite de lege au propus acordarea de despăgubiri. Aceasta deoarece în speță nu este incidență Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Autorul excepției de față nu este destinatarul unei astfel de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ci doar a uneia definitive, ce constituie, de altfel, obiectul recursului în cursul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Așa fiind, și această excepție urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.