Decizia CCR nr. 219 din 2.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 86 alin. (2) şi art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (2) și art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Gheorghița Prunișoară în Dosarul nr. 3.614/104/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 971D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, personal și asistat de avocat Manuela Gornoviceanu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a depus un punct de vedere prin care solicită judecarea în lipsă și respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.2260/2014, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate ridicată de Florin Alexandru Anton în Dosarul nr. 4.453/104/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.

5. La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, personal și asistat de avocat Manuela Gornoviceanu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 971 D/2014 și nr. 1.2260/2014.

7. Reprezentantul autorilor excepției și reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea dosarelor.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1226D/2014 la Dosarul nr. 971D/2014, care este primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate nu au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la art. 21 și art. 53 din Constituție. Susține că o situație similară a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în anul 1996, când a fost luată în discuție măsura administrativă a interzicerii dreptului la liberă circulație și sancțiunea opera în temeiul legii, fără intervenția unei instanțe și fără posibilitatea de apreciere a condițiilor concrete care ar putea constitui argumente în legătură cu necesitatea și proporționalitatea măsurii. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996, Curtea a declarat neconstituțional textul respectiv în măsura în care retragerea sau refuzul eliberării pașaportului nu constituie consecința unei măsuri preventive sau de eliberare condiționată dispusă de un magistrat. Apreciază că în prezenta cauză este aceeași situație, referitor la suspendarea de drept a raportului de serviciu. Susține că, pentru a fi constituțională măsura suspendării raportului de serviciu al funcționarului public la trimiterea în judecată, nu este suficient să fie prevăzută de lege. Prin urmare, toate argumentele reținute de Curte în Decizia nr. 71 din 23 mai 1996 sunt valabile și în situația suspendării raportului de serviciu al funcționarului public. În final, consideră că măsura suspendării raportului de serviciu este o măsură preventivă care nu este cenzurată de către un magistrat.

10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât, prin interpretarea sistematică a normelor criticate, sensul art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, care atrage cazurile de suspendare de drept a raporturilor de serviciu, cuprinde o enumerare limitativă a acestor cauze prin identificarea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, precum și denumirea generică de infracțiuni săvârșite cu intenție care ar conduce la incompatibilitatea cu exercitarea funcției publice. Pe acest palier al tezei finale intervine o funcție de apreciere a judecătorului și care în raport de actele din dosar și motivele din decizia de suspendare, în paralel cu rechizitoriul de trimitere în judecată, are o putere de apreciere și examinează legalitatea deciziei de suspendare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin încheierile din 25 septembrie 2014 și 11 noiembrie 2014, pronunțate în dosarele nr. 3.614/104/2013 și nr. 4.453/104/2013, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (2) și art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Excepția a fost ridicată de Gheorghița Prunișoară și Florin Alexandru Anton în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor declarate de aceștia împotriva sentințelor prin care a fost respinsă acțiunea în anulare a actului administrativ emis de angajator de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu dintre acesta și autorii excepției.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază, în esență, că dispozițiile de lege criticate aduc atingere dreptului la muncă și protecției sociale, deoarece pe perioada suspendării raportului de serviciu funcționarul public nu poate presta o muncă și nu poate fi remunerat. Astfel, consideră că sunt încălcate prevederile constituționale ce garantează dreptul la muncă, protecția socială și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, câtă vreme simpla trimitere în judecată într-o cauză penală, chiar și în lipsa unei măsuri preventive, conduce la imposibilitatea exercitării dreptului la muncă, suspendarea plății oricăror venituri, cu consecința suspendării plăților privind asigurările sociale și cele de sănătate.

13. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Apreciază că nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 971D/2014, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și arată, în esență, că dispozițiile art. 86 alin. (2) și art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 sunt constituționale.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, punctul de vedere depus la dosar de partea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, susținerile reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86 alin. (2) și art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 86 alin. (2): "În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.“;

- Art. 94 alin. 1) lit. m): "Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: [..........] m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);“.

19. Dispozițiile art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, la care fac trimitere prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate, prevăd că poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice.

20. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 41 - Munca și protecția socială a muncii,art. 47 - Nivelul de trai și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală ca cele invocate în prezenta cauză și prin prisma unor critici similare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Decizia nr. 539 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013.

22. În jurisprudența sa anterior menționată, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că sancțiunea administrativă a suspendării raportului de serviciu al funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru anumite infracțiuni, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public.

23. Cu privire la critica raportată la prevederile art. 41 din Constituție privind dreptul la muncă, Curtea a reținut că și aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25. Totodată, Curtea a constată că textele de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 47 din Constituție privind nivelul de trai, deoarece, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

26. De altfel, Curtea reține că, referitor la suspendarea din funcție a funcționarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea anumitor infracțiuni, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Cauza Țehanciuc împotriva României, prin care a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcție nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal și nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunțare a vinovăției reclamantului cu privire la acuzațiile penale aduse împotriva acestuia într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie și automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzată de comiterea unei infracțiuni de serviciu, și astfel de prevenire a altor posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte.

27. Cât privește raportarea la prevederile art. 21 din Constituție, Curtea reține că acestea au fost invocate direct în fața instanței de contencios constituțional, motiv pentru care aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi primite, în acest sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată, contravine art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată.