Ordinul MFP nr. 1801/2014 - modificarea formularului „Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”, cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
ORDINNr. 1.801/2014
privind modificarea formularului "Carnet de cecuri pentru ridicare numerar", cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 1.801/1995
Monitorul Oficial nr. 4 din 05.01.2015
În baza pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 1.801/1995, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Art. I.
Formularul "Carnet de cecuri pentru ridicare numerar", cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 1.801/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 și 268 bis din 20 noiembrie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu formularul "Cec pentru ridicare numerar multiplu", cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II.
Unitățile Trezoreriei Statului eliberează instituțiilor publice sume în numerar pe bază de "Cec pentru ridicare numerar multiplu", cod 14.20.06/TS, numai după epuizarea stocurilor de carnete de cecuri pentru ridicare numerar.
Art. III.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice,
Darius-Bogdan Vâlcov
CEC PENTRU RIDICARE NUMERAR MULTIPLU
Caracteristicile, modul de utilizare și de păstrare a formularului "Cec pentru ridicare numerar multiplu"
1. Denumire: Cec pentru ridicare numerar multiplu
2. Cod: 14.20.06/TS
3. Format de tipărire: A4
4. Caracteristici de tipărire: se tipărește pe o singură față, prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziția instituțiilor publice de Ministerul Finanțelor Publice.
5. Se utilizează de către instituțiile publice la ridicarea de numerar de la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului în vederea efectuării de plăți potrivit prevederilor legale în vigoare.
6. Se întocmește în două exemplare, în lei, fără zecimale, din care un exemplar se prezintă la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului pentru ridicarea de numerar și un exemplar rămâne la instituția publică. Răspunderea pentru situațiile în care datele înscrise de instituția publică în cele două exemplare ale cecului pentru ridicare numerar multiplu sunt diferite revine exclusiv persoanelor desemnate de instituția publică să semneze și ștampileze documentul în rubrica "Instituție publică - Semnătura și ștampila".
Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația preluării informațiilor de pe formularul "Cec pentru ridicare numerar multiplu" în format electronic în conformitate cu exemplarul nr. 1 depus de către instituția publică.
În coloana "COD PROGRAM" se înscrie codul de program pentru care se dispun plățile de către instituțiile publice care au cuprinse programe în bugetele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul plăților aferente unor cheltuieli bugetare pentru care nu sunt aprobate programe, rubrica "Cod program" se completează cu "0000000000".
Coloanele "COD ANGAJAMENT" și "INDICATOR ANGAJAMENT" se completează cu codificările generate de aplicația informatică de control al angajamentelor bugetare numai de către instituțiile publice înrolate în sistemul "Controlul angajamentelor bugetare".
7. Se arhivează:
a) Exemplarul nr. 1 al formularului "Cec pentru ridicare numerar multiplu" - se arhivează la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului;
b) Exemplarul nr. 2 al formularului "Cec pentru ridicare numerar multiplu" - se arhivează la instituțiile publice emitente.
← HG nr. 1177/2014 - aprobarea desfiinţării Stadionului „Ion... |
---|