Decizia CCR nr. 945 din 13.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Viorica Mariuc în Dosarul nr. 11.297/86/2011 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.163D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a amânării judecării cauzei din data de 11 octombrie 2012, în vederea lămuririi unor aspecte legate de autoarea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 11.297/86/2011, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Viorica Mariuc cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva unei sentințe civile pronunțate de Tribunalul Suceava - Secția civilă, prin care s-a respins contestația împotriva deciziei de revizuire a pensiei, emisă de Casa Județeană de Pensii Suceava.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât se ajunge la situația în care se creează o discriminare între personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și alte categorii profesionale, cum ar fi militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special. De exemplu, Guvernul a acordat retroactiv grupe speciale de muncă militarilor și polițiștilor pentru a atenua scăderea cuantumului pensiilor pentru aceste categorii de persoane, în timp ce pentru alte categorii pensiile au fost diminuate în mod substanțial, fiind reduse în cuantum de 60-70%, afectând însăși substanța dreptului la pensie.

De asemenea, arată că există "reglementări duble, total opuse“ referitoare la pensiile de serviciu, întrucât, la data adoptării Legii nr. 119/2010, nu au fost abrogate prevederile Legii nr. 567/2004, fapt ce contravine dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 27 martie 2012, discriminarea este extinsă, întrucât consilierii Curții de Conturi, fiind asimilați magistraților, urmează să revină la pensiile speciale. Însă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor se află în aceeași situație, având aceleași interdicții și incompatibilități ca magistrații și consilierii Curții de Conturi.

Totodată, susține că pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a fost stabilită în considerarea atribuțiilor de serviciu, a incompatibilităților și interdicțiilor aferente acestei categorii de personal din domeniul justiției. Aceasta constituie un bun actual, un drept de proprietate în sensul art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât reducerea substanțială a pensiei aflată în plată echivalează cu o expropriere, fiind încălcate statutul legal, predictibilitatea legii, principiul drepturilor câștigate, precum și speranța legitimă la pensia specială.

De asemenea, a mai arătat că printr-o ordonanță de urgență nu se poate modifica o hotărâre judecătorească executorie.

Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă opinează în sensul că prevederile art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 nu încalcă dispozițiile constituționale indicate.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul cuprins: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [_]

f) art. 68,art. 68¹alin. (2) și art. 68²-68⁴ din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare;“.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, precum și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, se menționează și prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prevederile criticate stabilesc că la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se abrogă art. 68,art. 68¹alin. (2) și art. 68²-68⁴ din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. (Titlul Legii nr. 567/2004 a fost modificat prin art. V, pct. 1 din Legea nr. 156/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 22 iulie 2011, având următoarea formulare: "Lege privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice“).

Totodată, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, a reținut că pensiile de serviciu au fost eliminate și integrate sistemului public de pensii prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Curtea a mai constatat că abrogările prevăzute de art. 196 din Legea nr. 263/2010 nu constituie decât o operațiune tehnico-legislativă de corelare a prevederilor actului normativ adoptat cu cele existente în alte legi ce reglementează pensiile speciale, respectiv alte măsuri în domeniul pensiilor. În aceste condiții, Curtea a constatat că Legea nr. 263/2010 nu are caracter novator și nu aduce nicio modificare sau un element nou în raport cu cadrul legal consacrat odată cu apariția Legii nr. 119/2010.

II. În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a Deciziei nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, în considerentele acesteia Curtea a avut în vedere următoarele aspecte:

a) după adoptarea Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010, din punct de vedere constituțional, s-a deschis posibilitatea de a aprecia dacă există o similitudine între statutul constituțional și legal al magistraților și cel al altor categorii socioprofesionale, fapt ce le-ar îndritui pe acestea din urmă sau unele dintre acestea la încasarea unei pensii de serviciu similar magistraților;

b) autorul excepției a fost o persoană care a exercitat funcția de consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi și, în consecință, Curtea a analizat dacă există o similitudine între statutul constituțional și legal al consilierilor de conturi și cel al magistraților; în cazul constatării existenței unei asemenea similitudini, consilierii de conturi urmează a beneficia de un tratament juridic similar cu magistrații în privința acordării beneficiului pensiei de serviciu;

c) Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât și judecătorii sunt independenți în exercitarea funcției, respectiv a mandatului lor și inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea unei pensii de serviciu consilierilor de conturi similar judecătorilor.

Or, situația din prezenta cauză nu este similară, și cu atât mai puțin identică, cu cea din decizia invocată de autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate în susținerea acesteia, Curtea neputând reține considerentele respective în cauza de față. Astfel, statutul consilierilor de conturi este diferit de cel al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, aspect ce decurge în mod expres din prevederile constituționale ale art. 140 alin. (1).

Chiar dacă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor este supus anumitor interdicții și incompatibilități, aceștia nu beneficiază de statutul magistraților în calitate de categorie generică, fapt ce rezultă din dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.

Totodată, Curtea observă că dreptul la pensie este reglementat și cuprins în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială rezultat din art. 47 alin. (2) din Constituție, aspect reținut și în jurisprudența sa anterioară, spre exemplu în Decizia nr. 533 din 22 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 24 iulie 2012.

III. În ceea ce privește, celelalte critici, Curtea observă următoarele:

1. Asupra unor critici similare, în raport de aceleași prevederi constituționale și convenționale, Curtea s-a mai pronunțat, în acest sens fiind, spre exemplu, Deciziile nr. 871 și nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 și Decizia nr. 1.268 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011.

Cu acele prilejuri, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate ca neîntemeiate, întrucât dispozițiile legale care au dispus transformarea pensiilor de serviciu în pensii ce țin de sistemul public general de pensii, întemeiate pe principiul contributivității, nu sunt contrare prevederilor constituționale și convenționale privind egalitatea în drepturi, dreptul de proprietate privată, dreptul la pensie ori principiului constituțional al neretroactivității legii civile.

2. Referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a analizat dacă prevederile de lege afectează drepturi câștigate, stabilite potrivit legislației anterioare și asupra cărora legiuitorul nu poate interveni cu o nouă reglementare. Astfel, Curtea a reținut că pentru acest demers este necesar să se stabilească, deopotrivă, în ce măsură dreptul la pensie reprezintă un drept câștigat și în ce măsură legiuitorul poate afecta în prezent acest drept stabilit anterior. Pentru a răspunde acestor întrebări, Curtea a constatat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.

De altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a statuat că pensia de serviciu constituie "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale“, ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment mai sus menționat se constituie în acea compensație parțială menționată de Curte, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.

Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Așadar, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

3. În ceea ce privește pretinsa discriminare între diferite categorii de personal, respectiv între personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și alte categorii profesionale, cum ar fi militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, aceasta nu poate fi reținută.

Prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în privința cadrelor militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, Curtea a statuat că aceștia au beneficiat și continuă să beneficieze de un statut aparte, justificat de natura activității desfășurate, care creează condițiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală și chiar de amenințare a vieții.

Principiul egalității, astfel cum s-a arătat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situații obiectiv diferite justifică și chiar impun instituirea unui tratament juridic diferențiat, fiind de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de particularitățile activității desfășurate de fiecare categorie în parte, să reglementeze reguli specifice, fapt ce nu constituie o discriminare.

Totodată, Curtea reține că aceste categorii de personal au fost supuse deopotrivă procesului de recalculare a pensiei dobândite în virtutea calității de pensionar.

4. În ceea ce privește susținerea privind încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ca urmare a faptului că actele normative care prevedeau acordarea pensiilor speciale anterior intrării în vigoare a noii legi nu au fost abrogate și, în consecință, ar exista un paralelism legislativ, prin aceeași decizie menționată mai sus, Curtea a observat că cele susținute de autorul excepției de neconstituționalitate au un oarecare grad de pertinență, întrucât legiuitorul a menținut, într-adevăr, în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.

Această reglementare are semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege. Eo ipso această situație nu produce efecte neconstituționale, întrucât actele normative în cauză cuprind și alte referiri cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauză pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutelor speciale pe care le au; practic, condițiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de legea generală, iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.

5. În ceea ce privește susținerea că pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea constituie un bun actual, un drept de proprietate, Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun“, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Curtea a constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasi majoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură.

Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă.

De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil.

Pe de altă parte, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, spre exemplu prin Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior.

6. Curtea observă că celelalte aspecte menționate de autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate privesc, pe de o parte, modul de interpretare și aplicare al legii, iar pe de altă parte, chestiuni care excedează competenței Curții Constituționale. De altfel, aceste critici au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 214 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, decizie în care excepția de neconstituționalitate a fost ridicată și de autoarea din prezenta cauză, având însă un alt obiect de neconstituționalitate și aflându-se într-o altă fază procesuală.

IV. Totodată, Curtea constată că prin Decizia din 7 februarie 2012,pronunțată în cauza Frimu și alții împotriva României, paragraful 44, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că măsurile adoptate de statul român prin prevederile Legii nr. 119/2010, cu toate că au presupus diminuări substanțiale ale cuantumurilor pensiilor de serviciu, corespund nevoii de a încadra aceste pensii într-un sistem general, care să atenueze discrepanțele existente între diferitele regimuri de pensionare și să asigure un echilibru bugetar adecvat, nefiind nerezonabile sau disproporționate, ca atare nu s-a reținut încălcarea normelor convenționale ca urmare a transformării pensiilor speciale în pensii contributive în sistemul public ca urmare a adoptării Legii nr. 119/2010.