Decizia CCR nr. 183 din 26.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 31 alin. 1, art. 34 alin. 1 şi 2 şi ale art. 41 alin. 1 şi (4) din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) și (2) și ale art. 41 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Sofica Istrate în Dosarul nr. 2.169/89/2013 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.142D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției a transmis un înscris prin care solicită admiterea acesteia. De asemenea, părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii. Precizând că acțiunea în justiție din această cauză a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) și art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013. În ce privește criticile de neconstituționalitate privind caracterul retroactiv al dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (4) din aceeași lege, consideră că nu pot fi reținute, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că textul de lege examinat recunoaște dreptul la despăgubiri consacrat de legile reparatorii și vizează situații juridice în curs de constituire, deci este de imediată aplicare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.169/89/2013, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) și (2) și ale art. 41 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Sofica Istrate într-o cauză civilă, formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, având ca obiect obligarea autorităților publice competente de a emite titlul de plată pentru o anumită sumă, reprezentând măsuri reparatorii în echivalent acordate pentru un imobil imposibil de restituit în natură, suma fiind prestabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în care a fost efectuată o expertiză evaluatorie asupra respectivului imobil.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în ce privește dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că încalcă dreptul de proprietate, consacrat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece prevăd un termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, în care deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor în numerar. În condițiile în care legea examinată impune termene excesiv de mari, se creează o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea proprietății și care nu poate fi justificată prin motive de utilitate publică.

7. Prevederile art. 34 alin. (1) din actul normativ criticat, prin reglementarea termenului de 60 de luni pentru soluționarea dosarelor de despăgubire de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, nu corespund cerinței "termenului rezonabil“ în care trebuie să fie soluționată o cauză, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenție. Aceeași obligație ce incumbă autorităților statale este încălcată și prin art. 41 alin. (1) din lege, având în vedere, pe de o parte, că plata sumelor de bani acordate cu titlul de despăgubiri se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, și că, pe de altă parte, nesoluționarea dosarului de despăgubire până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 se datorează conduitei nelegale a autorității publice competente.

8. Tribunalul Vaslui - Secția civilă apreciază că textele de lege criticate nu contravin accesului liber la justiție, sens în care sunt indicate Deciziile Curții Constituționale nr. 111 și nr. 122 din 6 martie 2014, nr. 188 din 3 aprilie 2014 și nr. 231 din 15 aprilie 2014.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 31 alin. (1), art. 34 alin. (1) și (2) și ale art. 41 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. În ce privește dispozițiile legale criticate cuprinse la art. 34, Curtea va reține ca obiect al controlului de constituționalitate doar alin. (1) al art. 34, având în vedere că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire al autoarei excepției se afla înregistrat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și că alin. (2) al art. 34 se referă la dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii. Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 31 alin. (1): "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.“;

- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.“;

- Art. 41 alin. (1) și (4): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(_)

Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.“.

13. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 21 - Accesul liber la justiție,art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate normele cuprinse la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art. 14 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, texte referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, raportat și la circumstanțele specifice litigiului, Curtea reține că în favoarea autoarei excepției a fost emisă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o decizie reprezentând titlul de despăgubire. Prin urmare, nefiind vorba despre o decizie de compensare prin puncte, emisă sub imperiul Legii nr. 165/2013, Curtea constată lipsa de incidență a prevederilor art. 31 alin. (1) din lege, potrivit cărora "(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.“ Evident, situația de față nu se poate încadra nici în ipoteza art. 34 alin. (1) din aceeași lege, deoarece, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubire în cauză nu era înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor spre soluționare, ci, dimpotrivă, fusese deja soluționat printr-o decizie din anul 2009 emisă de această autoritate, decizie ce reprezintă titlul de despăgubire. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) și ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să fie respinsă ca inadmisibilă, acestea neavând legătură cu soluționarea cauzei.

15. Întrucât în cauză urmează să fie emis titlul de plată, Curtea reține incidența prevederilor art. 41 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013, în sensul că plata se va face de către Ministerul Finanțelor Publice, suma fiind integral achitată în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, astfel încât cuantumul unei tranșe să nu fie mai mic de 5.000 lei. În ce privește susținerile autoarei excepției vizând nesocotirea principiului neretroactivității, a dreptului de proprietate, precum și a cerinței de rezonabilitate a termenului în care, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenție, trebuie să fie soluționată o cauză, Curtea constată că astfel de critici au mai fost analizate în jurisprudența sa, un exemplu relevant fiind reprezentat de Decizia nr. 696 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 11 februarie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013.

16. Curtea a reținut, cu acel prilej, că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată - art. 41 alin. (1) - nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs de constituire, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Curtea a mai arătat că nu se poate susține nici generarea unei stări de discriminare, deoarece beneficiarii unui titlu de despăgubire care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situație juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente în privința modalității de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regitactum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speță titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Stabilind că titlurile de plată emise pentru sume de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii noi se vor executa în natură, prin plata unor tranșe anuale egale, iar nu prin modalitatea compensării prin puncte instituită de legea nouă, reglementarea legală criticată este în deplină concordanță cu principiul constituțional al egalității în fața legii.

17. În privința pretinsei încălcări a dreptului de proprietate, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare a unei obligații, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. S-a mai menționat că, prin această modalitate de executare a creanței, statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile necesității plății unor sume mari de bani de la bugetul de stat (în același sens este Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

18. Curtea a mai constatat, pentru aceleași argumente, că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție. Stabilirea condițiilor, termenelor și modalităților concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparație intră în sfera marjei de apreciere pe care statele membre ale Convenției o au la dispoziție, acestea putând lua în considerare posibilitățile financiare ale bugetului de stat într-un anumit context socio-politic, atât timp cât prin aceasta nu sunt afectate drepturile vizate, în substanța lor. Or, reglementarea unui termen de 5 ani este rezonabil în lumina jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea menținerii unui just echilibru între interesul general constând în stabilitatea bugetară a statului și interesul individual.

19. Întrucât în cauză nu au intervenit elemente de noutate, care să determine modificarea jurisprudenței sale, Curtea constată că cele reținute prin Decizia nr. 696 din 27 noiembrie 2014, își mențin valabilitatea.